Inter nu a ratat șansa de a distanța în fruntea
clasamentului din Serie A, chiar dacă s-a chinuit teribil cu codașa Lecce,
într-o restanță din etapa a 16-a. A fost 1-0 pentru milanezi, care au 6 puncte
peste AC Milan (un meci mai puțin) și Napoli, care s-a împiedicat cu Parma (0-0).

Cristi Chivu, dezlănțuit după a 15-a victorie în Serie A. Foto Facebook Inter
Chiar dacă a controlat în totalitate partida cu adversara de
aseară, echipa lui Cristi Chivu nu a reușit să perforeze poarta lui Lecce decât
spre final. Românul a hotărât să-și menajeze o parte a jucătorilor
care au dus greul în acest campionat, însă, în disperare de cauză, i-a introdus
după pauză pe Lautaro Martinez, Frattesi, Pio Esposito și Luis Henrique. Iar schimbările s-au materializat pe tabelă, puștiul
crescut de Chivu la academia lui Inter punctând după o fază în care a mai fost
implicat un alt nou-intrat, Lautaro Martinez.

Pentru victoria chinuită cu Lecce, Cristi Chivu a primit
nota 6,5 din partea jurnaliștilor de la Tutto Mercato Web. Aceștia au remarcat curajul
lui Chivu de a schimba sistemul în actul secund. ”Vede o oportunitate bună de a roti jucătorii și îi lasă să se
odihnească pe unii dintre oamenii săi de bază, în primul rând pe căpitanul
Lautaro. Poate că elevii săi au subestimat dificultatea confruntării, însă
Inter a avut o abordare moale pe toată durata primei reprize.
A cules roadele unei mutări curajoase
Repriza a doua începe
mai bine, iar pentru a schimba cursul jocului nu ezită să treacă la un 3-4-3,
cu trei atacanți centrali folosiți simultan. Culege roadele acestei mutări
curajoase, găsind golul decisiv cu cel mai tânăr dintre cei trei, apoi
închizând partida prin revenirea la un mai prudent 3-5-2. Curajul nu este
niciodată ceva de la sine înțeles. Și de această dată a dat roade”, au
scris italienii.
Deși prestația formației sale a fost moale, Cristi Chivu s-a
bucurat excesiv la gol și la finalul partidei. Chiar responsabilii paginii de
Facebook a lui Inter au făcut glume pe seama românului, publicând o fotografie cu
explozia antrenorului, însoțită de un comentariu ironic: o reacție calmă și
pașnică.