Sorana Cîrstea, la Australian Open 2026
Credit imagine: Getty Images
Banner GerovitalCredit imagine: EurosportAcest articol vă este oferit de Gerovital.Aflată la ultimul Australian Open din carieră (a anunţat că se va retrage la finalul anului), Sorana Cîrstea a dat încă o dată dovadă că are un psihic extrem de puternic. Condusă cu set şi break de Eva Lys, veterana de 34 de ani şi-a ridicat impresionant nivelul, pentru un succes de colecţie, scor 3-6, 6-4, 6-3.Australian Open 2026 | Sorana Cîrstea, la un meci distanţă de a redeveni cel mai bine clasată româncă din WTA
Punctele obţinute odată cu accesul în runda secundă de la Melbourne au adus-o pe Cîrstea la 1303 puncte în clasamentul WTA Live, cu doar 4 puncte sub Jaqueline Cristian. Deja eliminată, „Jaq” va rămâne la această cotă după Australian Open, astfel că o eventuală calificare a lui Sori în turul 3 va însemna depăşirea compatrioatei şi statutul de „cel mai bine clasată româncă” (locul 33 WTA).
Interesant e că, dacă va mai câştiga două meciuri la Melbourne (o prezenţă în optimi), Cîrstea va reveni între primele 30 din lume. O astfel de clasare reprezintă un fapt extrem de important, pentru că i-ar oferi statutul de cap de serie la turnee. Un atu foarte important, a cărui importanţă s-a văzut mai mult ca niciodată în cazul lui Cristian: deşi traversa o perioadă fantastică (sfert la Adelaide), românca a avut ghinion în primul tur să o întâlnească pe Karolina Muchova, una dintre cele mai bune jucătoare din lume când e la 100% din punct de vedere fizic.
În ceea ce o priveşte pe Cîrstea, aceasta va da piept în turul secund la Australian Open cu învingătoarea din partida Naomi Osaka – Antonia Ruzic. Japoneza e favorită în duelul contra croatei, dar a 17-a jucătoare a lumii nu e într-o formă deosebită, pierzând 3 din ultimele 4 meciuri jucate. Un eventual duel cu fostul lider mondial ar însemna o provocare pentru Cîrstea, care a trecut de Osaka în singurul meci direct jucat: 2-6, 6-1, 6-4, la Wimbledon.
De notat că Sorana e pe o parte de tablou bună, într-un eventual meci pentru calificarea optimi, ea urmând a o întâlni, probabil, pe rusoaica Samsonova (a 18-a favorită). Ca atare, la ultima participare la Australian Open, Cîrstea are un traseu favorabil pentru a-şi egala cea mai bună performanţă din carieră la antipozi (turul 4 în 2017 şi 2022).
De menţionat că Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 225.000 de dolari australieni pentru victoria de azi, ea luându-şi totodată o revanşă, după ce Lys a învins-o cu 6-3, 6-3 la singura lor confruntare anterioară, în 2023 în primul tur la Transylvania Open. Sori este a doua reprezentantă a României calificată în turul secund la Melbourne, după Gabriela Ruse, care va juca împotriva australiencei Ajla Tomljanovic.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie – 1 februarie.