Société Générale a anunţat că va elimina 1.800 de locuri de muncă în Franţa, pe măsură ce directorul general Slawomir Krupa intensifică eforturile de reducere a costurilor, care rămân persistent ridicate, potrivit Financial Times.
Anunţul de joi vine după ce banca le-a transmis sindicatelor, la începutul acestei săptămâni, că intenţionează să reducă până la finalul anului viitor 1.800 de posturi dintr-un total de 40.000 în Franţa.
SocGen a precizat că reducerea de personal se va face prin plecări naturale – angajaţi care părăsesc voluntar compania sau se pensionează, şi nu prin concedieri.
O persoană familiarizată cu planul băncii a declarat că SocGen doreşte să se îndepărteze de programele ample de concedieri formale, care implică plăţi mari compensatorii şi duc adesea la reangajări ulterioare pentru a acoperi golurile rămase.
Sindicatul CGT a criticat însă planul, afirmând că propunerea, în forma prezentată, este „deficitară” şi ar trebui să includă măsuri precum plecările voluntare compensate. Sindicatele au semnalat anterior îngrijorări legate de planurile de relocare sau reconversie profesională internă, care ar putea, în practică, să forţeze unii angajaţi să plece fără compensaţii.
Reducerile de personal au loc în contextul în care Krupa, aflat la conducerea SocGen din 2023, accelerează un amplu proces de redresare axat pe consolidarea poziţiei de capital a băncii şi pe reducerea costurilor.
Ca parte a restructurării, Krupa a redus numărul de angajaţi şi a vândut mai multe linii de business, inclusiv divizia de leasing de echipamente şi subsidiarele de private banking din Regatul Unit şi Elveţia.
După ani de dificultăţi survenite în urma crizei financiare din 2008 — inclusiv un scandal de tranzacţionare frauduloasă de 4,9 miliarde de euro şi o pierdere de 3,3 miliarde de euro asociată retragerii din Rusia — acţiunile SocGen au revenit puternic, pe măsură ce strategia de redresare a lui Krupa a început să dea rezultate.
SocGen, a treia cea mai mare bancă din Franţa după active, a fost cea mai performantă acţiune bancară din Europa anul trecut, iar preţul acţiunilor sale s-a triplat de la începutul anului 2024.
Cu toate acestea, raportul costuri/venituri al băncii — un indicator atent urmărit de investitori — s-a situat la 63% în primele nouă luni din 2025, în scădere faţă de perioada similară a anului precedent, dar încă printre cele mai ridicate niveluri din rândul marilor bănci europene.
Krupa a declarat pentru Financial Times în martie anul trecut că „nimic nu este sacru” atunci când vine vorba de eficientizarea operaţiunilor băncii, adăugând că va viza în special cheltuielile cu IT-ul şi consultanţii externi.
Société Générale are aproximativ 119.000 de angajaţi în 62 de ţări. În Franţa, unde au loc cele mai recente reduceri de personal, documentele companiei arătau că banca avea 53.000 de angajaţi la finalul lui 2024.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels