Poate locul de unde bugetul unei familii obișnuite din România se îngustează „pe nesimțite” în ultimii ani ține de plățile mici, de regulă făcute prin direct debit, către furnizorii de servicii media, sub forma abonamentelor la platformele de streaming, muzică, internet sau televiziune. Multe dintre acestea promit confortul utilizării fără reclame sau întreruperi, accesul pe mai multe dispozitive sau viteză mai mare de procesare a datelor în schimbul unor abonamente ușor mai scumpe decât cele de bază, care, puse laolaltă, sfârșesc prin a costa sute de lei lunar, fără măcar ca toate subscripțiile pentru care posesorul plătește să fie cu adevărat folosite cu aceeași recurență.
În cadrul seriei „Economii fără să strângem cureaua, în 2026”, în care Ziare.com și-a propus să pună laolaltă micile cheltuieli din viața de zi cu zi a românilor care, adunate, reduc din nivelul de trai și produc goluri în bugetele lunare fie din lipsa unei informări corecte din partea Statului, fie din cauză că serviciile private au ajuns să se bazeze enorm pe marketing și ne propun soluții care adesea oferă aceleași beneficii suprapuse, vom aborda astăzi modul în care abonamentele lunare la diverse servicii considerate de divertisment merită „auditate” periodic și care sunt sugestiile cele mai comune pentru ca românii să nu renunțe la micile plăceri aduse de aceste abonamente. Cu toate acestea, aceste mici schimbări care pot fi făcute cu ușurință, pot economisi sume importante de bani la nivel anual.
Una dintre problemele care se resimte cel mai pregnant în buget ține și de faptul că platformele de streaming, mai ales, se scumpesc în ultimii ani din ce în ce mai mult și își „rafinează” capcanele pentru a-și păstra clienții abonați. Majoritatea vin cu trepte de preț, pachete „cu reclame”, planuri premium, sau o taxă pentru membrii din afara gospodăriei. Disney+, de pildă, afișează tarife de 34,99 lei/lună pentru Standard și 59,99 lei/lună pentru Premium (respectiv 349,90 lei/an și 599,90 lei/an). Iar pentru Netflix, presa românească a consemnat în toamna lui 2025 o structură de prețuri în România de 5,99 euro (plan minim), 10,99 euro (Standard) și 13,99 euro (Premium).
Practic, dacă într-o gospodărie există un abonament Netflix Standard (de 10,99 euro), unul Disney+ Standard (de 34,99 lei) și un serviciu de muzică, precum un cont Spotify Individual, care se ridică la 26 lei/lună, iar planul Family la 42 lei/lună pentru până la 4 conturi, doar aceste trei servicii pot împinge costul lunar spre zona 140–200 lei, înainte să adăugăm telefonul, internetul și TV-ul, adică exact acele servicii pe care aproape nimeni nu le întrerupe „din principiu”, fiindcă țin de conectivitate și rutină.
De ce pare ieftin și, totuși, doare: mecanismul psihologic al abonamentuluiapartamente de vanzare bucuresti 3 camere
Majoritatea articolelor care analizează psihologia din spatele sistemelor de taxare lunară a unui serviciu arată că abonamentele au o caracteristică aproape narcotică. Ne fac să ne simțim ca și cum plătim puțin pentru mult conținut. Un studiu din 2024 al Data Intelligence, realizat pe consumul media din România, arată că aproape jumătate dintre utilizatorii de internet din urban declară că au cel puțin un abonament de video streaming, iar în perioada realizării studiului, consumul se mutase deja puternic către televizoarele smart. Astfel, streamingul a devenit și pentru publicul român o rutină, un ritual de seară, uneori chiar însoțind mesele în familie.
Cercetările recente la nivelul comportamentului de consum pe această filieră la nivel global arată că există o sensibilitate tot mai mare la creșterile de preț și o oboseală a consumatorilor față de scumpiri repetate, percepute ca nedrepte, iar asta împinge platformele spre pachete, reclame și mecanisme de retenție. Doar în 2022, Netflix a pierdut aproape 1 milion de abonați într-o perioadă foarte scurtă de timp, situație în mare parte cauzată de creșterea competiției din domeniu, dar și din cauză că 2022 a fost anul în care în foarte multe țări ale lumii perioadele de carantină COVID-19 s-au încheiat. Atât Netflix, cât și competitorii săi au realizat că loialitatea pentru o platformă de streaming nu este un dat, iar retenția trebuie menținută cu orice preț, chiar și dacă experiența utilizatorilor ajunge să fie adesea din ce în ce mai similară cu calupurile de reclame de care aceștia au vrut inițial să scape atunci când au migrat de la TV către streaming. În cele din urmă, abonamentele se adună și sunt gândite să fie greu de scos din rutina zilnică fără un efort administrativ.
Cum economisim fără să renunțăm la divertisment: auditul anual și regula utilizării reale
Primul gest care produce bani reali este o formă de inventariere a abonamentelor. Un „audit” al abonamentelor, măcar o dată pe an, dar ideal o dată la 3–4 luni, ne poate demonstra concret pe ce se duc banii. Mulți utilizatori observă în timpul acestor scurte procese de audit ale conturilor bancare că plătesc mai multe abonamente de streaming, chiar duplicate ale serviciilor de stocare în cloud, pachete TV suplimentate cu posturi TV pe care nu le urmăresc niciodată, asigurări atașate facturilor, care nu aduc niciun beneficiu real sau taxe de administrare care se strecoară de la un contract la altul, odată cu reînnoirea lor automată.
În România, de exemplu, un abonament de telefonie mobilă „nelimitat” poate coborî spre 5 euro/lună la un operator, în timp ce alți furnizori mizează pe structuri de preț care cresc după câteva luni sau după perioada promoțională. Când ai 2–3 abonamente mobile în casă, plus internet fix și TV, suma lunară se umflă rapid, chiar înainte să intri în ecosistemul platformelor. Multe articole care învață utilizatorii să își inventarieze abonamentele spun că trebuie să ne punem o întrebare simplă: „L-am folosit în ultimele 30 de zile?” Dacă răspunsul e „nu” sau „aproape deloc”, abonamentul deja nu mai e un serviciu util, ci devine o taxă care de fapt nu face decât să îmbogățească o companie privată.
Rotirea platformelor și planurile „de familie” pot fi cele mai utile metode de a salva bani
Cea mai eficientă tactică de economisire la streaming și, paradoxal, una dintre cele mai puțin dureroase este să păstrăm abonamentele preferate, prin rotație. Poate fi util să alegem acea platformă pe care o folosim pentru vizionarea serialului preferat în luna în curs, renunțând la toate celelalte, pe care să le reactivăm doar atunci când apare conținutul de care chiar dorim să ne bucurăm. Nu are sens să plătim timp de un an un abonament la Disney+ sau Netflix, dacă ne-am făcut conturile pentru a vedea ultimul sezon din 1-2 seriale sau filme pe care le-am terminat între timp.
A doua zonă cu impact imediat este trecerea de la abonamente individuale la planuri de familie, acolo unde regula gospodăriei este îndeplinită. Spotify, de exemplu, oferă abonamentul său Premium Family la 42 lei/lună pentru până la 4 conturi, pentru membri care locuiesc împreună. Dacă în casă există chiar și 2-3 membri cu conturi individuale, deja diferența este de înjumătățire a cheltuielilor.
La fel, în România, Youtube Premium s-a scumpit de la începutul anului trecut spre 29 lei/lună pentru Individual și 55 lei/lună pentru Family, cu acces pentru cinci conturi. Pentru o familie care oricum consumă YouTube zilnic, un astfel de pachet poate fi mai avantajos decât mai multe conturi separate sau decât plata „din reflex” a unei singure persoane pentru consumul tuturor.
O realitate mai puțin discutată, dar tot mai prezentă în ghidurile occidentale, este mecanismul de retenție, care se referă la faptul că în momentul în care inițiezi anularea, unele servicii pot afișa oferte precum discounturi temporare, pauze care se pot aplica abonamentelor, sau planuri tarifare mai ieftine. Însă aceste oferte, deși merită testate, nu sunt o strategie reală de tăiere a cheltuielilor, dacă deja am hotărât că, onest, nu utilizăm acel serviciu destul cât să merite păstrat. Cu toate acestea, The Guardian explica într-un articol de profil anul trecut că, uneori simpla inițiere a anulării poate declanșa o ofertă pe care altfel n-am vedea-o.
De fapt, în țara noastră, aceeași logică funcționează adesea și la abonamentele la internet, telefonie și televiziune, în sensul în care cele mai bune prețuri sunt practicate, frecvent, pentru „clienți noi”, iar după expirarea perioadei promoționale factura crește. Aici, este necesar un audit de contract, ceea ce presupune ca când se termină perioada minimă, să ne dăm seama ce taxe suplimentare au apărut, ce opțiuni plătim fără să le folosim de fapt, ceea ce în final poate veni cu economii mai mari decât tăierea unui serviciu de streaming.
Reclamele ca monedă de schimb: merită planurile mai ieftine?
În 2025–2026, streamingul a reintrodus masiv publicitatea ca instrument de segmentare, prin faptul că utilizatorii care plătesc mai puțin, oferă totuși timp și atenție reclamelor din timpul filmelor și serialelor pe care le urmăresc. O centralizare recentă a acestor servicii la nivel global arată că aproape jumătate dintre abonamentele din ecosistemul SVOD (n.r. subscription video on demand, adică servicii video la cerere) care oferă ambele variante ajung să includă reclame, iar acest segment crește accelerat.
Dacă merită sau nu calupul de reclame pentru prețul mai redus, depinde doar de tipul de consum. Mai exact, dacă un serial este doar pornit pe fundal, fără să fie urmărit cu atenție, s-ar putea ca reclamele să fie un preț mic, însă alți utilizatori pot să le vadă ca fiind o întrerupere neplăcută a experienței de vizionare. În termeni de buget, însă, treapta cu reclame poate fi o soluție de tranziție, pentru că ne permite să ne păstrăm accesul la serviciu, reducând suma până ne audităm cu atenție abonamentele.
Ce trebuie să ținem minte, în cele din urmă, este că economisirea „fără să strângem cureaua” nu înseamnă să renunțăm la divertisment sau la conectivitate, ci să refuzăm plata automată pentru servicii care nu își mai justifică existența în lista noastră de abonamente lunare.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent