• UCL: Inter – Arsenal, marți, 22:00, DGS 1

  • UCL: Bodo/Glimt – Manchester City, marți, 19:45, DGS 1

Marocul, plângere la CAF și FIFA după scandalul din meciul cu Senegal

Federaţia regală marocană de fotbal (FRMF) ”va recurge la proceduri legale” pe lângă Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) şi FIFA ”pentru a se pronunţa asupra retragerii echipei naţionale senegaleze de pe teren (…) precum şi asupra evenimentelor care au însoţit această decizie”, se arată într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

”Această situaţie a avut un impact semnificativ asupra desfăşurării normale a meciului şi asupra prestaţiei jucătorilor”, a precizat FRMF.

Finala a avut momente tensionate după ce marocanii au primit un penalty în minutele adiţionale ale meciului, iar senegalezii au părăsit terenul în semn de protest, îndemnaţi de selecţionerul Pape Bouna Thiaw.

După aproape un sfert de oră de întrerupere, ”leii din Teranga” au revenit pe gazon, convinşi de starul Sadio Mane, şi jocul s-a reluat, însă Brahim Diaz, starul lui Real Madrid, a executat lamentabil penalty-ul (90+24), iar Edouard Mendy a apărat execuţia sa ”a la Panenka”.

Tensiunile au ajuns în tribune, unde suporterii senegalezi au încercat să invadeze terenul timp de aproape 15 minute, chiar şi atunci când Brahim Diaz era pe punctul de a executa penalty-ul. Senegalul a marcat apoi la începutul prelungirilor şi s-a impus cu scorul de 1-0.

Presa marocană a denunţat ”antijocul neverosimil” al senegalezilor şi lipsa de ”fair play”.

Etichete: cupa africii , senegal , maroc

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din