Luni, 12 Ianuarie 2026, ora 13:27

1345 citiri

Viceprimarul Timișoarei își poate pierde funcția. Paula Ana Romocean, găsită incompatibilă de ANI

Paula Romocean a fost găsită incompatibilă de ANI FOTO Facebook/ Paula Romocean

Agenția Națională de Integritate a constatat că viceprimarul USR al Timișoarei, Paula Ana Romocean, s-a aflat în stare de incompatibilitate timp de aproape doi ani, pe perioada în care a fost membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal, ANI anunțând totodată alte două cazuri similare în spitale din țară.

Conform unui comunicat al ANI, Paula Ana Romocean s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2021 – 22 mai 2023, întrucât simultan cu exercitarea funcţiei de membru titular în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a exercitat funcţii în organele de conducere ale Partidului Uniunea Salvaţi România, respectiv funcţia de membru în cadrul Biroului Local Timişoara.

ANI susţine că Paula Ana Romocean a încălcat art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

De asemenea, ANI a anunţat că alte două cazuri de incompatibilitate în spitale din România.

Astfel, Victor Antoniu Jugănaru s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 9 decembrie 2022 – 15 noiembrie 2025, întrucât simultan cu exercitarea funcţiei de membru titular în Consiliul de Administraţie în cadrul Institutului de Urgenţe pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” a exercitat şi funcţii în organele de conducere ale Partidului Naţional Liberal, respectiv funcţia de vicepreşedinte al Departamentului pentru Politici în Sănătate în cadrul Biroului Politic al PNL, Filiala Sector 3.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camere

Olimpiu Sorin Hăţăgan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada în perioada 17 mai 2023 – 27 august 2025, întrucât simultan cu deţinerea funcţiei de membru supleant în Consiliul de administraţie al Spitalului Orăşenesc „Dr. Valer Russu” Luduş a exercitat şi funcţia de preşedinte a Organizaţiei PNL Luduş.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent