Miercuri, 14 Ianuarie 2026, ora 23:25

1286 citiri

Răspunsul Europei pentru Trump. Misiune militară multinațională trimisă de urgență în Groenlanda

Răspunsul Europei pentru Trump. Misiune militară multinațională trimisă de urgență în Groenlanda FOTO X/ @MarioNawfal

Suedia, Germania, Norvegia și Franța urmează să participe la o misiune militară europeană în Groenlanda – o ”explorare a Groenlandei” începând de joi (15 ianuarie) și până sâmbătă, în urma amenințării unei ofensive a Statelor Unite, a anunțat Germania, relatează AFP.

Militari francezi urmează să participe la această misiune militară europeană cu scopul de a susține Danemarca, declară surse ale Armatei franceze AFP, fără să facă alte precizări.

Suedia și Germania au anunțat miercuri că urmează să desfășoare câțiva militari pe această insulă arctică, râvnită de către președintele american Donald Trump, în cadrul acestei misiuni de recunoaștere, în vederea unor eventuale contribuții militare menite să susțină Danemarca în cadrul garanțiilor de securitate în regiune, a anunțat Ministerul german al Apărării.

”EXPLORAREA GROENLANDEI”

Berlinul a făcut acest anunț cu privire la o ”explorare a Groenlandei”, care urmează să se desfășoare începând de joi și până sâmbătă, în susținerea Danemarcei, amenințată cu o ofensivă de către Statele Unite.

”Obiectivul este să examinăm condițiile-cadru în vederea eventualelor contribuții militare menite să susțină Danemarca în garanțiile de securitate în regiune, de exemplu în domeniul capacităților de supraveghere maritimă”, a anunțat, într-un comunicat al Ministerului german al Apărării.

Ministerul a anunțat că Berlinul trimite joi o ”echipă de recunoaștere” alcătuită din 13 membri ai Bundeswehr (armata germană) la Nuuk, capitala Groenlandei.

TRUMP ”NUTREȘTE DORINȚA DE A CUCERI GROENLANDA”

Președintele american nu face un mister din voința sa de a dobândi acest teritoriu danez autonom.

Miniștrii danez și groenlandez de Externe s-au întâlnit miercuri, cu secretarul de Stat Marco Rubio și cu vicepreședintele J. D. Vance.

În urma acestei întâlniri, Copenhaga a constatat un ”dezacord fundamental” cu Washingtonul.

”Este clar că președintele (american Donald Trump) nutrește dorința de a cuceri Groenlanda”, a declarat după această reuniune ministrul danez de Externe Lars Løkke Rasmussen.

Însă nu este ”absolut deloc necesar” ca Statele Unite să preia controlul acestui teritoriu autonom danez, a subliniat el.

Danemarca vrea să lucreze în colaborare strânsă cu Statele Unite, însă trebuie să fie, bineînțeles, o cooperare respectuoasă”, a subliniat ministrul danez.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent