• În noiembrie anul trecut, ministerul a respins reluarea procesului de selecţie a auditorului financiar al companiei, în sarcina căruia intra şi pregătirea listării la BVB

Ministerul Transporturilor, care deţine 80% din Aeroporturi Bucureşti, a aprobat, în adunarea acţionarilor de astăzi, intenţia de răscumpărare a pachetului de 20% din societatea care administrează cele două aeroporturi din zona Capitalei, deţinut de Fondul Proprietatea, potrivit raportului publicat de administratorul Franklin Templeton pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conform notei supuse aprobării, ministerul a dat undă verde ”mandatării conducerii executive a CNAB (Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti) pentru a iniţia demersurile prealabile tranzacţiei de cumpărare a pachetului minoritar de acţiuni deţinut de FP”, precum şi ”demarării unei proceduri de achiziţie a serviciilor de consultanţă financiară şi asistenţă juridică pentru structurarea tranzacţiei, evaluarea participaţiei, asistenţa la negociere, finalizarea documentelor juridice pentru realizarea tranzacţiei”.

Adunarea fusese programată să aibă prima întrunire ieri, 8 ianuarie, însă şedinţa nu a mai avut loc din lipsă de cvorum, potrivit raportărilor de la BVB.

Consiliul de Administraţie al Aeroporturi Bucureşti decisese convocarea acţionarilor în data de 3 decembrie a anului trecut, însă preţul acţiunilor Fondului Proprietatea începuse să crească consistent la bursă încă din 2 decembrie, ceea ce a generat în piaţă suspiciuni de tranzacţionare bazată pe informaţii privilegiate, speţă aflată în vizorul ASF.

La finele lunii noiembrie 2025, ministerul respinsese, în adunarea acţionarilor companiei, punctul inclus pe ordinea de zi la solicitarea Fondului Proprietatea privind reluarea procesului de selecţie a auditorului financiar, în sarcina căruia intra şi pregătirea listării companiei la Bursa de Valori Bucureşti.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti este societatea care administrează Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu. Pentru primele nouă luni ale acestui an, compania a raportat venituri operaţionale de circa 1,23 miliarde de lei, cu 20% peste cele din acelaşi interval al anului 2024, în timp ce profitul net s-a ridicat la 609 milioane de lei, în creştere cu 32% comparativ cu cel din primele nouă luni ale anului trecut.

Pachetul de 20% din companie deţinut de Fondul Proprietatea este evaluat de către KPMG, în raportările fondului aferente lunii noiembrie, la 1,06 miliarde de lei, ceea ce implică o evaluare a societăţii de 5,3 miliarde de lei. Cu toate acestea, membri ai Comitetului Reprezentanţilor Acţionarilor Fondului Proprietatea consideră că valoarea justă a companiei este semnificativ mai mare.

Deţinerea fondului în Aeroporturi Bucureşti echivalează cu 52,7% din activul net al Fondului Proprietatea, care în noiembrie anul trecut era evaluat la 2,02 miliarde de lei, potrivit raportărilor de la BVB.