{"id":17214,"date":"2025-10-12T04:09:08","date_gmt":"2025-10-12T04:09:08","guid":{"rendered":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/17214\/"},"modified":"2025-10-12T04:09:08","modified_gmt":"2025-10-12T04:09:08","slug":"a-murit-diane-keaton-actrita-a-fost-renumita-pentru-rolurile-din-tatal-miresei-si-clubul-mireselor-parasite","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/17214\/","title":{"rendered":"A murit Diane Keaton. Actri\u021ba a fost renumit\u0103 pentru rolurile din \u201eTat\u0103l miresei\u201d \u0219i \u201eClubul mireselor p\u0103r\u0103site\u201d"},"content":{"rendered":"<p>Actri\u0163a american\u0103 Diane Keaton, renumit\u0103 pentru rolurile din \u201eTat\u0103l miresei\u201d \u015fi \u201eClubul mireselor p\u0103r\u0103site\u201d, a murit la v\u00e2rsta de 79 de ani, a anun\u0163at s\u00e2mb\u0103t\u0103, 11 octombrie, revista People, cit\u00e2nd un purt\u0103tor de cuv\u00e2nt al familiei.<\/p>\n<p>Legendara actri\u0163\u0103 a murit \u00een California, dar \u00een acest moment nu sunt disponibile mai multe detalii, iar cei dragi au cerut respectarea intimit\u0103\u0163ii, potrivit purt\u0103torului de cuv\u00e2nt al familiei.<\/p>\n<p>Diane Keaton a devenit faimoas\u0103 \u00een anii 1970 datorit\u0103 rolului s\u0103u din \u201eNa\u015ful\u201d \u015fi colabor\u0103rilor sale cu regizorul Woody Allen.<\/p>\n<p>A c\u00e2\u015ftigat un <a href=\"https:\/\/ziare.com\/oscar\/\" title=\"Oscar\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Oscar<\/a> pentru cea mai bun\u0103 actri\u0163\u0103 \u00een 1977, pentru rolul din \u201eAnnie Hall\u201d.<\/p>\n<p>Actri\u0163a s-a n\u0103scut \u00een Los Angeles \u00een 1946, sub numele de Diane Hall, \u015fi era cea mai mare dintre patru copii. Tat\u0103l ei era inginer civil, iar mama ei era casnic\u0103.<\/p>\n<p><a href=\"https:\/\/www.sentimente.ro\" target=\"_blank\" rel=\"nofollow noopener\">Back to Love. Nu lasa iubirea sa ramana pe pauza dupa vacanta.<\/a><\/p>\n<p>Keaton a jucat \u00een piese de teatru \u00een liceu, iar dup\u0103 absolvire, \u00een 1964, a continuat studiile de teatru la facultate. Dar a renun\u0163at cur\u00e2nd \u015fi s-a mutat la New York pentru a \u00eencerca s\u0103-\u015fi croiasc\u0103 drum \u00een teatru. A luat numele de fat\u0103 al mamei sale, Keaton, ca nume profesional, deoarece exista deja o Diane Hall \u00eenregistrat\u0103 la Actors&#8217; Equity.<\/p>\n<p>\u00cen 1968, Keaton a fost distribuit\u0103 \u00een piesa \u201eHair\u201d de pe Broadway ca dublur\u0103 pentru Sheila. \u00cen 2017, a declarat pentru revista PEOPLE c\u0103 \u00een aceast\u0103 perioad\u0103 s-a luptat cu bulimia, dup\u0103 ce regizorul spectacolului i-a spus c\u0103 trebuie s\u0103 sl\u0103beasc\u0103, de\u015fi nu l-a \u00eenvinov\u0103\u0163it pe el pentru boala ei. \u201eCrede\u0163i-m\u0103, avea leg\u0103tur\u0103 cu o nevoie excesiv\u0103 de mai mult. Prea mult. Era o boal\u0103 psihic\u0103\u201d, a povestit ea.<\/p>\n<p>Apoi, Keaton a jucat \u00een piesa lui Allen de pe Broadway, \u201ePlay It Again\u201d, Sam, care a avut premiera \u00een 1969. A primit o nominalizare la Tony pentru acest rol.<\/p>\n<p>A debutat \u00een film \u00een 1970, \u00een \u201eLovers and Other Strangers\u201d, dar marele ei succes a venit c\u00e2nd Francis <a href=\"https:\/\/ziare.com\/ford\/\" title=\"Ford\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Ford<\/a> Coppola i-a oferit rolul lui Kay Adams, iubita lui Michael Corleone, interpretat de Al Pacino, \u00een \u201eNa\u015ful\u201d, lansat \u00een 1972. Filmul era bazat pe romanul lui Mario Puzo, dar Keaton nu citise bestsellerul \u00eenainte de audi\u0163ie \u015fi nu \u015ftia cu adev\u0103rat despre ce era vorba \u00een film.<\/p>\n<p>Pelicula a avut un succes enorm \u015fi a c\u00e2\u015ftigat Oscarul pentru cel mai bun film. Keaton \u015fi-a reluat rolul \u00een 1974, \u00een \u201eNa\u015ful II\u201d, care a fost, de asemenea, un triumf \u015fi a c\u00e2\u015ftigat Oscarul pentru cel mai bun film. Ea a revenit \u00een 1990, \u00een \u201eNa\u015ful III\u201d, ultimul film.<\/p>\n<p>Keaton a continuat s\u0103 colaboreze cu Allen, ap\u0103r\u00e2nd \u00een versiunea cinematografic\u0103 a filmului \u201ePlay It Again, Sam\u201d, lansat \u00een 1972, \u00een \u201eSleeper\u201d din 1973 \u015fi \u00een \u201eLove and Death\u201d din 1975. \u00cen ciuda succesului s\u0103u timpuriu, Keaton era \u00eenc\u0103 afectat\u0103 de nesiguran\u0163\u0103 \u015fi nu se uita niciodat\u0103 la propriile filme. \u201ePur \u015fi simplu nu-mi place cum ar\u0103t \u015fi cum m\u0103 aud\u201d, a declarat ea pentru PEOPLE \u00een 1975.<\/p>\n<p>\u00cen 1977, a jucat \u00een filmul lui Allen \u201eAnnie Hall\u201d, \u00een rolul principal. A c\u00e2\u015ftigat Oscarul pentru cea mai bun\u0103 actri\u0163\u0103 pentru acest rol. Garderoba lui Annie imita stilul vestimentar al lui Keaton, plin\u0103 de haine b\u0103rb\u0103te\u015fti, veste \u015fi pantaloni structura\u0163i, iar filmul a consolidat statutul actri\u0163ei ca \u201eicon\u201d al stilului. Mul\u0163i au speculat c\u0103 filmul se baza pe rela\u0163ia dintre Keaton \u015fi Allen. Ea a declarat pentru The New York Times \u00een 1977: \u201eNu este adev\u0103rat, dar exist\u0103 elemente de adev\u0103r \u00een el\u201d.<\/p>\n<p>Keaton a colaborat din nou cu Allen \u00een filmele \u201eInteriors\u201d din 1978, \u201eManhattan\u201d din 1979 \u015fi \u201eManhattan Murder Mystery\u201d din 1993.<\/p>\n<p>De asemenea, ea l-a ap\u0103rat pe Allen \u00een urma acuza\u0163iilor de abuz sexual aduse de fiica vitreg\u0103, Dylan Farrow.<\/p>\n<p>Printre alte roluri ale lui Keaton se num\u0103r\u0103 \u201eLooking for Mr. Goodbar\u201d din 1977, \u201eReds\u201d din 1981, \u201eShoot the Moon\u201d din 1982 \u015fi \u201eThe Little Drummer Girl\u201d din 1984.<\/p>\n<p>A lucrat cu Meyers pentru prima dat\u0103 \u00een \u201eBaby Boom\u201d din 1987. Au lucrat de \u00eenc\u0103 trei ori: \u00een \u201eFather of the Bride\u201d din 1991, \u201eFather of the Bride II\u201d din 1995 \u015fi \u201eSomething&#8217;s Gotta Give\u201d din 2003, care i-a adus lui Keaton o alt\u0103 nominalizare la Oscar. \u00centrebat\u0103 care dintre aceste proiecte i-a pl\u0103cut cel mai mult, Keaton a declarat pentru Vulture \u00een 2020: \u201eSincer, po\u0163i s\u0103 crezi c\u0103 e sentimental, dar \u00eemi plac filmele Father of the Bride. Erau at\u00e2t de emo\u0163ionante\u201d.<\/p>\n<p>Keaton a jucat al\u0103turi de Goldie Hawn \u015fi Bette Midler \u00een filmul \u201eThe First Wives Club\u201d (Clubul nevestelor p\u0103r\u0103site) din 1996, despre trei femei ale c\u0103ror so\u0163i le p\u0103r\u0103siser\u0103 pentru femei mai tinere. Comedia s-a \u00eencheiat \u00een mod memorabil cu toate trei c\u00e2nt\u00e2nd piesa \u201eYou Don&#8217;t Own Me\u201d a lui Lesley Gore. Keaton a declarat pentru The Hollywood Reporter \u00een 2023 c\u0103 a fost \u201e\u00eentotdeauna cam anxioas\u0103 \u015fi pu\u0163in \u00eengrijorat\u0103\u201d \u00een timpul film\u0103rilor, deoarece Hawn \u015fi Midler erau \u201eactri\u0163e cu adev\u0103rat uimitoare\u201d.<\/p>\n<p>Printre rolurile ulterioare ale lui Keaton se num\u0103r\u0103 \u201eThe Family Stone\u201d, \u201eBecause I Said So\u201d, \u201eFinding Dory\u201d, \u201eBook Club\u201d (\u015fi continuarea acestuia) \u015fi \u201ePoms\u201d.<\/p>\n<p>Ea a avut o apari\u0163ie rar\u0103 la televiziune, cu un rol principal \u00een miniseria HBO din 2016, \u201eThe Young Pope\u201d.<\/p>\n<p>A lucrat \u015fi ca regizoare, realiz\u00e2nd documentarul \u201eHeaven\u201d din 1987, \u201eHanging Up\u201d din 2000 \u015fi un episod din \u201eTwin Peaks\u201d.<\/p>\n<p>\u00cen 2021, a jucat \u00een videoclipul muzical \u201eGhost\u201d al lui <a href=\"https:\/\/ziare.com\/justin-bieber\/\" title=\"Justin Bieber\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Justin Bieber<\/a>. De asemenea, a fost o utilizatoare prolific\u0103 a re\u0163elei sociale Instagram, post\u00e2nd nout\u0103\u0163i despre via\u0163a ei, reflec\u0163ii despre cariera \u015fi prietenii ei \u015fi l\u0103ud\u00e2ndu-i pe cei pe care \u00eei iubea.<\/p>\n<p>Privind \u00eenapoi la cariera sa, Keaton a declarat pentru PEOPLE \u00een 2019: \u201eNu \u015ftiu nimic \u015fi nu am \u00eenv\u0103\u0163at nimic. B\u0103tr\u00e2ne\u0163ea nu m-a f\u0103cut mai \u00een\u0163eleapt\u0103. F\u0103r\u0103 actorie, a\u015f fi fost o inadaptat\u0103\u201d.<\/p>\n<p>Keaton nu s-a c\u0103s\u0103torit niciodat\u0103. \u201eAst\u0103zi m\u0103 g\u00e2ndeam c\u0103 sunt singura din genera\u0163ia mea de actri\u0163e care a r\u0103mas singur\u0103 toat\u0103 via\u0163a\u201d, a explicat ea pentru PEOPLE \u00een 2019. \u201eM\u0103 bucur foarte mult c\u0103 nu m-am c\u0103s\u0103torit. Sunt o ciudat\u0103. \u00cemi amintesc c\u0103 \u00een liceu, un b\u0103iat a venit la mine \u015fi mi-a spus: \u201d\u00centr-o zi vei fi o so\u0163ie bun\u0103\u201d. \u015ei m-am g\u00e2ndit: \u201eNu vreau s\u0103 fiu so\u0163ie. Nu\u201d.<\/p>\n<p>De-a lungul vie\u0163ii, a avut rela\u0163ii amoroase cu Allen, Pacino \u015fi Warren Beatty. \u201eTalentul este at\u00e2t de atractiv\u201d, a explicat ea pentru PEOPLE.<\/p>\n<p>Keaton a avut doi copii, fiica Dexter \u015fi fiul Duke, pe care i-a adoptat \u00een 1996 \u015fi, respectiv, \u00een 2001. \u201eMaternitatea nu a fost o dorin\u0163\u0103 irezistibil\u0103, ci mai degrab\u0103 un g\u00e2nd la care m\u0103 g\u00e2ndeam de foarte mult timp. A\u015fa c\u0103 m-am aruncat cu capul \u00eenainte\u201d, a declarat ea pentru Ladies&#8217; Home Journal \u00een 2008.<\/p>\n<p>\u021ai-a pl\u0103cut articolul?<\/p>\n<p> Vrem s\u0103 producem mai multe, \u00eens\u0103 avem nevoie de sus\u021binerea ta. Orice dona\u021bie conteaz\u0103 pentru jurnalismul independent <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Actri\u0163a american\u0103 Diane Keaton, renumit\u0103 pentru rolurile din \u201eTat\u0103l miresei\u201d \u015fi \u201eClubul mireselor p\u0103r\u0103site\u201d, a murit la v\u00e2rsta&hellip;\n","protected":false},"author":2,"featured_media":17215,"comment_status":"","ping_status":"","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[5],"tags":[1990,8756,32,33,31,8755,36,37,27,34,35,25,41,40,38,39,26,28,29,30],"class_list":{"0":"post-17214","1":"post","2":"type-post","3":"status-publish","4":"format-standard","5":"has-post-thumbnail","7":"category-titluri","8":"tag-actrita","9":"tag-actrita-moarta","10":"tag-breaking-news","11":"tag-breakingnews","12":"tag-cele-mai-populare-subiecte","13":"tag-diane-keaton","14":"tag-featured-news","15":"tag-featurednews","16":"tag-headlines","17":"tag-latest-news","18":"tag-latestnews","19":"tag-news","20":"tag-ro","21":"tag-romana","22":"tag-romania","23":"tag-romanian","24":"tag-stiri","25":"tag-titluri","26":"tag-top-stories","27":"tag-topstories"},"share_on_mastodon":{"url":"","error":""},"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17214","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=17214"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/17214\/revisions"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media\/17215"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=17214"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=17214"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=17214"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}