Această criză a termoficării din București, cea mai gravă din ultimii ani, este înnebunitoare pentru zeci de mii de locuitori ai orașului, care tremură în case în cele mai geroase săptămâni ale acestei ieri; mulți dintre ei semnează acum petiția prin care cer, practic, servicii normale, pe care oricum plătesc.
„Înghețăm în case!” | Petiția pentru apă caldă și căldură în București
Petiția, inițiată pe platforma declic.ro, se adresează Primăriei Capitalei, companiei Termoenergetica și CET Sud (Elcen).
Inițiatoarea și semnatarii cer transparență, soluții și condiții decente pentru locuitorii orașului.
Bucureșteanca spune că situația a devenit revoltătoare:
Câteva mii de locatari din București stau de luni întregi fără apă caldă și căldură în parametri normali. Caloriferele sunt reci sau călâi, iar la robinet curge apă rece sau doar călâie. Plătim apă caldă, dar curge rece. Lăsăm robinetul să meargă cu speranța că se încălzește, în timp ce facturile continuă să vină. Nu mai vrem explicații, vrem soluți . Autoritățile se contrazic între ele: primarul invocă „mizeriile din țevi”, dar Termoenergetica spune că filtrele se curăță periodic tocmai pentru a elimina impuritățile din apă.
Petiționarii cer Primăriei Municipiului București și Termoenergetica următoarele:
- Să comunice transparent care sunt cauzele reale ale defecțiunilor și termenul concret de remediere;
- Să publice zilnic situația reală a blocurilor fără agent termic în parametri normali;
- Să dispună măsuri clare pentru restabilirea furnizării de apă caldă și căldură;
- Să ofere compensații locatarilor care, deși plătesc apă caldă, primesc doar apă rece.
Femeia povestește, apoi, propria experiență:
Locuiesc singură, iar în perioada asta am o mână imobilizată, așa că mă descurc cu dificultate chiar și cu lucrurile de bază — cum ar fi să mă spăl sau să mă încălzesc. Nu e doar cazul meu: mulți alți locatari se confruntă cu probleme de sănătate, iar lipsa apei calde și a căldurii le agravează starea.
Bucureșteanca subliniază că, în vreme ce zecii de mii de bucureșteni tremură în case în această perioadă. facturile la curent cresc, „pentru că oamenii sunt nevoiți să folosească radiatoare, aeroterme sau alte surse de încălzire, care pot deveni periculoase. „:
Plătim taxe tot mai mari, dar primim din ce în ce mai puțin. Nu cerem favoruri — doar condiții normale de trai și respect din partea autorităților.
Petiția pentru căldură este modul prin care, în aproximativ 48 de ore, 2.000 de bucureșteni cer soluții pentru una dintre marile probleme ale Bucureștiului: încălzirea centralizată.
La criza de dimensiunile de acum s-a ajuns după avaria majoră care s-a produs, pe 4 ianuarie, la CET Sud și care a lăsat, instantaneu, mii de blocuri fără căldură șl apă caldă.
Problema persistă și acum din cauza complexității problemelor și reparațiilor, dar și a unei noi avarii ulterioare celei de la începutul lunii.
Pe același subiect: