- Una dintre fiicele lui Dan Petrescu (58 de ani), Beatrice-Chelsea, a fost invitată la derby-ul din semifinalele Carabao Cup, dintre Chelsea și Arsenal.
- Meciul se joacă astăzi, cu începere de la ora 22:00, și se poate urmări în direct pe Digi Sport 1.
Dan Petrescu a evoluat pentru Chelsea în perioada 1995-2000, timp în care a strâns 208 apariții pentru formația londoneză, a marcat 23 de goluri și a oferit 20 de pase decisive.
Fiica lui Dan Petrescu, invitată la Chelsea – Arsenal
Una dintre cele trei fiice ale lui Dan Petrescu, Beatrice-Chelsea, a fost invitată să participe la semifinala din Carabao Cup dintre Chelsea și Arsenal, care va avea loc astăzi, de la ora 22:00, pe Stamford Bridge.
Fostul antrenor al celor de la CFR Cluj a oferit și o primă reacție după gestul englezilor.
„M-au surprins puțin, pentru că în ultima perioadă, de când patroni sunt americanii, am înțeles că e mult mai greu să pătrunzi la meciuri și biletele sunt mult mai scumpe.
Poate s-au gândit că o să aducă puțin noroc la acest meci. Într-adevăr, cel mai bun meci al meu cred a fost cel cu Arsenal.
M-am bucurat foarte mult pentru Beatrice, mai ales că poate să aleagă un coleg, o colegă și am ales eu colegul! Fostul meu scouter de la CFR.
I-am rugat să-mi dea și mie niște poze și imagini de la meci, am rugat-o pe Beatrice să fie norocoasă și să aducă victoria”, a declarat Dan Petrescu, conform sport.ro.

Beatrice Chelsea Petrescu. FOTO Facebook
VIDEO Dan Petrescu, aplaudat de fanii lui Chelsea în 2013, la o vizită pe Stamford Bridge
5 trofee
a câștigat Dan Petrescu în tricoul lui Chelsea: Supercupa Europei (1999), Europapokal (1998), Cupa Angliei (1997, 2000), Cupa Ligii Angliei (1998)
VIDEO Dan Petrescu, decisiv într-o semifinală cu Arsenal
În sezonul 1997/1998, Dan Petrescu a reușit să înscrie pentru Chelsea în semifinala Cupei Ligii (actuala Carabao Cup), împotriva lui Arsenal.
În partida care s-a desfășurat pe 18 februarie 1998, fostul fundaș român a înscris în minutul 53 pentru Chelsea, ducând scorul la 3-0.
Acea partidă s-a încheiat cu scorul de 3-1, iar Dan Petrescu a contribuit la calificarea echipei sale în finala Carabao Cup, pe care a și câștigat-o. În tur, Arsenal câștigase cu 2-1, dar Chelsea a mers mai departe datorită scorului general de 4-3.
Formația de pe Stamford Bridge s-a impus cu 2-0 în ultimul act al competiției, împotriva clubului Middlesbrough.
De-a lungul carierei sale de jucător, Dan Petrescu a mai evoluat pentru Steaua București, Foggia, Genoa, Sheffield Wednesday, Bradford, Southampton sau FC Național.
392 de meciuri
a strâns Dan Petrescu în cariera sa. A marcat 42 de goluri și a oferit 22 de pase decisive
Din postura de antrenor, Dan Petrescu a pregătit-o ultima dată pe CFR Cluj.
Acesta a părăsit formația din Gruia la finalul lunii august 2025, după ce ardelenii au fost eliminați de Hacken (n.r. – 7-3 la general) în play-off-ul Conference League, motivul principal fiind reprezentat de problemele sale de sănătate.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport