Rakow – Universitatea Craiova 2-0

Final de meci!

  • Vor fi patru minute de prelungire.

Minutul 80: GOOOL Rakow! Oskar Repka dublează avantajul gazdelor cu un șut de la marginea careului.

Minutul 74: Isenko, impecabil, blochează tentativa lui Fadiga la colțul lung.

Minutul 66: După un fault la mijlocul terenului, căpitanul Nicușor Bancu a primit cartonașul galben.

Minutul 59: Triplă schimbare la Craiova! Au ieșit Cicâldău, Baiaram și Crețu. În locul lor au intrat Mekvabishvili, Teles și Romanchuk.

Mintuul 53: Cartonaș roșu! Vladimir Screciu este eliminat, după un fault neinspirat. Oltenii rămân astfel în 10 oameni, cu cel puțin 40 de minute rămase în joc.

Minutul 47: GOOOL Rakow! Tomasz Pienko, rămas liber la bara a doua, trimite un șut din drop. Isenko atinge mingea, dar aceasta tot își face drum, cu greu, în „ațe”.

S-a reluat jocul!

PAUZĂ!

Minutul 45+3: Baiaraaaam! Mijlocașul Craiovei driblează doi jucători, pătrunde în careu și trimite un șut plasat. Execuția sa trece cu puțin pe lângă bara din partea dreaptă.

Minutul 33: Racovițan, aproape de gol! Fundașul reușește să trimită din careu, dar același Adrian Rus respinge în corner.

Minutul 32: Ce ocazie! Polonezii au scăpat pe contraatac și o pasă l-a găsit pe Brunes în careu. Atacantul a trimis din prima, dar Adrian Rus a apărut de nicăieri și a respins cu pieptul. Va fi corner pentru oaspeți!

Minutul 26: Carlos Mora de la Universitatea Craiova primește primul cartonaș galben al partidei.

Minutul 19: Ivan Lopez de la Rakow s-a accidentat. Lamine Diaby-Fadiga îi va lua locul.

Minutul 10: Cei de la Rakow au cerut penalty după o intervenție a lui Screciu în careul oltenilor. Totuși, după verificarea VAR, arbitrul a făcut semn ca jocul să continue.

Minutul 3: Oaspeții au avut prima șansă! Michael Ameyaw a centrat din flancul drept, dar Isenko a fost pe fază și a eliminat pericolul.

Minutul 1: Start de meci!

Echipele de start la Rakow – Universitatea Craiova

Rakow (3-4-2-1): Trelowski – Tudor, Racovițan, Svarnas – Adriano, Barath, Bulat, Ameyaw – Pienko, Lopez – Brunes
Rezerve: Zich, Struski, Seck, Rondic, Mircetic, Repka, Makuch, Konstantoupoulos, Madrzyk
Absenți: Arsenic, Kochergin, Otieno (accidentați)
Universitatea Craiova (3-5-2): Isenko – Rus, Screciu, Badelj – Mora, Crețu, Băluță, Cicâldău, Bancu (cpt.) – Al Hamlawi, Baiaram
Antrenor: Mirel Rădoi

Universitatea Craiova se află în acest moment în Polonia, pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de confruntarea cu Rakow, care va începe la ora 22:00, joi seară.

  • Rakow – Universitatea Craiova contează pentru etapa #1 din faza principală a competiției UEFA Europa Conference League

Cele două echipe se vor întâlni la Sosnowiec, pe stadionul ”ArcelorMittal Park”. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT atât pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.

Rakow – Universitatea Craiova, LIVE TEXT de la 22:00 | Oltenii debutează în Conference League

Echipa pregătită de Mirel Rădoi a obținut accederea în faza principală din Conference League după ce a învins-o pe Istanbul Bașakșehir în play-off cu 5-2 la general.

De cealaltă parte, Rakow, club la care se află și românul Bogdan Racovițan, s-a impus în play-off, în dublă manșă, cu 3-1 în fața echipei din Bulgaria, Arda.

Polonezii au depistat pericolul suprem de la Universitatea Craiova: ”Formă excelentă! Cea mai periculoasă armă a lui Mirel Rădoi”

Presa din Polonia a radiografiat gruparea din Bănie înainte de confruntare de la Sosonwiec și a evidențiat că Steven Nsimba este de departe cel mai periculos fotbalist al lui Mirel Rădoi.

”Liderul campionatului României se află într-o formă excelentă. Universitatea Craiova a înregistrat trei victorii și două remize în ultimele cinci meciuri și e neînvinsă. 

Echipa lui Mirel Rădoi a impresionat prin forță ofensivă, a marcat de cel puțin trei ori în 12 dintre cele 17 meciuri disputate în acest sezon. Calificarea în Conference League după ce a învins Istanbul Bașakșehir la general este o realizare istorică pentru ea.

Cea mai periculoasă armă a echipei este golgheterul lor, Steven Nsimba”, a scris glosztrybuny.pl.

Cum a descris-o Bogdan Racovițan pe Universitatea Craiova: ”Dacă a ajuns până aici, e clar”

La conferința de presă premergătoare duelului, Bogdan Racovițan a vorbit, printre altele, și despre Universitatea Craiova. Fotbalistul a evidențiat că trupa lui Mirel Rădoi e o echipă bună și că are calitate, având în vedere că a obținut accederea în cupele europene în acest sezon.

”Craiova este o echipă foarte bună, am analizat-o. Dacă a ajuns până aici, e clar că au calitate. Contează cum jucăm noi, ăsta este focusul nostru. 

Obiectivul nostru este să trecem de grupă. Încep cu Craiova acasă, e un prilej bun, sperăm să facem o figură bună”, a spus Bogdan Racovițan.