{"id":180796,"date":"2026-05-15T18:24:11","date_gmt":"2026-05-15T18:24:11","guid":{"rendered":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/180796\/"},"modified":"2026-05-15T18:24:11","modified_gmt":"2026-05-15T18:24:11","slug":"blocarea-stramtorii-ormuz-si-efectul-de-cascada-sulf-acid-sulfuric-ingrasaminte-implicatii-pentru-securitatea-alimentara-si-lanturile-miniere-metalurgice-globale","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/180796\/","title":{"rendered":"Blocarea str\u00e2mtorii Ormuz \u0219i efectul de cascad\u0103: sulf &#8211; acid sulfuric &#8211; \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte. Implica\u021bii pentru securitatea alimentar\u0103 \u0219i lan\u021burile miniere\u2011metalurgice globale"},"content":{"rendered":"<p>Introducere<\/p>\n<p>Blocarea Str\u00e2mtorii Ormuz este discutat\u0103, de regul\u0103, \u00een registrul clasic al securit\u0103\u021bii energetice, deoarece prin acest coridor maritim tranziteaz\u0103 aproximativ o cincime din petrolul mondial \u0219i o parte major\u0103 a gazelor naturale lichefiate \u0219i a produselor petroliere provenite din Golful Persic.<a href=\"#_edn1\" id=\"_ednref1\">[1]<\/a> O asemenea abordare este \u00eens\u0103 incomplet\u0103, fiindc\u0103 importan\u021ba strategic\u0103 a str\u00e2mtorii deriv\u0103 \u0219i din faptul c\u0103 ea leag\u0103 un nod energetic de un nod chimic \u0219i agricol global, prin care circul\u0103 sulf, amoniac, uree, fosfa\u021bi \u0219i alte materii prime industriale indispensabile pentru agricultur\u0103 \u0219i metalurgie.<a href=\"#_edn2\" id=\"_ednref2\">[2]<\/a><\/p>\n<p>\u00cen acest context, blocarea sau perturbarea prelungit\u0103 a traficului prin Ormuz declan\u0219eaz\u0103 un \u0219oc asupra pre\u021burilor petrolului \u0219i gazelor, dublat de o criz\u0103 a inputurilor chimice, \u00een special a sulfului \u0219i a acidului sulfuric, care se transmite apoi \u00een cascad\u0103 c\u0103tre produc\u021bia de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte, randamentele agricole, securitatea alimentar\u0103 \u0219i, \u00een paralel, c\u0103tre mineritul de cupru \u0219i cobalt. Miza acestui text este demonstrarea unui punct de inflexiune sistemic: cum blocarea unei str\u00e2mtori risc\u0103 s\u0103 transforme o penurie de materii prime aparent \u201ebanale\u201d \u00eentr-o criz\u0103 global\u0103 de hran\u0103 \u0219i de metale critice. (Fig. 1)<\/p>\n<p><img data-lazyloaded=\"1\" fetchpriority=\"high\" decoding=\"async\" width=\"561\" height=\"375\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/05\/image-1.jpeg\" alt=\"\" class=\"wp-image-76826\" style=\"width:576px;height:auto\"\/>Fig. 1. Comer\u021bul \u00een contextul crizei \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor (<a href=\"https:\/\/x.com\/alainguillot\/status\/2053936897156661745\/photo\/1\" rel=\"nofollow\">Sursa<\/a>)Mecanismul tehnic al cascadeiSulful ca intermediar strategic<\/p>\n<p>Sulful este unul dintre importantele produse industriale \u201einvizibile\u201d ale economiei moderne. El rezult\u0103 \u00een bun\u0103 m\u0103sur\u0103 din procesele de desulfurizare a petrolului \u0219i a gazelor \u0219i este apoi convertit \u00een acid sulfuric, substan\u021b\u0103 esen\u021bial\u0103 pentru fabricarea \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor fosfatice, metalurgia extractiv\u0103, rafinare \u0219i numeroase alte aplica\u021bii chimice.<a href=\"#_edn3\" id=\"_ednref3\">[3]<\/a> Blocarea Str\u00e2mtorii Ormuz conduce la reducerea fluxurilor \u0219i stocurilor de sulf din Golf, declan\u0219\u00e2nd astfel un\u00a0 prim \u0219oc material al crizei, anterior chiar efectelor agricole vizibile.<\/p>\n<p>Statele din Golf ocup\u0103 o pozi\u021bie dispropor\u021bionat de important\u0103 \u00een comer\u021bul maritim cu sulf \u0219i \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte, iar perturbarea traficului prin Ormuz afecteaz\u0103 simultan disponibilitatea fizic\u0103 a sulfului, costurile de transport \u0219i capacitatea de reac\u021bie a cump\u0103r\u0103torilor afla\u021bi la mare distan\u021b\u0103. Str\u00e2mtoarea Ormuz func\u021bioneaz\u0103 deopotriv\u0103 ca o arter\u0103 energetic\u0103 \u0219i ca un regulator al metabolismului chimic global. Ce se \u00eent\u00e2mpl\u0103 \u00eens\u0103 c\u00e2nd aceast\u0103 arter\u0103 este sec\u021bionat\u0103?<\/p>\n<p>Acidul sulfuric \u0219i procesarea fosfa\u021bilor<\/p>\n<p>Leg\u0103tura tehnic\u0103 dintre sulf \u0219i securitatea alimentar\u0103 este mediat\u0103 de acidul sulfuric. Sulful elementar este oxidat pentru a produce dioxid de sulf \u0219i apoi trioxid de sulf, iar hidratarea acestuia genereaz\u0103 acid sulfuric, reactiv f\u0103r\u0103 de care prelucrarea industrial\u0103 a rocilor fosfatice \u00een acid fosforic \u0219i, ulterior, \u00een DAP, MAP \u00a0\u0219i TSP,<a href=\"#_edn4\" id=\"_ednref4\">[4]<\/a> \u00a0ar fi imposibil\u0103 la scar\u0103 modern\u0103. Aceasta este veriga critic\u0103 a sistemului. Dac\u0103 intr\u0103rile de sulf scad, capacitatea de produc\u021bie a acidului sulfuric scade, iar industria \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor fosfatice este imediat constr\u00e2ns\u0103. F\u0103r\u0103 acest lichid coroziv, agricultura modern\u0103 se opre\u0219te pur \u0219i simplu.<\/p>\n<p>Consider c\u0103 se poate vorbi de un lan\u021b cauzal, cu efecte de cascad\u0103, care se poate rezuma astfel: sulf \u2013 acid sulfuric \u2013 procesarea rocilor fosfatice \u2013 DAP\/MAP\/TSP \u2013 fertilizare agricol\u0103 \u2013 randamente agricole. Tocmai aceast\u0103 secven\u021b\u0103 explic\u0103 de ce conflictul din Golful Persic poate afecta, cu un decalaj de c\u00e2teva luni, recoltele de cereale \u0219i oleaginoase din regiuni aflate la mii de kilometri distan\u021b\u0103.<a href=\"#_edn5\" id=\"_ednref5\">[5]<\/a><\/p>\n<p>Dimensiunea agricol\u0103 \u0219i securitatea alimentar\u0103\u00cengr\u0103\u0219\u0103mintele ca verig\u0103 sensibil\u0103<\/p>\n<p>Segmentul cel mai vulnerabil la un \u0219oc al sulfului este cel al \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor fosfatice, deoarece acidul sulfuric este un input tehnologic indispensabil \u00een procesarea fosfa\u021bilor. \u00cen paralel, \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintele azotoase sunt afectate indirect de scumpirea gazelor naturale, ceea ce face ca un blocaj \u00een Ormuz s\u0103 loveasc\u0103 simultan at\u00e2t \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintele pe baz\u0103 de azot, c\u00e2t \u0219i pe cele pe baz\u0103 de fosfor.<\/p>\n<p>Datele de pia\u021b\u0103 arat\u0103 c\u0103, \u00een urma escalad\u0103rii crizei regionale \u0219i a perturb\u0103rii de facto a traficului prin Ormuz, pre\u021burile ureei granulate au crescut rapid cu zeci de dolari pe ton\u0103 \u00een Egipt \u0219i \u00een hub\u2011uri nord\u2011americane, iar comercian\u021bii au \u00eenceput s\u0103 anticipeze noi salturi ale pre\u021burilor dac\u0103 blocajele persist\u0103. \u00centr-un scenariu de 6 \u2013 12 luni, pre\u021burile DAP \u00a0\u0219i MAP \u00a0ar putea cre\u0219te cu 30 \u2013 70 %, \u00een func\u021bie de durata blocajului \u0219i de reu\u0219ita reconfigur\u0103rii logistice.<\/p>\n<p>Calendarul agricol \u0219i pierderea recoltelor<\/p>\n<p>Agricultura este sensibil\u0103 nu doar la pre\u021bul \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor, ci \u0219i la momentul \u00een care acestea sunt disponibile. Dac\u0103 inputurile lipsesc \u00een fereastra critic\u0103 a sem\u0103natului \u0219i fertiliz\u0103rii, produc\u0103torul agricol nu mai poate recupera integral pierderea prin aprovizionare tardiv\u0103, deoarece ritmul biologic al culturilor nu se sincronizeaz\u0103 cu ritmul repara\u021biilor logistice. Din aceast\u0103 cauz\u0103, o penurie temporar\u0103 de sulf \u0219i \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte poate deveni, dup\u0103 un singur sezon agricol ratat, o problem\u0103 de securitate alimentar\u0103 cu efecte pe o perioad\u0103 de 6 \u2013 18 luni.<\/p>\n<p>\u021a\u0103rile \u0219i regiunile cele mai expuse sunt cele care depind puternic de importuri \u0219i nu au capacitatea financiar\u0103 de a concura cu statele bogate pentru cantit\u0103\u021bi limitate de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte. Africa sub-saharian\u0103, Asia de Sud, India \u0219i o parte a marilor economii agroexportatoare sunt men\u021bionate constant ca zone vulnerabile, at\u00e2t din cauza stocurilor comerciale reduse, c\u00e2t \u0219i din cauza dependen\u021bei de importuri pentru segmente cheie de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte.<\/p>\n<p>Securitatea alimentar\u0103 ca efect final al chimiei industriale<\/p>\n<p>Literatura \u0219i materialele pe care le-am studiat converg asupra unei idei esen\u021biale: securitatea alimentar\u0103 modern\u0103 nu depinde exclusiv de vreme, sol \u0219i suprafa\u021b\u0103 cultivat\u0103, ci \u0219i de continuitatea unor fluxuri chimice \u0219i logistice de mare complexitate.<a href=\"#_edn6\" id=\"_ednref6\">[6]<\/a> Un \u0219oc \u00een Ormuz scumpe\u0219te alimentele prin canalul energiei, dar mai ales prin limitarea fertiliz\u0103rii, sc\u0103derea randamentelor \u0219i accentuarea competi\u021biei dintre state pentru accesul la inputuri agricole.<\/p>\n<p>Acesta este sensul profund al \u201ecascadei sulfurice\u201d din Ormuz. Lipsa sulfului reduce produc\u021bia de acid sulfuric; lipsa acidului sulfuric reduce produc\u021bia de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte; lipsa \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor reduce randamentele; iar randamentele reduse se traduc prin infla\u021bie alimentar\u0103, tensiuni sociale \u0219i vulnerabilitate geopolitic\u0103.<\/p>\n<p>Dimensiunea minier\u0103 \u0219i metalurgic\u0103Acidul sulfuric ca reactiv extractiv<\/p>\n<p>De\u0219i impactul agricol este prioritar, dimensiunea minier\u0103 a aceleia\u0219i crize nu poate fi neglijat\u0103. \u00cen industria extractiv\u0103, acidul sulfuric este reactivul principal folosit pentru a dizolva minereurile de cupru \u0219i cobalt \u00een procese hidrometalurgice de tip heap leach, tank leach, bake\u2011leach \u0219i SX\u2011EW, gener\u00e2nd solu\u021bii care permit extrac\u021bia selectiv\u0103 \u0219i electroliza metalelor. Minele din Republica Democrat\u0103 Congo \u0219i din alte regiuni nu extrag pur \u0219i simplu metalul din roc\u0103, ci depind de fluxuri constante de chimicale industriale, \u00een principal acid sulfuric \u0219i metabisulfit de sodiu.<a href=\"#_edn7\" id=\"_ednref7\">[7]<\/a><\/p>\n<p>\u00cen momentul \u00een care China sau al\u021bi mari procesatori sunt constr\u00e2n\u0219i de lipsa sulfului, exporturile de reactivi chimici tind s\u0103 fie ra\u021bionalizate, mai \u00eent\u00e2i \u00een favoarea agriculturii \u0219i a industriilor strategice interne. Aceast\u0103 ordine de priorit\u0103\u021bi este ra\u021bional\u0103 din perspectiva statului, dar propag\u0103 \u0219ocul \u00een aval c\u0103tre minerit \u0219i, ulterior, c\u0103tre pia\u021ba metalelor critice.<\/p>\n<p>Actuala vizit\u0103 a pre\u0219edintelui Trump la Beijing ilustreaz\u0103, mai bine dec\u00e2t orice analiz\u0103 teoretic\u0103, miza geopolitic\u0103 real\u0103 a str\u00e2mtorii Ormuz. Cererea central\u0103 a pre\u0219edintelui american \u2013 ca pre\u0219edintele Xi s\u0103 preseze Iranul s\u0103 redeschid\u0103 str\u00e2mtoarea \u2013 confirm\u0103 c\u0103 blocajul nu este doar un conflict regional, ci un nod \u00een care se intersecteaz\u0103 interesele marilor puteri. Beijingul \u00ee\u0219i men\u021bine deliberat ambiguitatea: proceseaz\u0103 discret petrol iranian sanc\u021bionat, p\u0103str\u00e2nd Teheranul func\u021bional, dar refuz\u0103 alinierea public\u0103 la pozi\u021bia american\u0103. Beijingul cultiv\u0103 aceast\u0103 ambiguitate cu precizie: Iranul \u00eei r\u0103m\u00e2ne o surs\u0103 de presiune asimetric\u0103 asupra Washingtonului, cu at\u00e2t mai util\u0103 cu c\u00e2t este mai greu de prezis.<\/p>\n<p>Cuprul, cobaltul \u0219i constr\u00e2ngerile tranzi\u021biei energetice<\/p>\n<p>Leg\u0103tura cu articolul meu despre <a href=\"https:\/\/www.contributors.ro\/sa-vorbim-si-despre-cupru\/\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">cupru<\/a>, publicat \u00een 2025, este direct\u0103. Analiza dedicat\u0103 cuprului arat\u0103 c\u0103 cererea global\u0103 de acest metal, sub presiunea electrific\u0103rii, a re\u021belelor, a vehiculelor electrice \u0219i a stoc\u0103rii energiei, tinde c\u0103tre niveluri care dep\u0103\u0219esc confortabil capacitatea actual\u0103 de produc\u021bie \u0219i chiar ritmul istoric de dezvoltare a noilor mine. Pentru scenarii ambi\u021bioase de tranzi\u021bie energetic\u0103, omenirea ar trebui s\u0103 produc\u0103, \u00een urm\u0103toarele decenii, o cantitate de cupru comparabil\u0103 cu \u00eentreaga produc\u021bie cumulat\u0103 din ultimele \u0219apte milenii.<\/p>\n<p>Aceast\u0103 provocare este agravat\u0103 de sc\u0103derea continu\u0103 a calit\u0103\u021bii minereurilor, ceea ce \u00eenseamn\u0103 c\u0103 fiecare ton\u0103 suplimentar\u0103 de cupru necesit\u0103 mai mult\u0103 roc\u0103, mai mult\u0103 energie, mai mult\u0103 ap\u0103 \u0219i mai mul\u021bi reactivi chimici. \u00cen asemenea condi\u021bii, o penurie de acid sulfuric, produs\u0103 indirect de blocarea str\u00e2mtorii Ormuz, nu este o problem\u0103 marginal\u0103 pentru minerit, ci un multiplicator al costurilor \u0219i al riscurilor de ofert\u0103.<\/p>\n<p>Consecin\u021ba sistemic\u0103 este evident\u0103. Criza de sulf afecteaz\u0103 agricultura prin \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte \u0219i, simultan, electrificarea \u0219i infrastructura industrial\u0103 prin cupru \u0219i cobalt, dou\u0103 metale f\u0103r\u0103 de care nici re\u021belele electrice, nici bateriile, nici centrele de date \u0219i nici o mare parte din echipamentele moderne nu pot func\u021biona la scar\u0103.<\/p>\n<p>Rom\u00e2nia: vulnerabilitate agricol\u0103, dependen\u021b\u0103 de importuri \u0219i op\u021biuni de r\u0103spunsDependen\u021ba structural\u0103 de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte din import<\/p>\n<p>\u00cen cazul Rom\u00e2niei, un \u0219oc \u00een str\u00e2mtoarea Ormuz ar lovi o agricultur\u0103 deja vulnerabil\u0103 prin dependen\u021ba de importuri de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte. Datele publicate arat\u0103 c\u0103, \u00een 2024, Rom\u00e2nia a importat aproximativ 2 milioane de tone de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte \u00een primele zece luni, cu o valoare de aproape 737 milioane de euro, \u00een timp ce exporturile au fost de circa zece ori mai mici.<a href=\"#_edn8\" id=\"_ednref8\">[8]<\/a> Alte surse de pres\u0103 economic\u0103 \u0219i agricol\u0103 indic\u0103 aceea\u0219i direc\u021bie: Rom\u00e2nia import\u0103 peste 90% din \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintele utilizate \u00een agricultur\u0103, dup\u0103 oprirea sau reducerea sever\u0103 a capacit\u0103\u021bilor interne de produc\u021bie.<a href=\"#_edn9\" id=\"_ednref9\">[9]<\/a><\/p>\n<p>Aceast\u0103 dependen\u021b\u0103 este cu at\u00e2t mai problematic\u0103 cu c\u00e2t agricultura rom\u00e2neasc\u0103 are un consum relevant de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte fosfatice \u00een contextul european. Datele <a href=\"https:\/\/agrointel.ro\/264041\/romania-in-topul-consumatorilor-de-ingrasaminte-cu-fosfor-din-ue\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Eurostat<\/a> reluate \u00een presa agricol\u0103 arat\u0103 c\u0103 Rom\u00e2nia s-a aflat printre marii consumatori de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte cu fosfor din Uniunea European\u0103, utiliz\u00e2nd \u00een 2021 aproximativ 103.000 de tone de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte pe baz\u0103 de fosfor, \u00een cre\u0219tere puternic\u0103 fa\u021b\u0103 de anul precedent. \u00centr-un scenariu de blocare a Ormuzului, aceast\u0103 dependen\u021b\u0103 de fosfa\u021bi \u0219i de inputuri importate m\u0103re\u0219te expunerea fermierilor rom\u00e2ni la \u0219ocuri de pre\u021b \u0219i la \u00eent\u00e2rzieri logistice.<\/p>\n<p>Azomure\u0219 \u0219i sl\u0103birea capacit\u0103\u021bii industriale interne<\/p>\n<p>Vulnerabilitatea Rom\u00e2niei este amplificat\u0103 de erodarea bazei industriale chimice interne. Mai multe surse arat\u0103 c\u0103 Azomure\u0219, principalul \u0219i practic singurul mare produc\u0103tor intern de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte, a r\u0103mas \u00eenchis sau a func\u021bionat intermitent din cauza costurilor ridicate, ceea ce a obligat fermierii s\u0103 se bazeze aproape integral pe importuri. \u00cen mai 2026, Romgaz a anun\u021bat un acord de principiu pentru preluarea activit\u0103\u021bii opera\u021bionale a Azomure\u0219, \u00eentr-un demers prezentat explicit drept salvarea industriei na\u021bionale de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte chimice.<a href=\"#_edn10\" id=\"_ednref10\">[10]<\/a><\/p>\n<p>Din perspectiva eseului de fa\u021b\u0103, importan\u021ba Azomure\u0219 dep\u0103\u0219e\u0219te problema simpl\u0103 a produc\u021biei de azotat sau de uree. Ea prive\u0219te capacitatea Rom\u00e2niei de a amortiza extern un \u0219oc chimic regional printr-o produc\u021bie intern\u0103 minim\u0103, prin accesul la gaze naturale \u0219i prin refacerea unei platforme industriale care poate reduce dependen\u021ba de importuri \u00een momente de criz\u0103. \u00cen lipsa unei asemenea capacit\u0103\u021bi, orice perturbare \u00een Ormuz se transmite aproape nefiltrat \u00een pre\u021burile \u0219i disponibilitatea inputurilor agricole de pe pia\u021ba intern\u0103.<\/p>\n<p>Implica\u021bii pentru fermierii rom\u00e2ni \u0219i securitatea alimentar\u0103 na\u021bional\u0103<\/p>\n<p>Pentru Rom\u00e2nia, consecin\u021ba imediat\u0103 a unei crize prelungite \u00een Ormuz este scumpirea \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor azotoase \u0219i fosfatice, \u00een special a produselor dependente de gaze naturale, sulf \u0219i acid sulfuric. Cum o parte semnificativ\u0103 din \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintele utilizate de fermierii rom\u00e2ni provine, direct sau indirect, din regiunea extins\u0103 a Golfului Persic sau din lan\u021buri logistice conectate la aceasta, blocarea str\u00e2mtorii poate genera \u00eent\u00e2rzieri, revizuiri agresive ale pre\u021burilor \u0219i dificult\u0103\u021bi de contractare \u00een perioadele critice ale campaniilor agricole.<a href=\"#_edn11\" id=\"_ednref11\">[11]<\/a><\/p>\n<p>Stocurile comerciale tipice pentru Rom\u00e2nia \u0219i pentru alte state europene se situeaz\u0103 frecvent \u00een jurul a 1 \u2013 3 luni, ceea ce \u00eenseamn\u0103 c\u0103 o perturbare prelungit\u0103 nu poate fi absorbit\u0103 u\u0219or doar prin iner\u021bie comercial\u0103. \u00cen plus, dac\u0103 pre\u021bul DAP ar urca, \u00een scenariul prezentat, de la aproximativ 758 USD\/t la 986 \u2013 1.137 USD\/t, costul fertiliz\u0103rii pe hectar ar cre\u0219te semnificativ \u0219i pentru fermele rom\u00e2ne\u0219ti, afect\u00e2nd at\u00e2t marjele exploata\u021biilor comerciale, c\u00e2t \u0219i capacitatea fermierilor medii de a men\u021bine dozele optime.<\/p>\n<p>\u00centr-o \u021bar\u0103 care este printre primii produc\u0103tori de cereale din Uniunea European\u0103, riscul dep\u0103\u0219e\u0219te sfera microeconomic\u0103, transform\u00e2ndu-se \u00eentr-un risc direct la adresa securit\u0103\u021bii alimentare \u0219i\u00a0 stabilit\u0103\u021bii pre\u021burilor interne. Reducerea fertiliz\u0103rii poate afecta direct randamentele culturilor de baz\u0103 \u0219i, implicit, poate influen\u021ba costul produselor alimentare de pe pia\u021ba intern\u0103.<\/p>\n<p>Rom\u00e2nia \u00eentre agricultur\u0103 \u0219i minerale critice<\/p>\n<p>Capitolul rom\u00e2nesc nu trebuie limitat la agricultur\u0103. Articolul meu despre cupru arat\u0103 c\u0103 dezvoltarea economic\u0103, electrificarea \u0219i modernizarea infrastructurii depind de disponibilitatea unor volume mari de cupru \u0219i de alte minerale critice, iar aceste volume sunt din ce \u00een ce mai greu de ob\u021binut \u00een condi\u021bii geologice \u0219i industriale favorabile. \u00cen plus, tradi\u021bia rom\u00e2neasc\u0103 \u00een industria acidului sulfuric \u0219i a chimiei grele, reflectat\u0103 istoric de marile platforme industriale, aminte\u0219te c\u0103 acidul sulfuric a fost considerat, pe bun\u0103 dreptate, \u201es\u00e2ngele industriei\u201d.<\/p>\n<p>Pentru Rom\u00e2nia contemporan\u0103, leg\u0103tura dintre agricultur\u0103 \u0219i mineralele critice trece prin aceea\u0219i infrastructur\u0103 chimic\u0103 \u0219i energetic\u0103. F\u0103r\u0103 \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte accesibile, agricultura \u00ee\u0219i pierde competitivitatea; f\u0103r\u0103 re\u021bele electrice \u0219i materiale critice, agricultura modern\u0103 \u0219i industria de procesare nu pot func\u021biona la standarde ridicate de productivitate. De aceea, criza din Ormuz trebuie citit\u0103 \u00een Rom\u00e2nia ca un dublu test: al rezilien\u021bei agroalimentare \u0219i al capacit\u0103\u021bii de a reconstrui, m\u0103car par\u021bial, verigile materiale ale propriei economii industriale.<\/p>\n<p>Direc\u021bii de r\u0103spuns pentru Rom\u00e2nia<\/p>\n<p>Pentru Rom\u00e2nia, r\u0103spunsul ra\u021bional la o posibil\u0103 criz\u0103 de tipul Ormuz ar trebui s\u0103 combine m\u0103suri pe termen scurt cu m\u0103suri structurale pe termen mediu. Pe termen scurt, este justificat\u0103 constituirea unor stocuri strategice de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte \u0219i, acolo unde este fezabil, de acid sulfuric \u0219i inputuri asociate, \u00eempreun\u0103 cu contracte de import diversificate \u0219i mecanisme de sprijin pentru fermierii vulnerabili.<\/p>\n<p>Pe termen mediu, relansarea capacit\u0103\u021bilor industriale interne, \u00een frunte cu Azomure\u0219, are o semnifica\u021bie care dep\u0103\u0219e\u0219te logica unei simple tranzac\u021bii comerciale. Ea poate reprezenta \u00eenceputul reconstituirii unei minime autonomii na\u021bionale \u00een materie de inputuri agricole \u0219i chimice, reduc\u00e2nd expunerea Rom\u00e2niei la \u0219ocuri geopolitice \u0219i sporind rezilien\u021ba sistemului agroalimentar.<\/p>\n<p>Implica\u021bii de politic\u0103 public\u0103 \u0219i strategie industrial\u0103Priorit\u0103\u021bi pentru securitatea alimentar\u0103<\/p>\n<p>Dac\u0103 dimensiunea agricol\u0103 este tratat\u0103 ca prioritar\u0103, atunci r\u0103spunsul de politic\u0103 public\u0103 trebuie s\u0103 porneasc\u0103 de la protejarea continuit\u0103\u021bii aprovizion\u0103rii cu sulf, acid sulfuric \u0219i \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte. Recomand\u0103rile mele explicite vizeaz\u0103 crearea de stocuri strategice de acid sulfuric \u0219i fertilizan\u021bi, contracte forward, diversificarea furnizorilor \u0219i facilitarea unor rute alternative de transport. Aceste m\u0103suri sunt justificate tocmai de faptul c\u0103 pia\u021ba reac\u021bioneaz\u0103 mai repede dec\u00e2t poate fi adaptat ciclul agricol.<\/p>\n<p>\u00cen plus, politicile agricole trebuie s\u0103 includ\u0103 fertilizare de precizie, testarea solurilor, prioritizarea suprafe\u021belor critice \u0219i sprijin financiar \u021bintit pentru fermieri, \u00een special \u00een statele cu expunere ridicat\u0103 la importuri. F\u0103r\u0103 aceste interven\u021bii, cre\u0219terea pre\u021burilor la \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte se transmite aproape mecanic c\u0103tre reducerea dozelor aplicate \u0219i, \u00een final, c\u0103tre recolte mai mici.<\/p>\n<p>Integrarea perspectivei minier\u2011metalurgice<\/p>\n<p>Politicile axate exclusiv pe agricultur\u0103 ar r\u0103m\u00e2ne, totu\u0219i, incomplete. Criza din Ormuz arat\u0103 c\u0103 securitatea alimentar\u0103 \u0219i securitatea material\u0103 a economiei industriale moderne sunt interdependente: agricultura are nevoie de chimicale \u0219i energie, iar infrastructura care o sus\u021bine are nevoie de cupru, cobalt, o\u021bel, ciment \u0219i alte materiale extrase \u0219i procesate cu un consum ridicat de reactivi. Prin urmare, strategiile de rezilien\u021b\u0103 trebuie s\u0103 integreze explicit lan\u021burile sulf\u2013acid sulfuric\u2013\u00eengr\u0103\u0219\u0103minte cu lan\u021burile sulf\u2013acid sulfuric\u2013metale critice.<\/p>\n<p>Dezvoltarea de noi capacit\u0103\u021bi industriale \u00een afara punctelor geopolitic vulnerabile devine astfel o condi\u021bie a stabilit\u0103\u021bii pe termen lung. Aceasta nu \u00eenseamn\u0103 simpla reactivare nostalgic\u0103 a unor uzine vechi, ci investi\u021bii \u00een baze industriale mai productive, mai automatizate \u0219i mai bine integrate din punct de vedere tehnologic.<\/p>\n<p>Limite ale scenariului propus \u0219i contra-argumente<\/p>\n<p>Orice analiz\u0103 de tip \u201ecascad\u0103\u201d risc\u0103 s\u0103 supraestimeze linearitatea \u0219ocului \u0219i s\u0103 subestimeze capacitatea sistemului global de a se reconfigura. C\u00e2teva contra-argumente merit\u0103 integrate onest \u00een tabloul de mai sus.<\/p>\n<p>\u00cen primul r\u00e2nd, rutele maritime alternative exist\u0103 \u0219i sunt par\u021bial opera\u021bionale. Canalul Suez \u0219i rutele care ocolesc Capul Bunei Speran\u021be pot prelua o parte din traficul deviat din Ormuz, cu un cost suplimentar de timp \u0219i combustibil \u2014 \u00eentre 10 \u0219i 20 de zile \u00een plus pe voiaj, \u00een func\u021bie de destina\u021bie. Aceast\u0103 marj\u0103 nu este neglijabil\u0103, dar nici fatal\u0103: comercian\u021bii pot anticipa blocajul \u0219i reorienta navele \u00eenainte ca perturbarea s\u0103 devin\u0103 criz\u0103 acut\u0103. Experien\u021ba blocajului Canalului Suez din 2021, de\u0219i de scurt\u0103 durat\u0103, a demonstrat c\u0103 pie\u021bele pot absorbi rapid \u0219ocuri logistice prin redirec\u021bionare \u0219i ajust\u0103ri ale pre\u021burilor.<\/p>\n<p>\u00cen al doilea r\u00e2nd, oferta global\u0103 de sulf nu este dominat\u0103 exclusiv de Golf. Canada, prin exploat\u0103rile din Alberta, asociate extrac\u021biei nisipurilor bituminoase, \u0219i Rusia sunt furnizori majori de sulf elementar, cu capacit\u0103\u021bi de export semnificative. Kazahstanul, Polonia \u0219i unele capacit\u0103\u021bi europene de rafinare completeaz\u0103 aceast\u0103 hart\u0103. \u00centr-un scenariu de criz\u0103 prelungit\u0103, cump\u0103r\u0103torii tradi\u021bionali ai sulfului din Golf s-ar reorienta inevitabil c\u0103tre ace\u0219ti furnizori alternativi, de\u0219i la pre\u021buri mai ridicate \u0219i cu o laten\u021b\u0103 logistic\u0103 de c\u00e2teva s\u0103pt\u0103m\u00e2ni.<\/p>\n<p>\u00cen al treilea r\u00e2nd, stocurile tampon comerciale \u0219i strategice ofer\u0103 un interval de reac\u021bie. Industriile de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte opereaz\u0103 \u00een mod obi\u0219nuit cu stocuri de 4 \u2013 8 s\u0103pt\u0103m\u00e2ni de materii prime, iar unele state cu expunere ridicat\u0103 \u0219i-au constituit rezerve strategice mai extinse dup\u0103 crizele de pre\u021buri din 2021\u20132022. Aceast\u0103 iner\u021bie comercial\u0103 nu elimin\u0103 criza, dar o poate \u00eent\u00e2rzia suficient pentru ca pie\u021bele s\u0103 se reorganizeze \u0219i guvernele s\u0103 intervin\u0103 cu m\u0103suri de urgen\u021b\u0103.<\/p>\n<p>Prin urmare, scenariul cel mai probabil pe care \u00eel sugerez nu este o pr\u0103bu\u0219ire abrupt\u0103, ci o criz\u0103 gradual\u0103, cu efecte asimetrice: statele bogate, cu capacitate financiar\u0103 \u0219i logistic\u0103, vor substitui relativ rapid furnizorii afecta\u021bi, \u00een timp ce economiile cu rezerve valutare reduse \u0219i dependen\u021b\u0103 structural\u0103 de importuri vor absorbi impactul dispropor\u021bionat. Tocmai aceast\u0103 asimetrie \u2013 \u0219i nu catastrofa uniform\u0103 \u2013 este miza real\u0103 a unui blocaj \u00een Ormuz.<\/p>\n<p>Concluzii<\/p>\n<p>Blocarea Str\u00e2mtorii Ormuz nu este, \u00een primul r\u00e2nd, o criz\u0103 energetic\u0103. Este mai degrab\u0103 un test al arhitecturii invizibile pe care civiliza\u021bia industrial\u0103 modern\u0103 a construit-o pe baza c\u00e2torva fluxuri de materii prime pe care nimeni nu le prive\u0219te cu aten\u021bie \u00een vreme de pace. Sulful, acidul sulfuric, amoniacul \u2013 substan\u021be despre care publicul larg nu aude prea des \u2013 sunt, \u00een realitate, nodurile fragile ale unui sistem care hr\u0103ne\u0219te opt miliarde de oameni \u0219i alimenteaz\u0103 tranzi\u021bia energetic\u0103.<\/p>\n<p>Analiza pe care am f\u0103cut-o nu sus\u021bine c\u0103 o blocare a str\u00e2mtorii Ormuz ar produce inevitabil foamete sau un colaps industrial. Pie\u021bele se reconfigureaz\u0103, furnizorii alternativi din Canada, Rusia sau Kazahstan pot compensa par\u021bial deficitul, iar stocurile comerciale ofer\u0103 un interval de reac\u021bie de c\u00e2teva s\u0103pt\u0103m\u00e2ni. Sistemul are rezilien\u021b\u0103 \u2013 dar o rezilien\u021b\u0103 distribuit\u0103 inegal. Statele cu capacitate financiar\u0103 vor \u00eenlocui furnizorii afecta\u021bi cu furnizori la pre\u021buri mai mari \u0219i vor trece prin criz\u0103 cu costuri suportabile. Cele f\u0103r\u0103 aceast\u0103 capacitate \u2013 \u0219i sunt multe \u2013 vor intra \u00eentr-o competi\u021bie pe care o vor pierde, sezon dup\u0103 sezon.<\/p>\n<p>Aceasta este concluzia care conteaz\u0103 cu adev\u0103rat: vulnerabilitatea nu este uniform\u0103, iar imaginea unei crize globale simetrice este \u00een\u0219el\u0103toare. Ormuzul nu love\u0219te lumea \u00een ansamblu \u2013 love\u0219te cu prec\u0103dere Africa sub-saharian\u0103, Asia de Sud, micile economii agroexportatoare f\u0103r\u0103 rezerve valutare \u0219i fermierii din state precum Rom\u00e2nia, care \u0219i-au externalizat aproape integral capacitatea de produc\u021bie a inputurilor agricole. Criza nu este a tuturor \u00een aceea\u0219i m\u0103sur\u0103; ea urm\u0103re\u0219te cu fidelitate liniile deja existente ale inegalit\u0103\u021bii globale.<\/p>\n<p>Pentru Rom\u00e2nia, lec\u021bia practic\u0103 este c\u0103 rezilien\u021ba nu se construie\u0219te \u00een momentul crizei. Relansarea Azomure\u0219, diversificarea furnizorilor de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte, constituirea unor stocuri strategice minime \u2013 toate acestea sunt decizii care trebuie luate \u00een timp de pace, tocmai pentru c\u0103, \u00een timp de criz\u0103, fereastra de ac\u021biune se \u00eenchide \u00eenainte ca decizia s\u0103 fie luat\u0103. Un stat care import\u0103 peste 90% din inputurile agricole nu este vulnerabil doar la Ormuz; este vulnerabil la orice perturbare major\u0103 a lan\u021bului logistic, indiferent de origine.<\/p>\n<p>\u00centrebarea pe care acest eseu o las\u0103 deschis\u0103 este urm\u0103toarea: Sunt institu\u021biile \u2014 na\u021bionale \u0219i europene \u2014 capabile s\u0103 g\u00e2ndeasc\u0103 securitatea alimentar\u0103 \u0219i securitatea material\u0103 ca pe o singur\u0103 problem\u0103, nu ca pe dou\u0103 dosare separate gestionate de ministere diferite? Sulful \u0219i acidul sulfuric nu apar \u00een niciun document al strategiei de securitate na\u021bional\u0103. Poate c\u0103 ar trebui.<\/p>\n<p>Referin\u021be<\/p>\n<p><a href=\"#_ednref1\" id=\"_edn1\">[1]<\/a> Cranganu, C., 2026, <a href=\"https:\/\/www.contributors.ro\/geologie-si-geopolitica-in-stramtoarea-ormuz-cum-un-gat-de-sticla-tectonic-modeleaza-securitatea-energetica-globala\/\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Geologie \u0219i geopolitic\u0103 \u00een Str\u00e2mtoarea Ormuz: cum un \u201eg\u00e2t de sticl\u0103\u201d tectonic modeleaz\u0103 securitatea energetic\u0103 global\u0103<\/a><\/p>\n<p>\u00a0idem, 2026, <a href=\"https:\/\/www.contributors.ro\/triptic-post-ormuz-punctuated-equilibria-mutageneza-geopolitica-si-antifragilitate-in-sistemul-energetic-global\/\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Un triptic post-Ormuz: Punctuated equilibria, mutagenez\u0103 geopolitic\u0103 \u0219i antifragilitate \u00een sistemul energetic global<\/a><\/p>\n<p><a href=\"#_ednref2\" id=\"_edn2\">[2]<\/a> Agroteca, 2026, <a href=\"https:\/\/agroteca.ro\/criza-ingrasaminte-stramtoarea-ormuz-agricultura\/\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Blocarea Str\u00e2mtorii Ormuz poate declan\u0219a o criz\u0103 global\u0103 a \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor<\/a><\/p>\n<p><a id=\"_edn3\" href=\"#_ednref3\">[3]<\/a> Martin, J., 2026, <a href=\"https:\/\/jaymartin.substack.com\/p\/the-boring-industrial-shortage-thats\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">The \u201eBoring\u201d Industrial Shortage That\u2019s About to Break Everything<\/a><\/p>\n<p><a href=\"#_ednref4\" id=\"_edn4\">[4]<\/a> DAP (fosfat diamonic). Con\u021binut tipic: ~18% N \u015fi 46% P\u2082O\u2085. Este cel mai comercializat \u00eengr\u0103\u0219\u0103m\u00e2nt fosforic granular.<\/p>\n<p>MAP (fosfat monoamonic). Con\u021binut tipic: ~11% N \u015fi 52% P\u2082O\u2085. Produce o reac\u021bie u\u0219or acid\u0103 la dizolvare.<\/p>\n<p>TSP (superfosfat triplu). Con\u021binut tipic: ~44\u201348% P\u2082O\u2085, f\u0103r\u0103 azot. Nu con\u021bine N \u015fi are rol c\u00e2nd se dore\u0219te doar aport de P.<\/p>\n<p><a href=\"#_ednref5\" id=\"_edn5\">[5]<\/a> Agerpres, 2026, <a href=\"https:\/\/www.economica.net\/razboiul-din-iran-a-dus-la-scumpirea-ingrasamintelor-din-cauza-blocarii-stramtorii-ormuz-presiunea-creste-pe-preturile-globale-ale-alimentelor_927235.html?uord=RQ-6LvDrtjTa985gIno%3DlrRVNccvmsQW\/r-aShBHXiUggTH_PFCqIE2MuHubPuIAqbdcWdBVSSh8U1bxkln_ZDGqUXoxmuFyMsQvmcFJQr-8S6uHJSD_hG\/yQCLhJXhmmrN%3DLc2m\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">R\u0103zboiul din Iran a dus la scumpirea \u00eengr\u0103\u0219\u0103mintelor, din cauza bloc\u0103rii Str\u00e2mtorii Ormuz<\/a><\/p>\n<p><a href=\"#_ednref6\" id=\"_edn6\">[6]<\/a> Center for Strategic and International Studies, 2026, <a href=\"https:\/\/www.csis.org\/analysis\/chokepoint-how-war-iran-threatens-global-food-security\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Chokepoint: How the War with Iran Threatens Global Food Security<\/a><\/p>\n<p><a href=\"#_ednref7\" id=\"_edn7\">[7]<\/a> Cranganu, C., 2025, <a href=\"https:\/\/www.contributors.ro\/sa-vorbim-si-despre-cupru\/\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">S\u0103 vorbim \u0219i despre cupru\u2026<\/a><\/p>\n<p><a href=\"#_ednref8\" id=\"_edn8\">[8]<\/a> Europa Liber\u0103 Rom\u00e2nia, 2025, <a href=\"https:\/\/romania.europalibera.org\/a\/agricultura-romaneasca-dependenta-total-de-ingrasaminte-de-import-in-2024-cel-putin-16-dintre-fertilizanti-au-fost-importati-din-rusia\/33328882.html\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Cum a ajuns agricultura rom\u00e2neasc\u0103 dependent\u0103 de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte de import, inclusiv din Rusia<\/a><\/p>\n<p><a href=\"#_ednref9\" id=\"_edn9\">[9]<\/a> Ziarul Financiar, 2026, <a href=\"https:\/\/www.zf.ro\/companii\/vad-producatorii-distribuitorii-ingrasaminte-impactul-razboiului-23083210\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Cum v\u0103d produc\u0103torii \u0219i distribuitorii de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte impactul r\u0103zboiului<\/a><\/p>\n<p><a href=\"#_ednref10\" id=\"_edn10\">[10]<\/a> Digi24, 2026, <a href=\"https:\/\/www.digi24.ro\/digieconomic\/financiar\/romgaz-preia-azomures-acord-pentru-salvarea-singurului-mare-producator-de-ingrasaminte-din-romania-100139\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">Romgaz preia Azomure\u0219: Acord pentru salvarea singurului mare produc\u0103tor de \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte din Rom\u00e2nia<\/a><\/p>\n<p><a href=\"#_ednref11\" id=\"_edn11\">[11]<\/a> Agrobiznes.ro, 2026, <a href=\"https:\/\/agrobiznes.ro\/60137-razboiul-din-iran-ameninta-aprovizionarea-globala-cu-ingrasaminte\/\" rel=\"nofollow noopener\" target=\"_blank\">R\u0103zboiul din Iran amenin\u021b\u0103 aprovizionarea global\u0103 cu \u00eengr\u0103\u0219\u0103minte<\/a><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Introducere Blocarea Str\u00e2mtorii Ormuz este discutat\u0103, de regul\u0103, \u00een registrul clasic al securit\u0103\u021bii energetice, deoarece prin acest coridor&hellip;\n","protected":false},"author":2,"featured_media":180797,"comment_status":"","ping_status":"","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[5],"tags":[31393,32,33,31,51706,36,37,27,50274,34,35,25,41,40,38,39,26,17772,28,29,30],"class_list":{"0":"post-180796","1":"post","2":"type-post","3":"status-publish","4":"format-standard","5":"has-post-thumbnail","7":"category-titluri","8":"tag-azomures","9":"tag-breaking-news","10":"tag-breakingnews","11":"tag-cele-mai-populare-subiecte","12":"tag-constantin-cranganu","13":"tag-featured-news","14":"tag-featurednews","15":"tag-headlines","16":"tag-ingrasaminte","17":"tag-latest-news","18":"tag-latestnews","19":"tag-news","20":"tag-ro","21":"tag-romana","22":"tag-romania","23":"tag-romanian","24":"tag-stiri","25":"tag-stramtoarea-ormuz","26":"tag-titluri","27":"tag-top-stories","28":"tag-topstories"},"share_on_mastodon":{"url":"https:\/\/pubeurope.com\/@ro\/116579995985538022","error":""},"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/180796","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=180796"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/180796\/revisions"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media\/180797"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=180796"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=180796"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=180796"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}