Duminica, 11 Ianuarie 2026, ora 14:37
1097 citiri
Mario Balotelli FOTO X @NicoSchira
Cristian Chivu traversează una o perioadă importantă a carierei sale de antrenor, iar aprecierile continuă să vină din partea unor nume importante din fotbalul mondial. De această dată, Mario Balotelli a vorbit deschis despre fostul său coechipier de la Inter Milano.
Balotelli și Chivu au fost colegi în perioada 2007–2010, ani în care „nerazzurrii” au scris istorie, culminând cu tripla din 2010. Acum, la mai bine de un deceniu distanță, italianul urmărește cu atenție parcursul românului pe banca Interului.
Inter, lider autoritar sub comanda lui Chivu
Inter a început excelent anul 2026, cu o victorie clară, 2-0, pe terenul Parmei, chiar împotriva fostei echipe a lui Chivu. După 18 etape, formația milaneză ocupă primul loc în Serie A, cu 42 de puncte, iar în decembrie tehnicianul român a fost desemnat „Antrenorul lunii” în Italia.
Înaintea derby-ului incendiar cu Napoli, Mario Balotelli a fost întrebat dacă se aștepta la un asemenea parcurs din partea lui Chivu. Răspunsul a fost unul fără ocolișuri.
Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.
„Cristian este un băiat extraordinar. Faptul că am jucat alături de el a fost o onoare. Este cu adevărat o persoană minunată, iar din punct de vedere fotbalistic, cu siguranță se pricepe mai bine decât mine. Este foarte valoros ca antrenor”, a declarat Mario Balotelli, citat de presa italiană.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
