• SuperLiga: FCSB – CFR Cluj, duminică, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Barcelona – Oviedo, duminică, 17:15, DGS 1

Echipa antrenorului român a început extrem de prost și a încasat rapid două goluri, iar Chivu n-a avut de ales și l-a scos pe Luis Henrique în minutul 34. Decizia radicală a făcut furori în presa din Italia, care s-a arătat „șocată” de puterea lui Chivu de a face astfel de lucruri, în contextul în care încă e un tehnician tânăr. 

Cristi Chivu l-a apărat pe Luis Henrique și l-a numit „patrimoniul nostru”, după meciul Inter – Pisa 6-2

Decizia lui Chivu s-a dovedit a fi extrem de inspirată, deoarece Dimarco a schimbat imediat jocul, iar Inter a întors scorul până la pauză. Fundașul stânga a reușit un gol și două pase decisive și a ieșit „Omul Meciului”, dar jurnaliștii italieni tot l-au pus pe antrenorul român să își motiveze schimbarea. 

„Schimbarea e explicată de cum am citit eu jocul nostru de atac, calitatea centrărilor pe care le dădeam când adversarul se apăra foarte jos.

La 0-2 era nevoie de mai multă calitate, în special în flancul stâng. O să îl apăr mereu pe Luis Henrique, pentru că este patrimoniul nostru.

E pur și simplu drept să fac asta pentru ce a arătat până acum, în ciuda etichetelor și zgomotelor apărute în jurul său.

În primul rând, trebuie să-i acordăm timp ca să se adapteze la ce înseamnă să joci pentru o echipă mare. Ne ajută mult în jocul nostru, în procesul nostru de a crește. Îi trebuie doar timp pentru a căpăta încredere de sine, ca să fie mai decisiv în ultimii 20 de metri.

În acest moment doar pentru asta îl putem critica, pentru ce face în ultimii 20 de metri. Altfel, e un jucător foarte dedicat, care ne aduce mult atât tactic, cât și calitativ. 

Fanii noștri sunt deseori influențați de ce citesc pe rețelele sociale. Dar trebuie să îl sprijinim cu toții, Luis Henrique este parte din acest grup minunat”, a declarat Chivu, citat de presa din Italia

Luis Henrique are 24 de ani și a fost cumpărat de Inter de la Marseille în vara anului trecut, pentru 23 de milioane de euro. În mod normal e rezerva lui Denzel Dumfries, actualmente accidentat. 

Brazilianul e nimeni altul decât cel căruia Chivu i-a luat apărarea și la meciul precedent, 1-3 cu Arsenal în Champions League, la finalul căruia unii jurnaliști i-au sugerat că a fost veriga slabă a echipei. Atunci, românul l-a lăsat pe teren până spre final. 

  • Marcatori Inter: Zielinski (p. minutul 39), Martinez (minutul 42), Esposito (minutul 45+2), Dimarco (minutul 82), Bonny (minutul 86) și Mkhitaryan (minutul 90+3). 
  • Marcatori Pisa: Moreo (minutele 11 și 23) 

VIDEO Rezumat Inter – Pisa 6-2 

Etichete: inter , cristi chivu , pisa , luis henrique

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din