Marti, 20 Ianuarie 2026, ora 19:22
1259 citiri
Familia Beckham la un eveniment fashion FOTO: Instagram/ David Beckham
Brooklyn Beckham a provocat un val de reacții după ce a publicat un mesaj dur pe Instagram, în care își acuză părinții că i-au controlat viața și imaginea publică. La 26 de ani, fiul cel mare al lui David și Victoria Beckham spune că ruptura este definitivă și că nu mai dorește o împăcare.
Brooklyn Beckham se află în centrul unui scandal online, după ce și-a atacat public părinții într-un mesaj amplu postat pe Instagram. Deși declarația a fost una extrem de dură, reacțiile nu au întârziat să apară, iar o parte dintre internauți l-au criticat aspru, acuzându-l de lipsă de recunoștință și de faptul că își datorează întreaga celebritate numelui Beckham.
Pe platforma X, comentariile au fost extrem de dure: „Brooklyn Beckham n-a muncit o zi din viața lui. Un copil răsfățat, faimos doar pentru nume, care pozează acum în victimă. Dacă nu era numele, erai irelevant.”
Alții au scris: „Singurul motiv pentru care cineva a auzit de Brooklyn Beckham este faima lui David și Victoria. Nu poți folosi celebritatea primită de la ei ca să îi ataci public. Fă-o în privat.” Un alt comentariu ironiza situația: „Brooklyn Beckham se însoară cu fiica unui miliardar și se ceartă cu familia din cauza unei rochii la o nuntă de milioane… niveluri absurde de deconectare de la realitate.”
This is what they mean when they say privilege blinds people. Brooklyn Beckham, who has never worked in his life, is here criticizing his parents for giving him a good life. pic.twitter.com/XriIlgkHLg
— DE HULL (@Nwabunwagu) January 20, 2026
24 de ani de Sentimente.ro. Mii de cupluri formate. Incepe-ti povestea. Oferta aniversara>>Brooklyn Beckham, declarații neașteptate
Într-o declarație amplă, el susține că a ales să vorbească după ani de tăcere, acuzându-și familia că a alimentat constant articolele din presă.
„Am tăcut ani de zile și am făcut tot posibilul ca aceste lucruri să rămână private. Din păcate, părinții mei și echipa lor au continuat să meargă la presă, lăsându-mi doar opțiunea de a vorbi singur și de a spune adevărul despre o parte dintre minciunile publicate.”
Brooklyn afirmă că relația cu Nicola Peltz l-a ajutat să scape de anxietatea care l-a urmărit mult timp și că abia acum simte că își trăiește viața după propriile reguli.
„Nu vreau să mă împac cu familia mea. Nu sunt controlat, ci mă apăr pentru prima dată în viața mea. Toată viața, părinții mei au controlat narațiunea din presă despre familia noastră. Postările de fațadă, evenimentele de familie și relațiile neautentice au fost o constantă a lumii în care m-am născut. Recent, am văzut cu ochii mei până unde sunt dispuși să meargă pentru a planta minciuni în presă, de multe ori pe seama unor oameni nevinovați, doar pentru a-și păstra imaginea. Dar eu cred că adevărul iese întotdeauna la iveală.”
O parte importantă a mesajului este legată de nunta cu Nicola. Brooklyn susține că părinții săi ar fi încercat să le saboteze relația și vorbește despre episoade tensionate din perioada pregătirilor, inclusiv despre dansul mirilor, pe care îl descrie drept profund umilitor.
„În fața celor 500 de invitați, Marc Anthony m-a chemat pe scenă pentru ceea ce era programat să fie dansul meu romantic cu soția mea, dar mama mea mă aștepta acolo ca să danseze cu mine. A dansat într-un mod total nepotrivit. Nu m-am simțit niciodată mai inconfortabil sau mai umilit. Am vrut să ne reînnoim jurămintele pentru a crea amintiri care să ne aducă bucurie, nu anxietate și rușine”.
Brooklyn mai spune că a încercat fără succes să își vadă tatăl înainte de aniversarea de 50 de ani a acestuia și că singura condiție acceptată ar fi fost ca Nicola să nu fie prezentă. El afirmă și că relațiile cu frații săi s-au deteriorat, ajungându-se inclusiv la blocări pe rețelele sociale.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
