• Serie A: Juventus – Cremonese, luni, 21:45, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, luni, 20:00, DGS 1

Dinamo București vrea să-l readucă pe Blănuță în România, dar există o problemă în cazul atacantului: a jucat la două echipe în acest sezon, FCU Craiova și Dinamo Kiev, și regulamentele nu permit să evolueze și la o a treia formație.

Vladislav Blănuță nu s-a prezentat la reunirea echipei și controlul medical

Dinamo Kiev a avut programată luni, 12 ianuarie, reunirea echipei și un control medical, dar Vladislav Blănuță a lipsit.

Potrivit presei din Ucraina, numele lui Vladislav Blănuță se afla pe lista jucătorilor care urmau să efectueze controlul medical, dar atacantul român nu a apărut.

Sursa citată anterior a transmis că Blănuță nu mai face parte din planurile echipei în acest moment și Dinamo Kiev e deschisă să îl lase să plece sub formă de împrumut. Patronul Igor Surkis a confirmat și el acest lucru.

Vladislav Blănuță nu a reușit să se impună la Dinamo Kiev, unde nu a avut deloc parte de liniște, după ce suporterii ucraineni i-au descoperit anumite postări cu mesaje pro-ruse pe rețelele sociale. Atacantul român a jucat în 10 meciuri pentru Dinamo Kiev și a marcat un gol.

Se așteaptă răspunsul FIFA cu privire la situația lui Vladislav Blănuță 

Totuși, o despărțire pare să fie în continuare cea mai bună soluție pentru toată lumea, iar luna aceasta Dinamo va ști dacă se va putea baza sau nu pe serviciile sale. 

Blănuță a jucat deja pentru două cluburi în acest sezon, FCU Craiova și Dinamo Kiev, însă bucureștenii mizează pe o excepție din regulamentul FIFA, având în vedere că oltenii au fost dezafiliați.

Totuși, nu este clar dacă acest lucru îi va permite atacantului să joace pentru a treia echipă. 

Până să se ajungă la un acord, cele două cluburi așteaptă mai întâi verdictul FIFA cu privire la situație. 

Etichete: dinamo kiev , vladislav blanuta

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din