Novak și Jelena Djokovic
Credit imagine: Getty Images
Partida Sorana Cîrstea – Naomi Osaka s-a terminat cu succesul niponei, în 3 seturi, dar prea puțini au vorbit despre partida în sine, conflictul dintre cele două, de la final, ținând capul de afiș al presei de specialitate de pretutindeni.
Banner GerovitalCredit imagine: EurosportAcest articol vă este oferit de Gerovital.Concret, veterana noastră i-a reproșat fostului număr unu mondial că a dat dovadă crasă de lipsă de fair-play în penultimul game al disputei, când s-a autoîncurajat cu un „Come-on!” după ce românca a ratat un prim serviciu.
Cei mai mulți dintre specialiști și oamenii de tenis au fost de partea Soranei, care cu siguranță a fost influențată negativ de ieșirea cvadruplei campioane de Grand Slam într-un moment atât de important al meciului. Așa se întâmplă și în cazul soției lui Novak Djokovic, Jelena, care a avut un mesaj clar în acest sens: Naomi a greșit, iar arbitrul trebuia să fi intervenit.
„Sunt surprinsă că nu s-a acordat „hindrance” (n.r. acțiune deliberată prin care un jucător îl împiedică pe celălalt să joace punctul în condiții normale). Între servicii, dacă fanii aplaudă sau fac gălăcie, arbitrul le atrage atenția. Punctul nu e jucat, iar Sorana se concentra pe al doilea serviciu. Este lipsit de respect să te bucuri de greșeala cuiva la primul serviciu. Sunt surprinsă că arbitrul de scaun și Osaka au considerat că este corect. Au existat modificări ale regulilor pe care eu le-am omis?”, a scris Jelena Djokovic pe contul de Instagram.
Navratilova a criticat-o și ea pe Naomi Osaka, după incidentul cu Sorana CîrsteaJelena Djokovic nu a fost singurul nume important care a luat poziție după conflictul dintre Cîrstea și Osaka. Câștigătoare a 167 de titluri la simplu (18 de Grand Slam, 3 dintre ele la Melbourne), Martina Navratilova a avut de asemenea o opinie fermă în legătură cu incidentul. Aceasta e convinsă că Osaka e cea care a greșit, chiar dacă atitudinea sa nu a avut un scop special în a o intimida sau o destabiliza mental pe româncă.
„Pot să înțeleg ce a spus Naomi după meci, că a fost luată de val, de tensiunea momentului și că a fost surprinsă de reacția Soranei Cîrstea la fileu, dar nu poți vorbi cu voce tare între primul și al doilea serviciu al adversarei.
Cîrstea se pregătea să servească și Osaka strigă „Come on!”. Nu este corect. Nu cred că a făcut-o special, nu cred că a conștientizat. Poți să spui „Come on!” de câte ori vrei, dar în capul tău, nu verbaliza”, a spus Navratilova.
S-a vorbit mai mult despre ținuta lui Naomi și despre acest incident decât despre tenisul ei. Câteodată e bine să vorbești mai puțin | Martina Navratilova.
Pentru Naomi Osaka urmează duelul din turul 3 la Australian Open, sâmbătă dimineață, pe Rod Laver Arena, împotriva favoritei gazdelor, Maddison Inglis. Japoneza are un culoare excelent spre săptămâna a doua, acolo unde lucrurile se vor complica serios: Iga Swiatek și Elena Rybakina ar trebui să îi fie adversare în optimi, respectiv sferturi.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie – 1 februarie.