{"id":142169,"date":"2026-03-22T20:36:11","date_gmt":"2026-03-22T20:36:11","guid":{"rendered":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/142169\/"},"modified":"2026-03-22T20:36:11","modified_gmt":"2026-03-22T20:36:11","slug":"in-umbra-universului-peaky-blinders-cillian-murphy-nu-ne-am-propus-ca-tommy-shelby-sa-fie-un-model","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/142169\/","title":{"rendered":"\u00cen umbra universului \u201ePeaky Blinders\u201c. Cillian Murphy: \u201eNu ne-am propus ca Tommy Shelby s\u0103 fie un model\u201c"},"content":{"rendered":"<p>\u201eBy order of the Peaky Blinders\u201c: Cillian Murphy, laureat cu Oscar, regizorul Tom Harper \u0219i cineastul Steven Knight \u0219i-au dat \u00eent\u00e2lnire la Londra cu \u201eWeekend Adev\u0103rul\u201c \u2013 \u00een exclusivitate pentru o publica\u021bie print din Rom\u00e2nia \u2013 \u0219i au dezv\u0103luit sub ce form\u0103 g\u0103sim nemurirea \u00een filmul \u201ePeaky Blinders: The Immortal Man\u201c: cinema, c\u0103r\u021bi \u0219i muzic\u0103. Ei s-au \u00eentors p\u00e2n\u0103 \u00een prima jum\u0103tate a secolului XX \u0219i au vorbit despre ce \u00eenseamn\u0103 sindromul posttraumatic \u0219i care este filtrul prin care ar trebui s\u0103 judec\u0103m istoria.<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211769_925_index.jpeg\" alt=\"De la st\u00e2nga la dreapta: Steven Knight, Cillian Murphy, Tom Harper. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"eager\" fetchpriority=\"high\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>De la st\u00e2nga la dreapta: Steven Knight, Cillian Murphy, Tom Harper. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>publicitate&#8221;); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;&#8221;&gt;<\/p>\n<p>Sf\u00e2r\u0219it de ianuarie. 15.20, ora Londrei. Am intrat \u00eentr-o sufragerie mic\u0103, dar cu tavane \u00eenalte \u0219i geamuri mari, acoperite par\u021bial de perdele albe \u0219i draperii grele, de catifea crem \u2013 totul era de fapt din aceast\u0103 gam\u0103 de culori calde, primitoare. \u00cen mijloc, o m\u0103su\u021b\u0103 dreptunghiular\u0103 de cafea, \u00eenconjurat\u0103 de trei fotolii \u0219i o canapea de dou\u0103 locuri. Plecasem de la Bucure\u0219ti cu bagajul plin cu emo\u021bii, \u00eens\u0103 odat\u0103 ce le-am v\u0103zut fe\u021bele z\u00e2mbitoare, forfota, agita\u021bia din interior s-au calmat. \u00cen prima secund\u0103, l-am recunoscut pe Steven Knight \u2013 ne \u0219tiam deja dintr-un interviu recent, \u00een care am fost desp\u0103r\u021bi\u021bi doar de ecranul unui device. A\u0219adar, o figur\u0103 familiar\u0103 despre care \u0219tiam c\u0103 istoria \u00eei este punctul-forte, dar \u0219i c\u0103lc\u00e2iul lui Ahile. El \u00eemp\u0103r\u021bea canapeaua cu Tom Harper, regizorul serialului \u0219i filmului \u2013 jovial \u0219i deschis, cu un aer prietenos specific mai t\u00e2n\u0103rului actor Tom Holland.<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211769_394_index.jpeg\" alt=\"Cillian Murphy \u0219i Steven Knight. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Cillian Murphy \u0219i Steven Knight. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>Nu sim\u021beam \u00eenc\u0103perea a fi dominat\u0103 de silueta impun\u0103toare a lui Tommy Shelby \u2013 \u0219i pentru c\u00e2teva fragmente de secund\u0103, eram nedumerit\u0103. Pe fotoliul din st\u00e2nga mea era Cillian Murphy \u2013 nu J. Robert Oppenheimer, nu Steve, nu Scarecrow, nu Bill Furlong \u0219i nicidecum Tommy Shelby. Doar Cillian Murphy. \u00centr-un costum negru, clasic, elegant, cu revere din m\u0103tase, \u0219i o c\u0103ma\u0219\u0103 tot neagr\u0103, desf\u0103cut\u0103 lejer la primul nasture. P\u0103rul brunet, cu c\u00e2teva spice gri, \u0219i-l purta a\u0219a cum o face deja de ceva vreme: mai scurt pe margini \u0219i mai lung de la jum\u0103tate \u00een sus, desp\u0103r\u021bit simetric cu o c\u0103rare, acoperindu-i discret t\u00e2mplele. Mi-am acordat pu\u021bin mai mult de o secund\u0103, at\u00e2t c\u00e2t ne-am str\u00e2ns m\u00e2inile, s\u0103 \u00eei memorez chipul autentic \u2013 cu mult diferit fa\u021b\u0103 de cel din filme, interviuri sau fotografii. Cu m\u00e2inile min\u021bii am \u00eencercat s\u0103 \u00eei simt, ca un orb, ad\u00e2nciturile ochilor, maxilarul proeminent, pome\u021bii ascu\u021bi\u021bi. Nu erau acolo. Nici m\u0103car pistruii nu erau de g\u0103sit. Cillian Murphy este un b\u0103rbat micu\u021b de statur\u0103, cu o alur\u0103 elegant\u0103, delicat\u0103, care este accentuat\u0103 \u0219i mai mult datorit\u0103 tenului imaculat. Am c\u0103utat, involuntar \u0219i aparent \u00een zadar, culoarea electrizant\u0103 a m\u0103rii agitate din ochii lui Tommy Shelby. \u00cen schimb, am g\u0103sit un albastru clar, calm, aproape bleu, f\u0103r\u0103 stria\u021bii, f\u0103r\u0103 vreo alt\u0103 pat\u0103 pigmentar\u0103 \u2013 un cer sp\u0103lat de o ploaie cald\u0103 de var\u0103. <\/p>\n<p>publicitate&#8221;); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;&#8221;&gt;<\/p>\n<p>C\u0103ile \u00eencurcate ale istoriei<\/p>\n<p>Dup\u0103 ce curtoaziile s-au \u00eencheiat \u0219i am ocupat fiecare un loc pe fotoliile adunate \u00een jurul mesei, am plonjat \u00een istorie f\u0103r\u0103 o centur\u0103 de siguran\u021b\u0103. Steven Knight, un adev\u0103rat \u00eembl\u00e2nzitor al istoriilor contrafactuale, a plasat \u201ePeaky Blinders: The Immortal Man\u201c direct \u00een focul ultimului cerc al iadului imaginat de Dante: cel al tr\u0103d\u0103torilor. Cine \u00ee\u0219i va tr\u0103da familia, prietenii? Cine \u00ee\u0219i va tr\u0103da \u021bara? Cine se va tr\u0103da pe sine \u00eensu\u0219i? <\/p>\n<p>Suntem \u00een 1940 \u0219i cel de-Al Treilea Reich vrea s\u0103 distrug\u0103 lumea (\u0219i) din interior. Knight croie\u0219te dup\u0103 calapodul universului Peaky Blinders un capitol existent \u00een c\u0103r\u021bile de istorie: Opera\u021biunea Bernhard, care \u0219i-a atins apogeul \u00een 1943. \u00cen timp ce Europa era cuprins\u0103 de fl\u0103c\u0103ri, nazi\u0219tii au pus la cale un plan pentru a destabiliza Marea Britanie, inund\u00e2ndu-i economia cu bancnote falsificate. Folosindu-se de expertiza \u0219i de munca for\u021bat\u0103 a me\u0219te\u0219ugarilor evrei \u00eenchi\u0219i, ace\u0219tia au \u00eenceput s\u0103 produc\u0103 miliarde de bancnote de cinci lire aproape perfecte. \u00cen film, figura principal\u0103 care conduce nazi\u0219tii este John Beckett, unul dintre oamenii de baz\u0103 ai Uniunii Britanice a Fasci\u0219tilor, interpretat cu o viclenie diavoleasc\u0103 perfect\u0103 de c\u0103tre Tim Roth \u2013 \u201eHeil f*cking Hitler!\u201c strig\u0103 el cu privirea tulbure, chiar \u00een deschiderea filmului.<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211770_380_index.jpeg\" alt=\"Tommy Shelby, un om al vremurilor sale. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Tommy Shelby, un om al vremurilor sale. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>Knight \u00ee\u0219i modeleaz\u0103 personajele la focul puternic al istoriei a\u0219a cum f\u0103cea odinioar\u0103 tat\u0103l s\u0103u, fierar \u0219i potcovar \u00eentr-un depozit de fier din Birmingham condus de romi: \u201eCeea ce \u00eencerc s\u0103 fac este s\u0103 iau evenimente care s-au \u00eent\u00e2mplat cu adev\u0103rat \u0219i s\u0103 profit la maximum de ele pentru a crea personajele. Felul \u00een care lucrurile se \u00eent\u00e2mpl\u0103, deciziile pe care le iau oamenii sunt at\u00e2t de ciudate, de extraordinare, de haotice \u0219i chiar aleatorii, \u00eenc\u00e2t dac\u0103 reu\u0219e\u0219ti s\u0103 le introduci operei la care lucrezi, \u00eei oferi cu adev\u0103rat o autoritate fantastic\u0103. M\u0103 uit cu aten\u021bie la toate acele evenimente reale \u0219i m\u0103 g\u00e2ndesc cum pot s\u0103 g\u0103sesc o cale prin care s\u0103 navighez printre ele cu personaje fictive. \u00cens\u0103 cel mai important lucru pentru mine este s\u0103 creez personaje autentice. S\u0103 fie at\u00e2t de bine conturate \u00een mintea mea \u00eenc\u00e2t atunci c\u00e2nd le ofer un eveniment politic s\u0103 \u0219tii cum vor reac\u021biona. Iat\u0103, \u00eel avem pe Tommy \u00een aceast\u0103 perioad\u0103 de ascensiune a fascismului. Dac\u0103 \u00eel cuno\u0219ti suficient de bine, \u0219tii cum va aborda lucrurile. Deci pentru mine personajul este mai important dec\u00e2t faptul c\u0103 \u00een acea zi, la acea or\u0103, s-a \u00eent\u00e2mplat acest lucru anume\u201c.<\/p>\n<p>publicitate&#8221;); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;&#8221;&gt;<\/p>\n<p>Jocul de-a dadaismul<\/p>\n<p>Lec\u021bia de crea\u021bie a fost \u00eentrerupt\u0103 de entuziasmul regizorului Tom Harper care l-a dat de gol pe Knight: este un mic dadaist. \u201eSpuneai la un moment dat c\u0103 \u00ee\u021bi place s\u0103 iei cuvinte aleatorii, legate de un scenariu anume, \u0219i s\u0103 faci o poveste pornind de la ele\u201c. Knight r\u00e2de \u0219i explic\u0103 cum, de la cuvinte simple, ajunge la o adev\u0103rat\u0103 documentare \u0219i la evenimente reale din istorie: \u201eDa, folosesc aceast\u0103 metod\u0103 de cercetare, de creare a pove\u0219tilor. De exemplu, ai o ac\u021biune care se desf\u0103\u0219oar\u0103 \u00een New York, 1956, ai deja ace\u0219ti doi termeni de pornire \u0219i mai apoi adaugi \u0219i&#8230; \u00eenghe\u021bat\u0103. Dac\u0103 nu faci asta, nu po\u021bi ob\u021bine lucruri ciudate, inedite, ci ajungi s\u0103 vorbe\u0219ti tot despre ceva ce deja lumea \u0219tie. \u00centr-un fel, la povestea falsific\u0103rii bancnotelor, una adev\u0103rat\u0103 de altfel, am ajuns tot prin aceast\u0103 metod\u0103\u201c.<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211770_606_index.jpeg\" alt=\"Birminghamul interbelic, v\u0103zut de Steven Knight. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Birminghamul interbelic, v\u0103zut de Steven Knight. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>Unul dintre subiectele care declan\u0219eaz\u0103 dezbateri aprinse este respectarea adev\u0103rului istoric \u00een filmele artistice \u0219i dac\u0103 \u0219i c\u00e2t pot \u00eenv\u0103\u021ba oamenii istorie din ele. Adesea, decorurile, costumele p\u0103c\u0103lesc spectatorul, iar leg\u0103tura cu un anumit personaj se transform\u0103 \u00een credin\u021ba c\u0103 \u201ea\u0219a erau lucrurile atunci\u201c. Creator al mai multor universuri plasate \u00een Anglia secolelor XIX-XX, Steven Knight avertizeaz\u0103 c\u0103 filmele artistice nu sunt o lec\u021bie de istorie: \u201eNu a\u0219 recomanda ca o alternativ\u0103 la istoria de la \u0219coal\u0103. Nu le-a\u0219 spune copiilor mei asta. Sigur, dac\u0103 dramatizezi, le po\u021bi sugera oamenilor un anumit context, o anumit\u0103 atmosfer\u0103, pentru ca ei s\u0103 aib\u0103 capacitatea de a plasa altfel evenimentele. De exemplu, eu romantizez Birminghamul interbelic, unde are loc ac\u021biunea Peaky Blinders. Vremurile nu erau chiar a\u0219a; era plin de s\u0103r\u0103cie, de boli, de mizerie. De asemenea, cred c\u0103 trebuie s\u0103 subliniezi modul \u00een care oamenii de atunci au suferit consecin\u021bele ac\u021biunilor \u2013 \u00een special dac\u0103 \u00eenf\u0103\u021bi\u0219ezi r\u0103zboiul, ar trebui s\u0103 clarifici c\u0103 este ceva groaznic, teribil. \u0218i astfel, c\u00e2nd acei oameni vor lua anumite decizii, \u00ee\u0219i vor aduce aminte c\u0103 nu e o idee a\u0219a de bun\u0103\u201c.<\/p>\n<p>publicitate&#8221;); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;&#8221;&gt;<\/p>\n<p> \u201ePrima senza\u021bie nu dispare niciodat\u0103\u201c<\/p>\n<p>Pentru a seta c\u00e2t mai bine nota tragic\u0103 \u00een care tr\u0103ia Anglia \u00een acel moment, dar \u0219i cu at\u00e2t mai mult pentru a sublinia greutatea actelor de tr\u0103dare ale c\u0103ror consecin\u021be le-au \u00eendurat, de cele mai multe ori, oamenii simpli, filmul coase \u00een \u00een\u0219iruirea contextului \u00eenc\u0103 un eveniment istoric: bombardarea fabricii de muni\u021bie \u0219i armament din cartierul Small Heath, \u00een urma c\u0103reia au murit 53 de oameni. Nu este singurul atac-fulger al Luftwaffe \u2013 moartea a venit din cer de mai multe ori, f\u0103c\u00e2nd din Birmingham al treilea cel mai bombardat ora\u0219 britanic din Al Doilea R\u0103zboi Mondial. Astfel, \u00eenc\u0103 de la \u00eenceput, prin acest \u201eBig Bang\u201c care a \u00eembr\u0103cat moartea \u00een haine portocalii, filmul te \u021bine alert, cu anxietatea \u00eennodat\u0103 pe post de papion. Scena este cu adev\u0103rat impresionant\u0103 \u0219i \u00eentr-o lume \u00een care senza\u021bionalul este la degetul mic al Inteligen\u021bei Artificiale, cel mai la \u00eendem\u00e2n\u0103 ar fi s\u0103 crezi c\u0103 a\u0219a a fost creat\u0103. Regizorul Tom Harper, cu un entuziasm molipsitor, l\u0103mure\u0219te c\u0103 filmul a fost f\u0103cut la firul ierbii, de la zero: \u201eDac\u0103 vrei s\u0103 fii onest, este un r\u0103spuns greu. AI-ul este acum interconectat la at\u00e2t de multe aplica\u021bii, p\u00e2n\u0103 la telefoanele pe care le folosim zi de zi, \u00eenc\u00e2t este greu s\u0103 ai un r\u0103spuns precis \u2013 nu \u00eei po\u021bi \u0219tii limita. \u00cens\u0103 pot spune cu siguran\u021b\u0103 c\u0103 nu avem niciun cadru generat cu AI\u201c.<\/p>\n<p>publicitate&#8221;); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;&#8221;&gt;<\/p>\n<p><img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211770_996_index.jpeg\" alt=\"Din culisele filmului &quot;Peaky Blinders: The Immortal Man&quot;. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Din culisele filmului &#8222;Peaky Blinders: The Immortal Man&#8221;. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>Cu toate c\u0103 ac\u021biunea are loc \u00een cea mai mare parte \u00een Birmingham, chiar ora\u0219ul natal al lui Steven Knight, locurile de filmare s-au extins \u00een mult mai multe loca\u021bii de pe teritoriul regatului. De exemplu, scena bombard\u0103rii \u2013 cu toate efectele pirotehnice de rigoare \u2013 a fost filmat\u0103 \u00een zona Leeds, mai exact la Montague Burton, vechea fabric\u0103 de haine, care a fost \u00eenchis\u0103 \u00een 2021, la fix un secol de la inaugurare. \u00centregul proces a fost anevoios, dar mai ales meticulos, c\u0103 a\u0219a-i de obicei cu oamenii pasiona\u021bi: \u201eTotul a \u00eenceput cu cercetarea de imagini. Am avut o cercet\u0103toare de imagini extraordinar\u0103 care a lucrat c\u00e2teva s\u0103pt\u0103m\u00e2ni bune. Totul a fost foarte old school: am scos la imprimant\u0103 toate imaginile, le-am lipit pe un perete \u0219i am analizat diferite lucruri. Apoi am lucrat cu c\u00e2\u021biva arti\u0219ti conceptuali \u0219i am avut o idee destul de clar\u0103 despre ce fel de senza\u021bie doream s\u0103 trasmitem. Pe m\u0103sur\u0103 ce am \u00eenceput s\u0103 g\u0103sim locurile pe care doream s\u0103 le folosim, ne-am apucat s\u0103 facem fotografii loca\u021biilor reale, am introdus loca\u021biile \u00een proces, iar apoi am transformat totul \u00eentr-un produs artistic conceptual. \u0218i de aici a crescut totul\u201c, a explicat Harper. <\/p>\n<p>\u00cen timpul discu\u021biei cu cei trei oameni de baz\u0103 ai universului Peaky Blinders am observat bucuria, entuziasmul \u0219i pasiunea comune cu care au lucrat la aceast\u0103 produc\u021bie \u2013 c\u00e2teodat\u0103, o viziune comun\u0103 este poate mai valoroas\u0103 chiar \u0219i dec\u00e2t o prietenie, dar de cele mai multe ori se transform\u0103 \u00eentr-o rela\u021bie solid\u0103. Pornit pe acest drum al retrospec\u021biei, Harper a devenit nostalgic \u0219i \u0219i-a amintit de primele interac\u021biuni cu viziunea lui Knight: \u201ePentru a face filmul a trebuit s\u0103 realiz\u0103m o prezentare pentru Netflix ca s\u0103 ob\u021binem banii, iar pentru asta am pus cap la cap un \u00eentreg mood board cu scene diferite, pe care Steve le scrisese \u0219i cum am crezut eu c\u0103 ar trebui s\u0103 arate \u0219i s\u0103 se simt\u0103. \u0218i m\u0103 uitam la asta chiar zilele trecute \u0219i, cu toate c\u0103 totul e diferit pentru c\u0103 loca\u021biile s-au schimbat, cadrele s-au schimbat, senza\u021bia a r\u0103mas aceea\u0219i, a r\u0103mas constant\u0103. Este uimitor c\u00e2t de mult din primele etape ale filmului r\u0103m\u00e2ne aproape de mine ca regizor, atunci, la cald, c\u00e2nd primesc scenariul \u2013 chiar dac\u0103 multe se schimb\u0103 \u0219i evolueaz\u0103, acea prim\u0103 senza\u021bie nu dispare niciodat\u0103\u201c.<\/p>\n<p>publicitate&#8221;); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;&#8221;&gt;<\/p>\n<p> \u201eThese are the things that keep a dreamin&#8217; man awake\u201c<\/p>\n<p>Cu filmul proasp\u0103t imprimat \u00een minte, am ajuns \u00een mod firesc pe drumul conversa\u021biei c\u0103tre Tommy Shelby, care are deja pe post de mantr\u0103, de accesoriu, de imn, cunoscut\u0103 de toat\u0103 lumea, melodia lui Nick Cave \u201eRed Right Hand\u201c. Astfel c\u0103, al\u0103turi de Birmingham, Harper \u0219i Knight au promovat \u00een fruntea \u201edistribu\u021biei\u201c, ca actor principal, muzica. Lumea apocaliptic\u0103 din timpul celui de-Al Doilea R\u0103zboi Mondial, cu profunde valen\u021be distopice \u2013 totalitarism, opresiune, teroare, violen\u021b\u0103 \u2013, \u00eembrac\u0103 \u00eenc\u0103 din prima secund\u0103 o hain\u0103 agresiv\u0103 de punker anti-sistem. Prezent\u0103 din prima p\u00e2n\u0103 \u00een ultima secund\u0103, muzica nu este un element de umplutur\u0103, ad\u0103ugat doar \u00een momentele cu temperatura ridicat\u0103, ci este elementul care \u00eentrege\u0219te filmul \u2013 \u00een sala de cinema te cople\u0219e\u0219te, te incit\u0103, \u00ee\u021bi face inima s\u0103 bat\u0103 puternic.<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211770_808_index.jpeg\" alt=\"Scen\u0103 \u00eenso\u021bit\u0103 de melodia &quot;Red Right Hand&quot; a lui Nick Cave. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Scen\u0103 \u00eenso\u021bit\u0103 de melodia &#8222;Red Right Hand&#8221; a lui Nick Cave. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>Cu un strop de subiectivitate, muzica a primit prioritate \u00eenc\u0103 din stadiul de proiect \u0219i din partea lui Cillian Murphy, un meloman \u00een ADN \u0219i \u00eenc\u0103 un muzician \u00een suflet. Tot cu acela\u0219i entuziasm \u0219i cu aceea\u0219i destindere, ca la o \u0219uet\u0103 \u00eentre prieteni, Tom Harper a \u00eenceput s\u0103 spun\u0103, r\u00e2z\u00e2nd, povestea cre\u0103rii soundtrackului de 36 de melodii \u2013 care este mai mult dec\u00e2t o \u00een\u0219iruire de detalii tehnice sau creative, c\u00e2t mai degrab\u0103 esen\u021ba a ceea ce st\u0103 \u00een spatele unei produc\u021bii impecabile: \u201eChiar prin etapele timpurii ale scenariului, am fost la tine acas\u0103, Cillian, mi-ai f\u0103cut un ou po\u0219at \u0219i ni\u0219te Marmite (n.r. \u2013 o past\u0103 tartinabil\u0103 ob\u021binut\u0103 din extract de drojdie) pe p\u00e2ine pr\u0103jit\u0103 \u0219i ai pus s\u0103 ascult\u0103m Lankum\u201c. Cu z\u00e2mbetul p\u00e2n\u0103 la urechi, Cillian \u00ee\u0219i aduce aminte: \u201eOoh, da, acea zi. Ce demult pare&#8230;\u201c. <\/p>\n<p>publicitate&#8221;); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;&#8221;&gt;<\/p>\n<p>Harper continu\u0103: \u201eCill este o parte important\u0103 din geneza muzicii pentru film. Este foarte implicat, iar propunerile lui au fost extraordinare. El l-a recomandat pe Antony Genn care este extraordinar; nu doar un compozitor \u0219i un muzician fantastic, ci este foarte conectat cu al\u021bi arti\u0219ti \u0219i trupe incredibile. Primul lucru pe care l-a f\u0103cut c\u00e2nd a venit la lucru a fost s\u0103 scrie o gr\u0103mad\u0103 de muzic\u0103 \u0219i s\u0103 mi-o trimit\u0103. Aceea a fost muzica pe care am folosit-o c\u00e2t am filmat. Apoi unele dintre scene au fost t\u0103iate, \u0219i la fel \u0219i muzica, dar el s-a ocupat de tot, s\u0103 recalibreze. Am lucrat luni bune \u00een studio \u0219i cu al\u021bi arti\u0219ti, precum Grian Chatten de la Fontaines D.C. Acest soundtrack a fost ca un organism viu pe care toat\u0103 lumea \u00eel alimenta cu idei noi. \u0218i cred c\u0103 doar a\u0219a po\u021bi avea o coloan\u0103 sonor\u0103 unic\u0103. Iar eu o simt ca fiind ceva foarte armonios cu ac\u021biunea de pe ecran\u201c.<\/p>\n<p>Deja implicat \u00een discu\u021bie, Cillian Murphy completeaz\u0103 cu o poveste despre forma\u021bia care l-a inspirat pentru coloana sonor\u0103 \u2013 melodia \u201ePuppet\u201c aduce esen\u021ba filmului; bassul hipnotic \u0219i vocea profund\u0103, shelbyrian\u0103, ofer\u0103 cadrul perfect al familiei marcat\u0103 de nihilism \u2013 \u0219i al c\u0103rei fan declarat este: \u201eAm fost cu Tom \u0219i compozitorii la lansarea celui mai recent album al Fontaines D.C. \u2013 a fost grozav, nu-i a\u0219a, Tom?\u201c, spune Cillian energic, entuziasmat. \u201eEram \u00een mul\u021bime \u0219i ascultam muzica lor \u0219i chiar i-am spus lui Tom: \u00abmuzica asta sun\u0103 foarte&#8230; Peaky f*cking Blinders\u00bb. Au avut un c\u00e2ntec cu versuri legate de \u00abpigs in the pen\u00bb\u201c. Cillian \u00eencepe s\u0103 \u00eeng\u00e2ne melodia pentru a-\u0219i aduce aminte \u0219i se ajut\u0103 de gesturi discrete de c\u00e2ntat la chitar\u0103&#8230; \u0219i se opre\u0219te brusc: \u201eA fost uimitor. Parc\u0103 era scris\u0103 special pentru film. Dup\u0103 concert am avut \u0219ansa s\u0103 vorbesc cu Grian \u0219i de aici \u00eencolo s-au legat lucrurile\u201c.<\/p>\n<p>\t\t\t<a class=\"related-inline svelte-1t8qpgs\" data-gtrack=\"{&quot;event&quot;:&quot;utm_click&quot;,&quot;data&quot;:{&quot;event_category&quot;:&quot;article_related&quot;}}\" href=\"https:\/\/adevarul.ro\/stil-de-viata\/cultura\/steven-knight-creatorul-viitorului-james-bond-2499713.html\" title=\"Alt articol de interes pentru tine\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\"><br \/>\n                    Steven Knight, creatorul viitorului \u201eJames Bond\u201c: \u201e\u00cen loc s\u0103 m\u0103 duc la \u0219coal\u0103, mergeam cu tata, potcovar, \u00eentr-un depozit de fier vechi condus de romi\u201c<\/p>\n<p>                <\/a>Ultimul ceai al domnului Shelby<\/p>\n<p>Momentul s\u0103u de visare a fost \u00eentrerupt. Cineva i-a adus, \u00eentr-o can\u0103 alb\u0103, un ceai englezesc, cu lapte, pe care i-a a\u0219ezat-o \u00een dreptul meu. Doar v\u00e2rful ascu\u021bit al unui cu\u021bit fierbinte mi-a trecut prin inim\u0103 pentru o clip\u0103, c\u0103ci \u00eenc\u0103 \u00eemi doream s\u0103 reg\u0103sesc m\u0103car pu\u021bin din Tommy Shelby. M-am bucurat: era ceai, \u0219i nu rom \u2013 \u201eI\u2019m a man who drinks tea\u201c, spunea Mr. Shelby. L\u00e2ng\u0103 can\u0103, era \u0219i o ciocolat\u0103 neagr\u0103, medie, \u00eenvelit\u0103 \u00eentr-un ambalaj elegant, alb, cu un scris auriu discret. A \u00eemp\u0103r\u021bit-o cu mine, cu Tom \u0219i cu Steve \u2013 acum deja ne putem spune pe numele mic, da? Tot pentru o clip\u0103 am z\u00e2mbit: era ciocolat\u0103, \u0219i nu cafea, dar tot mi-am adus aminte de Marin Sorescu: \u201eO cafea neagr\u0103 voi servi, totu\u0219i.\/ Din m\u00e2na ta.\/ \u00cemi place c\u0103 tu \u0219tii s-o faci\/ Amar\u0103\u201c.<\/p>\n<p>publicitate&#8221;); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;&#8221;&gt;<\/p>\n<p>Cu soundtrackul care c\u00e2nta deja pe fundalul min\u021bii, ne-am apropiat \u00een discu\u021bie de cel al c\u0103rui destin avea s\u0103 se \u00eencheie cu o balad\u0103 irlandez\u0103 sf\u00e2\u0219ietoare, care sparge al patrulea zid \u0219i transform\u0103 totul \u00eentr-o experien\u021b\u0103 senzorial\u0103: o ceremonie funerar\u0103 specific\u0103 culturii rome, \u00een care sim\u021bi cum toate fenomenele naturii \u00ee\u021bi seac\u0103 sufletul \u0219i \u021bi-l trec printr-un fier ars. \u201eHunting the wren\u201c, \u00eentr-o reinterpretare special\u0103 pentru film realizat\u0103 de forma\u021bia Lankum \u0219i Grian Chatten, este un recviem perfect. \u201eA fost magic. Am sim\u021bit din prima c\u0103 este ceea ce \u00eel reprezint\u0103 pe Tommy \u00een acel moment final&#8230; tot \u00eentunericul, toat\u0103 durerea, adunate\u201c, a spus Cillian. <\/p>\n<p>Nu acela\u0219i lucru s-a \u00eent\u00e2mplat \u0219i cu emblematica \u201eRed right hand\u201c. Odat\u0103 ce \u00eencepe, te a\u0219tep\u021bi s\u0103 vezi mersul specific al lui Tommy, ochii umbri\u021bi de cozoroc, paltonul flutur\u00e2nd \u2013 s\u0103 sim\u021bi v\u00e2ntul rece al violen\u021bei adus de un \u201etall and handsome man\u201c. Acum nu s-a potrivit \u2013 nici pentru Harper, nici pentru Murphy. Omul matur, cu r\u0103nile cicatrizate pe post de medalii, care vine pe un cal negru ca un cavaler al Apocalipsei, are nevoie de un alt ritm. \u201eEra singurul moment pe care \u00eel a\u0219teptam cu sufletul la gur\u0103. \u0218i c\u00e2nd s-a \u00eent\u00e2mplat&#8230; ceva p\u0103rea gre\u0219it. Am realizat c\u0103 acel vibe era pentru un Tommy mult mai t\u00e2n\u0103r, era un alt fel de b\u0103rbat. \u00cens\u0103 Cillian a rezolvat situa\u021bia\u201c, \u0219i-a adus aminte Harper. \u201eDaaa, l-am sunat pe Nick \u0219i l-am convins s\u0103 re\u00eenregistr\u0103m melodia. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103, totul a ie\u0219it a\u0219a cum trebuie\u201c, a confirmat Murphy.  <\/p>\n<p>\t\t\t\u201eThere is God, and there is Peaky Blinders\u201c<\/p>\n<p>Pentru Tommy Shelby nimic nu mai era la fel \u0219i totodat\u0103 toate r\u0103m\u0103seser\u0103 la fel. \u0218i-a pierdut aproape \u00eentreaga familie, a rupt leg\u0103tura cu lumea \u0219i a r\u0103mas blocat \u00een tunelurile de pe front al\u0103turi de fantome. Creat de Steven Knight \u0219i adus la via\u021b\u0103 de Cillian Murphy, Tommy Shelby a devenit pentru mul\u021bi b\u0103ie\u021bi \u0219i b\u0103rba\u021bi idealul masculin: un soldat transformat \u00een gangster care, \u00een scurt timp, \u0219i-a pus haina de politician \u00een parlamentul britanic. A crezut \u00een dragoste \u0219i \u00een familie, \u00een renume \u0219i \u00een origini, p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd to\u021bi \u0219i toate s-au \u00eentors \u00eempotriva lui \u0219i l-au tr\u0103dat \u2013 prin fapte, prin vorbe sau prin moarte. \u201eAm citit foarte multe despre perioada interbelic\u0103 din Anglia, dar \u0219i despre ce \u00eenseamn\u0103 sindromul posttraumatic\u201c, explic\u0103 meticulos Cillian cum i-a dat o form\u0103 personajului. \u201eAm lucrat \u00een timp la felul \u00een care merge, foarte ap\u0103sat, foarte determinat, mai ales pentru c\u0103 trebuia s\u0103 \u00eei ofer acea impozan\u021b\u0103 fizic\u0103 pe care eu nu o am de la natur\u0103\u201c \u2013 \u0219i r\u00e2de. C\u00e2nd vorbe\u0219te, lui Cillian nu \u00eei identifici \u00een ton accentul brummie, specific Birminghamului; nu are vocea joas\u0103 sau r\u0103gu\u0219it\u0103, iar z\u00e2mbetul pare c\u0103 nu \u00eei ascunde nicio triste\u021be. \u0218i poate c\u0103 abia a\u0219a \u00ee\u0219i poate da seama cu adev\u0103rat cineva ce \u00eenseamn\u0103 a fi c\u00e2\u0219tig\u0103tor de Oscar.<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211770_947_index.png\" alt=\"Tommy Shelby, al\u0103turi de fiul s\u0103u, Duke, interpretat de Barry Keoghan. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Tommy Shelby, al\u0103turi de fiul s\u0103u, Duke, interpretat de Barry Keoghan. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>Vorbim \u0219i despre b\u0103rba\u021bii de azi care se las\u0103 condu\u0219i de setea de putere, de violen\u021b\u0103 \u0219i de ur\u0103, care ader\u0103 cu credin\u021b\u0103 \u00een ceea ce se nume\u0219te ast\u0103zi manosfer\u0103. Ferm, Cillian puncteaz\u0103: \u201e\u00cen niciun moment nu ne-am propus ca Tommy Shelby s\u0103 fie un model. \u00cen final este alegerea lor cum vor s\u0103 fie, \u00eens\u0103 trebuie s\u0103 \u00een\u021beleag\u0103 c\u0103 Tommy este un personaj fic\u021bional, un gangster stilizat, cu emo\u021bii \u0219i atitudini amplificate. \u00cen plus, nu po\u021bi transpune moralitatea de acum o sut\u0103 de ani \u00een prezent; oamenii nu mai ac\u021bioneaz\u0103 la fel, nu mai simt la fel. \u00cen portretizarea personajelor din \u00abPeaky Blinders\u00bb totul este colorizat de experien\u021ba Primului R\u0103zboi Mondial, tot ce au tr\u0103it ei \u00een acea perioad\u0103 i-a modelat. Ce au experimentat a fost dincolo de orice ne putem imagina. Deci nu ar fi corect nici s\u0103-i judec\u0103m dup\u0103 standardele de ast\u0103zi\u201c.<\/p>\n<p>\t\t\t\u201eCititul este cea mai profund\u0103 form\u0103 de empatie\u201c<\/p>\n<p>\u00cen noul film, pe Tommy \u00eel reg\u0103sim retras \u00een ruinele unui conac din afara Birminghamului, cu cimitir \u00een spatele cur\u021bii unde \u00ee\u0219i are \u00eengropate trecutul \u0219i viitorul: fratele mai mare, Arthur, \u0219i fiica, Ruby. Impun\u0103toare prin istoria sa, casa exist\u0103 \u0219i este un monument protejat: ridicat\u0103 \u00een stil baroc provincial, Calke Abbey \u0219i-a deschis u\u0219ile \u00een 1704, iar \u00een secolul urm\u0103tor a primit o \u201ere\u00eemprosp\u0103tare\u201c neo-clasic\u0103. \u00centr-o camer\u0103 mare, cu pere\u021bi goi \u0219i scoroji\u021bi, Tommy Shelby \u00ee\u0219i \u021bine fantomele aproape: \u00eenconjurat de teancuri de c\u0103r\u021bi \u0219i h\u00e2rtii, \u00ee\u0219i scrie memoriile. Abia acum recuno\u0219team o leg\u0103tur\u0103 familiar\u0103 dintre actor \u0219i personaj: nu umbra lui Shelby r\u0103mas\u0103 ag\u0103\u021bat\u0103 de Cillian, ci invers, o amprent\u0103 personal\u0103 pus\u0103 personajului, la final. C\u0103r\u021bile. <\/p>\n<p>C\u00e2t de mult contribuie cititul la formarea unui caracter puternic? Am dat pagina c\u0103tre acest capitol f\u0103r\u0103 s\u0103 \u0219tiu c\u0103 urma s\u0103 g\u0103sesc Narnia. Oxford, Webster, DEX, toate dic\u021bionarele lumii au nevoie de o actualizare urgent\u0103. Cillian \u0219i-a \u00eenceput r\u0103spunsul cu cea mai frumoas\u0103 defini\u021bie: \u201eCititul este cea mai profund\u0103 form\u0103 de empatie\u201c. Harper \u0219i Knight l-au aprobat din fundal: \u201eDaaa, \u00eentr-adev\u0103r\u201c. \u0218i pe m\u0103sur\u0103 ce r\u0103spunsul se desf\u0103\u0219ura, privirea i se lumina din ce \u00een ce \u00een mai mult, ca o completare, ca o dorin\u021b\u0103 de a se \u00een\u021belege importan\u021ba mesajului, de parc\u0103 cuvintele nu \u00eel ajutau pe m\u0103sura sim\u021birii: \u201eS\u0103 stai \u00een mintea unei persoane, a unui personaj, o perioad\u0103 \u00eendelungat\u0103 este una dintre cele mai bune c\u0103i de a cunoa\u0219te fiin\u021ba uman\u0103. Tipul acela de lectur\u0103 profund\u0103, pe care \u00eel experimentezi \u00een adolescen\u021b\u0103 \u0219i la v\u00e2rsta anilor 20, te construie\u0219te, te define\u0219te. Sunt un mare fan al literaturii. \u0218i nu cred c\u0103 exist\u0103 vreo alt\u0103 form\u0103 de art\u0103 care te poate trimite at\u00e2t de ad\u00e2nc, at\u00e2t de profund \u00eentr-un personaj, s\u0103-i descoperi monologul interior. Mai mult de at\u00e2t, cititul este s\u0103n\u0103tos\u201c.<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211770_218_index.jpeg\" alt=\"Tommy Shelby, la masa scrisului. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Tommy Shelby, la masa scrisului. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>Bucuria de a se afla \u00eentr-o discu\u021bie cu oameni la fel de pasiona\u021bi de acela\u0219i subiect le-a devenit combustibil. \u00centr-un iure\u0219 de replici, cei trei cinea\u0219ti au spus c\u00e2t de mult \u00eenseamn\u0103 pentru ei cititul, mai ales cel pe h\u00e2rtie, ca la o \u00eentrecere \u00eentre copii, care mai de care s\u0103 fie mai conving\u0103tor. \u201eTehnologia a stricat totul. F*cking phones!\u201c, a spus Cillian. F\u0103r\u0103 s\u0103-i lase un r\u0103gaz, Tom Harper puncteaz\u0103: \u201eEu nu pot s\u0103 lucrez la un film f\u0103r\u0103 s\u0103 am scenariul pe h\u00e2rtie. Dac\u0103 \u00eel primesc digital, \u00eel scot la imprimant\u0103. Doar a\u0219a pot fi serios \u00een privin\u021ba lui\u201c. \u00cen aceea\u0219i not\u0103 a continuat \u0219i Steven Knight: \u201eDac\u0103 nu citesc dintr-o carte, de pe h\u00e2rtie, nu \u00eemi pot imagina universurile, nu pot s\u0103 creez\u201c. Dup\u0103 tot acest ping-pong n\u0103ucitor, m-am \u00eentors cu \u00eentrebarea c\u0103tre Cillian Murphy: \u201eA\u0219adar, putem spune c\u0103 \u00abScrolling on paper is better\u00bb?\u201c. R\u0103spunsul a venit de la to\u021bi trei. Murphy: \u201eExaact\u201c. Harper: \u201eAbsolut\u201c. Knight: \u201e100% de acord\u201c. <\/p>\n<p>\t\t\tInsuportabila u\u0219ur\u0103tate a nemuririi<\/p>\n<p>\u00centr-o autoexilare monahal\u0103, o peniten\u021b\u0103 pentru isp\u0103\u0219irea p\u0103catelor, Tommy Shelby se deta\u0219ase de tot \u0219i toate. Nu avea curajul s\u0103 moar\u0103, dar nici pe acela de a tr\u0103i. \u00cen dep\u0103rtare, lumea se dezl\u0103n\u021buise: r\u0103zboiul era \u00een toi, iar grupul Peaky Blinders era condus de c\u0103tre fiul s\u0103u, Duke, \u201eca \u0219i cum ar fi iar 1919\u201c, dup\u0103 cum \u00eel anun\u021ba \u00eengrijorat\u0103 Ada Shelby, sora lui. Moartea, trecutul, pericolul, datoria fa\u021b\u0103 de familie \u0219i fa\u021b\u0103 de \u021bar\u0103 l-au scos din ascunz\u0103toare \u2013 \u0219i a pl\u0103tit \u00een fa\u021ba lor pre\u021bul cerut. \u0218i-a salvat mo\u0219tenitorul tronului \u2013 oare c\u00e2t de grea va fi coroana noului Rom Baro, rege al romilor? \u2013, a salvat \u021bara, \u0219i-a salvat oamenii \u0219i, \u00een final, s-a salvat \u0219i pe sine \u2013 \u201eThe only person who could ever kill Thomas Shelby is Thomas Shelby\u201c.<\/p>\n<p>\t\t\t<a class=\"related-inline svelte-1t8qpgs\" data-gtrack=\"{&quot;event&quot;:&quot;utm_click&quot;,&quot;data&quot;:{&quot;event_category&quot;:&quot;article_related&quot;}}\" href=\"https:\/\/adevarul.ro\/stil-de-viata\/cultura\/reportaj-intre-leicester-square-si-peaky-2517015.html\" title=\"Alt articol de interes pentru tine\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\"><br \/>\n                    REPORTAJ \u00centre Leicester Square \u0219i \u201ePeaky Blinders\u201c: ora\u0219ul \u00een care istoria te prinde din urm\u0103<\/p>\n<p>                <\/a><\/p>\n<p>Ce \u00eenseamn\u0103 \u00eens\u0103 pentru Tommy Shelby a fi nemuritor, a\u0219a cum ne spune titlul filmului? Raport\u00e2ndu-ne strict la impactul de dincolo de ecran, Steven Knight a spus: \u201eCred c\u0103 am sim\u021bit mereu, \u00een sensul pove\u0219tii Peaky Blinders, c\u0103 este vorba despre o persoan\u0103 ale c\u0103rei consecin\u021be vor dura mult timp. \u0218i sper ca, \u00een ceea ce prive\u0219te fenomenul Peaky Blinders, Tommy Shelby s\u0103 fi devenit cineva mai mult dec\u00e2t un simplu personaj \u00eentr-un serial TV. Oamenii vorbesc despre Tommy Shelby, exist\u0103 fotografii cu Tommy Shelby, exist\u0103 un mod de a fi Tommy Shelby. \u0218i cred c\u0103 asta este un fel de nemurire\u201c. Tom Harper aduce \u00een discu\u021bie familia \u0219i mo\u0219tenirea, de aceast\u0103 dat\u0103, mai mult o traum\u0103 transgenera\u021bional\u0103, care, asemenea unui bulg\u0103re de z\u0103pad\u0103, pe m\u0103sura experien\u021bei, a devenit din ce \u00een ce mai mare \u0219i mai greu de dus: \u201eTotul revine la mo\u0219tenire. Cred c\u0103 oamenii puternici au sentimentul c\u0103 trebuie s\u0103 ac\u021bioneze \u00eentr-un mod prin care vor l\u0103sa o mare mo\u0219tenire de-a lungul timpului. Iar aceasta este o poveste despre transmiterea de la o genera\u021bie la alta, de la tat\u0103 la fiu. \u0218i se refer\u0103 at\u00e2t la bog\u0103\u021bie, regat \u0219i teritoriu \u0219i cine conduce banda, dar exist\u0103, de asemenea, \u0219i trauma care este dat\u0103 mai departe. A\u0219a c\u0103 asta a\u0219 spune, c\u0103 \u0219i prin aceste teme definim nemurirea\u201c.<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211771_348_index.jpeg\" alt=\"Tommy Shelby, ultimul gangster din Birmingham. FOTO: Netflix\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Tommy Shelby, ultimul gangster din Birmingham. FOTO: Netflix<\/p>\n<p>Dup\u0103 13 ani de c\u00e2nd i-a \u00eembr\u0103cat pentru prima dat\u0103 haina, Cillian \u00een\u021belege ce \u00eenseamn\u0103 cu adev\u0103rat nemurirea pentru Tommy. A privit \u00een ochi moartea pe c\u00e2mpurile Flandrei \u0219i de atunci tot ce a \u00eensemnat via\u021b\u0103 a fost \u201eun bonus\u201c \u2013 \u201ein the bleak midwinter\u201c, a\u0219a marcau \u00eent\u00e2lnirile cu moartea el \u0219i fra\u021bii lui, conform melodiei de Cr\u0103ciun pe care au c\u00e2ntat-o, ca o rug\u0103ciune de m\u00e2ntuire, \u00een a\u0219teptarea inamicului pe front. Cu o atitudine lini\u0219tit\u0103, \u00eemp\u0103cat\u0103, ca atunci c\u00e2nd \u021bi se ia o piatr\u0103 de pe inim\u0103, actorul irlandez a spus: \u201eCred c\u0103 o parte din lupta lui Tommy pe parcursul \u00eentregului serial e faptul c\u0103 \u00ee\u0219i dorea s\u0103 fie mort. \u0218i se sim\u021bea de parc\u0103 nu putea. Era pur \u0219i simplu o situa\u021bie f\u0103r\u0103 ie\u0219ire. A\u0219a c\u0103 se sim\u021bea de parc\u0103 ar fi nemuritor. Aproape c\u0103 sim\u021bea c\u0103 a trecut \u00eentr-un alt t\u0103r\u00e2m. Dar \u00een final, desigur, nu este nemuritor. Desigur c\u0103 este doar un om ca to\u021bi ceilal\u021bi. \u0218i de aceea am sim\u021bit mereu c\u0103 nemurirea lui Tommy are un dublu t\u0103i\u0219\u201c. <\/p>\n<p>\t\t\tEx animo. Ex silentio<\/p>\n<p>Finalul te las\u0103 pustiit, cu un gol ap\u0103s\u0103tor mult timp dup\u0103 ce filmul s-a terminat. Depresie, anxietate, sentimentul vinov\u0103\u021biei, sindromul posttraumatic \u2013 doar moartea le este vindecarea? \u0218i-a g\u0103sit Tommy \u00een sf\u00e2r\u0219it lini\u0219tea? Sau capitul\u0103m resemna\u021bi cu g\u00e2ndul la concluzia pictorului Vincent van Gogh c\u0103 \u201etriste\u021bea va r\u0103m\u00e2ne pentru totdeauna\u201c? Toate aceste \u00eentreb\u0103ri adresate au fost de fapt un \u201ede ce?\u201c \u00eempachetat \u00een hainele bune de duminic\u0103. Dup\u0103 un moment de t\u0103cere \u0219i de privit \u00een gol, triste\u021bea i-a umbrit chipul lui Cillian: \u201eNu \u0219tiu&#8230; Chiar nu \u0219tiu\u201c. <\/p>\n<p>Dac\u0103 sufletul lui Tommy Shelby a r\u0103mas ne\u00een\u021beles, un r\u0103spuns a \u00eencercat s\u0103 ofere, ca o alinare, creatorul s\u0103u, Steven Knight: \u201eTommy este un simbol al PTSD. Este cineva a c\u0103rui umanitate a fost scoas\u0103 din priz\u0103, smuls\u0103 din r\u0103d\u0103cini de masculinitatea toxic\u0103. Iar statul a decretat: avem nevoie de mult\u0103 masculinitate toxic\u0103 pentru c\u0103 te vom arunca \u00eempotriva unei gr\u0103mezi de al\u021bi oameni \u0219i v\u0103 ve\u021bi ucide \u00eentre voi. \u0218i apoi v\u0103 aducem acas\u0103 \u0219i spunem stop. Iar asta nu se \u00eent\u00e2mpl\u0103. Din proiectele \u00een care am cercetat oameni care s-au \u00eentors din experien\u021be de r\u0103zboi foarte traumatizante am descoperit ceva interesant la mul\u021bi dintre ei \u2013 \u0219i ei \u00een\u0219i\u0219i spun asta \u2013 nu pot suporta nedreptatea. Dac\u0103 v\u0103d nedreptate, intr\u0103 \u00een multe probleme pentru c\u0103 intervin. Iar cine ia aceast\u0103 decizie o face cu g\u00e2ndul c\u0103 este un ultim lucru bun. A\u0219a este \u0219i \u00een cazul lui Tommy Shelby, trebuie s\u0103 vedem care este p\u00e2n\u0103 la urm\u0103 consecin\u021ba ac\u021biunilor sale: a eliminat o arm\u0103 cu adev\u0103rat puternic\u0103 ce era activat\u0103 de fasci\u0219ti, care ar fi putut schimba cursul r\u0103zboiului, care ar fi putut duce la un r\u0103u masiv\u201c. \u00cens\u0103 de la Tommy \u0219tim c\u0103 \u201e\u00cen Flandra, m-am obi\u0219nuit s\u0103 v\u0103d oameni mor\u021bi. Dar niciodat\u0103 nu m-am obi\u0219nuit s\u0103 v\u0103d caii murind. Ei mor greu\u201c. \u0218i tot el spune, \u00een final: \u201eSunt un cal\u201c. Iar \u00eentrebarea care decide \u00eentre via\u021b\u0103 \u0219i moarte r\u0103m\u00e2ne f\u0103r\u0103 r\u0103spuns&#8230;<\/p>\n<p>\t\t\t<img decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/03\/1774211771_872_index.jpeg\" alt=\"image\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"lazy\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>\u201ePeaky Blinders: The Immortal Man\u201c te las\u0103 s\u0103 speri p\u00e2n\u0103 \u00een ultima clip\u0103 c\u0103 binele va triumfa \u2013 fie c\u0103 vorbim despre sf\u00e2r\u0219itul r\u0103zboiului, despre \u00eemp\u0103carea cu trecutul, re\u00eennodarea leg\u0103turilor de familie sau g\u0103sirea unei c\u0103i de a u\u0219ura povara sufletului. \u00cens\u0103 nu ni se ofer\u0103 un final de Hollywood, ci unul shakespearian, iar tot ce r\u0103m\u00e2ne este replica rostit\u0103 de Red (Morgan Freeman) \u00een \u201e\u00cenchisoarea \u00cengerilor\u201c: \u201eSperan\u021ba este un lucru periculos\u201c. <\/p>\n<p>Dup\u0103 20 de minute, eram iar \u00een v\u00e2ltoarea ora\u0219ului. Amurgise \u0219i mirosea a mosc. \u00cen drumul spre aeroport, stopurile ma\u0219inilor formau o band\u0103 ro\u0219ie de necuprins cu privirea. Dac\u0103 p\u00e2n\u0103 nu demult, pentru Tommy, marginea raiului era hotarul Birminghamului, acum, aceasta era e\u0219arfa ro\u0219ie a lui Ruby. Fiecare cu povara lui \u0219i cu propria margine de paradis&#8230;<\/p>\n<p>Ceasul de buzunar al lui Tommy Shelby se va opri \u00een fa\u021ba \u00eentregii lumi din 20 martie, pe platforma Netflix. <\/p>\n<p>\u201eIn the bleak midwinter\u201c&#8230;<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"\u201eBy order of the Peaky Blinders\u201c: Cillian Murphy, laureat cu Oscar, regizorul Tom Harper \u0219i cineastul Steven Knight&hellip;\n","protected":false},"author":2,"featured_media":142170,"comment_status":"","ping_status":"","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[18],"tags":[26481,171,170,230,234,8764,10904,41,40,38,39,29850],"class_list":{"0":"post-142169","1":"post","2":"type-post","3":"status-publish","4":"format-standard","5":"has-post-thumbnail","7":"category-divertisment","8":"tag-cillian-murphy","9":"tag-divertisment","10":"tag-entertainment","11":"tag-interviu","12":"tag-netflix","13":"tag-oscar","14":"tag-peaky-blinders","15":"tag-ro","16":"tag-romana","17":"tag-romania","18":"tag-romanian","19":"tag-steven-knight"},"share_on_mastodon":{"url":"https:\/\/pubeurope.com\/@ro\/116274750042558429","error":""},"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/142169","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=142169"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/142169\/revisions"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media\/142170"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=142169"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=142169"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=142169"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}