Juan Carlos Ferrero and Carlos Alcaraz
Credit imagine: Getty Images
După ce i-a fost mentor timp de peste 6 ani lui Carlos Alcaraz, pe care l-a dus spre 6 titluri de Grand Slam, 8 trofee de ATP 1000 şi locul 1 ATP (acesta a devenit, după succesul de la US Open 2022 cel mai tânăr număr unu din istorie), Juan Carlos Ferrero a fost dat la o parte de echipa murcianului.
Cu un asemenea CV, tehnicianul de 45 de ani a fost imediat curtat de nume mari din circuit, însă a considerat că e prematur să se lanseze într-o nouă provocare atât de rapid, având nevoie de timp pentru a-şi „ocroti rănile”.
Şi, totuși, cel poreclit „El Mosquito” revine în sport ca antrenor, dar decizia e una cât se poate de surprinzătoare: el îl va ghida pe jucătorul de golf Angel Ayora, urmând a se ocupa de dezvoltarea acestuia în plan mental.
„Sunt încântat să vă anunţ o nouă colaborare pentru 2026. Voi lucra în echipa lui Angel Ayora, un tânăr jucător de golf cu un potenţial enorm. Mă voi alătura antrenorului Juan Ochoa, iar prerogativele mele vizează pregătirea părţii mentale şi dezvoltarea jucătorului în această zonă.
Tenisul este viaţa mea şi voi continua să dau totul pentru Academia mea. Chiar şi așa, golful e o mare provocare, e un sport individual în care mentalul joacă un rol crucial. Sunt încântat să împărtășesc din experienţa mea în acează zonă lui Angel, care sunt convins că poate creşte enorm.
Am început deja munca, extrem de motivat şi nerăbdător să fac treabă în această călătorie”, a anunţat Juan Carlos Ferrero într-un comunicat.
În vârstă de 21 de ani, Angel Ayora şi-a început aventura în sport ca jucător de tenis, dar în scurt timp s-a dedicat golfului, disciplină pe care o practica de la 5 ani ca divertisment, graţie pasiunii tatălui său.
El şi-a făcut debutul în circuitul profesionist în 2022, când avea doar 18 ani, iar în 2024 a câştigat primul său turneu, Rosa Challenge Tour. El e considerat unul dintre cei mai promiţători jucători din lume, mulţi specialişti estimând că are potenţial să obţină rezultate mari şi să îi calce pe urme legendarului Seve Ballesteros (ibericul cu 9 titluri PGA). De altfel, agentul lui Ayora e Javier Ballesteros, nimeni altul decât fiul celui mai mare jucător de golf din istoria Spaniei.
Juan Carlos Ferrer, în locul lui Darren Cahill în echipa lui Sinner, din 2027?Decizia lui Ferrero de a nu se angrena încă într-un proiect în tenis alimentează şi mai mult zvonurile potrivit cărora din 2027, după ce Darren Cahill se va retrage din echipa lui Jannik Sinner, spaniolul îi va lua locul.
E evident că Juan Carlos nu va face o carieră din a-i fi antrenor lui Ayora pe termen lung, dincolo de aspectul mental neavând cu ce să contribuie la dezvoltarea tânărului, într-un sport pe care îl cunoaşte prea puţin.
„Juanki” este un tip extrem de serios, care pune profesionalismul pe primul loc, astfel că, din acest punct de vedere, filosofia sa despre tenis se apropie mai mult de cea a lui Sinner, marele rival al lui Carlitos. Întrebat despre această posibilitate, tot mai vehiculată în presa din vest, Ferrero a „driblat” iniţial un răspuns în registrul dorit de jurnalistul Marca care îl intevieva, la final de 2025.
„Mi-am adaptat stilul cât am putut pentru Carlos. Nu iau deloc în considerare alte opțiuni pentru că am nevoie de două sau trei luni de liniște și pace și ca durerea să se calmeze. După aceea, dacă apar alte posibilități, le voi cântări. Au trecut aproape opt ani non-stop de când am început colaborarea cu Alcaraz, am fost mult timp departe de casă. A fi acasă acum este o binecuvântare”, a spus Ferrero.
Ziaristul Marca a pus punctul pe „i”, întrebându-l pe Ferrero direct dacă ar lua în considerare în viitor să îi fie antrenor lui Sinner, iar răspunsul a fost unul cât se poate de surprinzător. Mulţi s-ar fi aşteptat ca cel supranumit „Mosquito” să decline această variantă, însă perspectiva unei colaborăi cu Jannik pare extrem de tentantă.
„Este ceva la care ar trebui să mă gândesc. Şi Carlitos, şi Jannik sunt jucători extraordinari, dar, așa cum am mai spus, nu este momentul să reflectez la așa ceva și să spun „da” sau „nu”. Acum este momentul să trec peste această perioadă dificilă, pentru că încă mă gândesc la Carlos în fiecare zi și nu este momentul să îmi fac planuri cu alții”, a explicat tehnicianul de 45 de ani.
O viitoare colaborare Ferrero – Sinner ar putea fi de actualitate, aşadar, începând din 2027, când Darren Cahill va părăsi echipa italianului. Australianul intenţiona să întrerupă colaborarea cu numărul doi mondial încă de la finalul acestui sezon, dar, în cele din urmă, Jannik l-a convins să îi mai rămână alături un an.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie – 1 februarie.