Sambata, 24 Ianuarie 2026, ora 05:42

4793 citiri

Decizia care a schimbat totul: Chivu, erou pe bancă la revenirea fabuloasă a lui Inter

Cristi Chivu FOTO X Inter

Inter a obținut o victorie spectaculoasă în etapa a 22-a din Serie A, după ce a întors un meci care părea pierdut în fața celor de la Pisa. Pe „Giuseppe Meazza”, milanezii s-au impus cu 6-2, deși oaspeții au condus cu 2-0 în primele 23 de minute.

Startul partidei al „nerazzurrilor” a fost surprinzător de slab, iar Pisa a profitat rapid de erorile defensive ale gazdelor. Reacția a venit însă din partea băncii tehnice. În minutul 34, Cristi Chivu a intervenit decisiv și l-a scos pe Luis Henrique, introducându-l pe Federico Dimarco, mutare care a schimbat complet cursul jocului.

După intrarea lui Dimarco, Inter a pus presiune constantă, a accelerat ritmul și a reușit să întoarcă rezultatul încă din prima repriză, pentru ca în partea a doua să domine autoritar și să închidă partida la scor de tenis.

Pentru modul în care a gestionat momentul dificil, Cristi Chivu a fost notat cu 7 de publicația TuttoMercatoWeb, care a remarcat curajul deciziei luate încă din timpul primei reprize.

„Pentru cum a gestionat handicapul de două goluri, Chivu merită o notă mare.

Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.

Abordarea meciului de către ai săi este inexplicabilă, ca într-un amical de vară. Face o alegere curajoasă, cu riscul de a pune în pericol echilibrul emoțional al unui jucător deja în dificultate, Luis Henrique.

Iar curajul de a-l introduce pe Dimarco încă din minutul 34, fără a aștepta pauza, îl răsplătește din plin: chiar Dimarco este cel care declanșează revenirea imediată și o finalizează în repriza a doua.

Apoi revine Interul său, cel care mușcă adversarii mai mici. Și celelalte mutări funcționează toate, de la Bonny la Thuram”, au scris italienii.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Remontada, apoi distracție: Inter s-a chinuit cu ultima clasată, dar a marcat șase goluri Remontada, apoi distracție: Inter s-a chinuit cu ultima clasată, dar a marcat șase goluri

Echipa italiană Inter Milano, antrenată, de românul Cristian Chivu, a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 6-2, formația Pisa, al cărei căpitan a fost Marius Marin, în etapa a 22-a…