Joi, 08 Ianuarie 2026, ora 17:24

3165 citiri

”TVR este în Evul Mediu! Totul e pe cârpeală...” Ce spune șefa televiziunii publice despre posibilitatea de a transmite Mondialul de fotbal

Adriana Săftoiu FOTO FB Golazo

Adriana Săftoiu, președintele televiziunii publice, a recunoscut negocierile cu Antena 1 pentru transmiterea partidelor de la Campionatul Mondial de fotbal din 2026, dar a scos la iveală problemele grave cu care se confruntă TVR.

Mondialul de fotbal din 2026, găzduit de Mexic, Canada și SUA, va fi, pentru prima dată în istorie, unul cu 48 de echipe participante și cu 104 meciuri.

Antena 1 a achiziționat drepturile de televizare cu aproximativ 15 milioane de euro, însă a dorit apoi să sublicențieze un număr de partide altei televiziuni, pornind astfel discuțiile cu TVR, mai ales în condițiile în care multe dintre meciuri vor avea loc noaptea în România.

Adriana Săftoiu, 58 de ani, directoarea generală a TVR, a oferit detalii despre negocieri, declarându-se însă sceptică în ceea ce privește existența sumelor de bani necesare. TVR ar avea nevoie de cel puțin 5 milioane de euro pentru a transmite o parte a meciurilor de la Campionatul Mondial.

”A fost o discuție, până în Crăciun, între 15-20 decembrie, dacă-mi amintesc bine, la solicitarea celor de la Antena 1. Au vorbit cu cei de la redacția Sport. Au venit cu o propunere, dar din câte am înțeles de la colegii mei, nu e fezabilă”, a declarat Săftoiu pentru Golazo.ro.

Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.

Directoarea generală a insistat că modernizarea tehnică a televiziunii este o problemă mult mai urgentă.

”Din punctul meu de vedere, TVR este un muzeu tehnologic. Din păcate, totul e pe cârpeală. Credeți-mă, mi s-a prezentat situația de așa manieră încât s-a pus problema să avem un blackout, pentru că nu face față sistemului. Deci între asta și cumpărarea unei competiții, chiar și în care joacă România, am de ales. În mod real, starea televiziunii din punctul de vedere al tehnicii este Ev Mediu. De 15 ani în această instituție nu s-a mai investit deloc în mod real”, a spus Săftoiu.

Întrebată dacă o eventuală calificare a echipei naționale a României la Mondial ar putea schimba ceva, cu posibilitatea unei suplimentări bugetare de la Guvern, Adriana Săftoiu n-a oferit un răspuns concret.

„La modul foarte sincer, și eu vă întreb pe dumneavoastră ca om de sport, chiar credeți că această întrebare despre calificare pleacă de la o variantă măcar pe jumătate realistă?”, a afirmat ea, referindu-se la șansele mici ale tricolorilor de a depăși un baraj în care vor evolua prima dată în Turcia, apoi tot în deplasare, cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent