{"id":270996,"date":"2026-08-21T17:33:12","date_gmt":"2026-08-21T17:33:12","guid":{"rendered":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/270996\/"},"modified":"2026-08-21T17:33:12","modified_gmt":"2026-08-21T17:33:12","slug":"amendamentul-fritz-curtea-constitutionala-a-motivat-decizia-legea-se-aplica-efectelor-viitoare-ale-raporturilor-juridice-trecute","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/270996\/","title":{"rendered":"\u201eAmendamentul Fritz\u201d | Curtea Constitu\u021bional\u0103 a motivat decizia: Legea se aplic\u0103 \u201eefectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute\u201d"},"content":{"rendered":"<p>                        <img loading=\"lazy\" decoding=\"async\" width=\"30\" height=\"30\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2026\/08\/1787333592_469_google-g.png\" alt=\"Google Split\"\/>    <\/p>\n<p id=\"p-0\">Curtea Constitu\u021bional\u0103 afirm\u0103, \u00een motivarea deciziei prin care a declarat constitu\u021bional \u201eamendamentul Fritz\u201d introdus de PSD \u00een Legea integrit\u0103\u021bii, c\u0103 \u201elegea nou\u0103 se va aplica at\u00e2t situa\u0163iilor juridice care se vor na\u015fte, se vor modifica ori stinge dup\u0103 aceast\u0103 dat\u0103, c\u00e2t \u015fi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute\u201d. \u00cen documentul ob\u021binut de G4Media, se argumenteaz\u0103 c\u0103 la momentul intr\u0103rii \u00een vigoare, legea se aplic\u0103 situa\u021biilor ap\u0103rute de la acel moment, dar \u0219i \u201esitua\u021biilor \u00een curs\u201d.<\/p>\n<p>&#8211; articolul continu\u0103 mai jos &#8211;<\/p>\n<ul>\n<li>Amintim c\u0103, luni, amendamentul a fost declarat constitu\u021bional de CCR, cu un vot de 5 la 3. Cei cinci judec\u0103tori care au votat pentru ca legea s\u0103 aib\u0103 efecte retroactive sunt Mihai Busuioc, Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Csaba Asztalos \u0219i Mihaela Ciochin\u0103, potrivit informa\u021biilor G4Media. Cei trei care s-au opus sunt Simina T\u0103n\u0103sescu, Laura-Iuliana Sc\u00e2ntei \u0219i Drago\u0219 Dacian.<\/li>\n<\/ul>\n<p id=\"p-1\">Curtea Constitu\u021bional\u0103 argumenteaz\u0103 c\u0103 conceptul \u201estat de drept\u201d, consacrat de Constitu\u0163ie, presupune capacitatea statului de a asigura cet\u0103\u0163enilor servicii publice de calitate \u015fi de a crea mijloacele pentru a spori \u00eencrederea acestora \u00een institu\u0163iile \u015fi autorit\u0103\u0163ile publice. \u201eAceasta implic\u0103, \u00een mod necesar, obliga\u0163ia statului de a impune standarde etice \u015fi profesionale, \u00een special celor chema\u0163i s\u0103 \u00eendeplineasc\u0103 activit\u0103\u0163i ori servicii de interes public \u015fi, cu at\u00e2t mai mult, celor care \u00eenf\u0103ptuiesc acte de autoritate public\u0103, adic\u0103 pentru acei agen\u0163i publici sau priva\u0163i care sunt \u00eenvesti\u0163i \u015fi au abilitarea de a invoca autoritatea statului \u00een \u00eendeplinirea anumitor acte sau sarcini.\u201d<\/p>\n<p id=\"p-2\">\u201eStatul este dator s\u0103 creeze toate premisele \u2013 iar cadrul legislativ este una dintre ele \u2013 pentru exercitarea func\u0163iilor sale de c\u0103tre profesioni\u015fti care \u00eendeplinesc criterii profesionale \u015fi de probitate moral\u0103\u201d, se arat\u0103 \u00een motivare.<\/p>\n<p id=\"p-3\">Prin urmare, spun judec\u0103torii CCR se impune \u201econsiderarea efectelor viitoare ale situa\u021biei juridice n\u0103scute anterior intr\u0103rii \u00een vigoare a noii legi \u00een materia integrit\u0103\u021bii publice ca fiind o situa\u021bie \u00een curs, c\u0103reia i se aplic\u0103 prevederile legii noi\u201d<\/p>\n<p id=\"p-4\">\u201ePractic, norma intertemporal\u0103 nu reglementeaz\u0103 o sanc\u021biune personal\u0103 aplicabil\u0103 titularului func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului, ci \u00eentrerupe\/\u00eenceteaz\u0103 de drept func\u021bia\/demnitatea\/mandatul care a fost viciat\u0103\/ viciat prin fapta titularului s\u0103u. Rezult\u0103 c\u0103, \u00een mod organic, norma intertemporal\u0103 integreaz\u0103 efectele juridice produse de vechea reglementare \u00een noul cadru referen\u021bial al protec\u021biei integrit\u0103\u021bii de drept public a func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului, elimin\u00e2nd riscurile sistemice cu privire at\u00e2t la erodarea protec\u021biei constitu\u021bionale acordate func\u021biei publice prin dispozi\u021biile art.16 alin.(3) teza 62 \u00eent\u00e2i din Constitu\u021bie, c\u00e2t \u0219i la deteriorarea progresiv\u0103 \u0219i profund\u0103 a func\u021biei publice, \u00een m\u0103sura \u00een care aceasta continu\u0103 s\u0103 fie exercitat\u0103 de un titular aflat \u00een executarea unei sanc\u021biuni aplicate la regimul integrit\u0103\u021bii func\u021biei publice \u0219i ale c\u0103rei efecte nu s-au epuizat\u201d, argumenteaz\u0103 judec\u0103torii CCR aplicarea noii Legi a integrit\u0103\u021bii \u00een privin\u021ba primarului Timi\u0219oarei, Dominic Fritz.<\/p>\n<p id=\"p-5\">\u201eLegea criticat\u0103 ofer\u0103 pentru viitor o reglementare obiectiv\u0103, complet\u0103 \u0219i unitar\u0103 cu privire la regimul integrit\u0103\u021bii \u00een exercitarea func\u021biei publice, asigur\u00e2nd o protec\u021bie consistent\u0103, identic\u0103 \u0219i principial\u0103 a integrit\u0103\u021bii func\u021biei publice, indiferent de modula\u021biile normative intervenite de-a lungul timpului, precum \u0219i o solu\u021bie juridic\u0103 ra\u021bional\u0103 \u0219i echilibrat\u0103 ce relev\u0103 o congruen\u021b\u0103 axiologic\u0103 \u00een evaluarea \u0219i aplicarea principiului integrit\u0103\u021bii func\u021biei publice\u201d, se mai arat\u0103 \u00een motivarea Cur\u021bii Constitu\u021bionale.<\/p>\n<p>Argumenta\u021bia Cur\u021bii Constitu\u021bionale:<\/p>\n<p id=\"p-6\">\u201ePotrivit doctrinei \u015fi jurispruden\u0163ei Cur\u0163ii Constitu\u0163ionale, legea nou\u0103 se va aplica \u2013 de la intrarea ei \u00een vigoare \u2013 at\u00e2t situa\u0163iilor juridice care se vor na\u015fte, se vor modifica ori stinge dup\u0103 aceast\u0103 dat\u0103, c\u00e2t \u015fi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute<\/p>\n<p id=\"p-7\">Cu referire la dispozi\u021biile art.X alin.(1) \u0219i (2) din legea criticat\u0103, Curtea constat\u0103 c\u0103 acestea reglementeaz\u0103 norme cu caracter intertemporal, care au ca scop realizarea leg\u0103turii necesare \u00eentre vechea \u0219i noua reglementare. Autorii obiec\u021biei apreciaz\u0103 c\u0103 acestea sunt contrare principiului neretroactivit\u0103\u021bii legii, prev\u0103zut de art.15 alin.(2) din Constitu\u021bie.<\/p>\n<p id=\"p-8\">Curtea re\u021bine c\u0103, dup\u0103 intrarea \u00een vigoare a Constitu\u0163iei din anul 1991, neretroactivitatea legii a devenit un principiu constitu\u0163ional \u015fi deci nici legiuitorul nu poate adopta acte cu \u00eenc\u0103lcarea lui. Este o regul\u0103 imperativ\u0103 de la care nu se poate deroga \u00een materie civil\u0103, indiferent dac\u0103 este vorba despre legi materiale sau legi procesuale. Deci chiar \u015fi \u00een ipoteza \u00een care legiuitorul ar dori \u00een mod justificat s\u0103 \u00eenl\u0103ture sau s\u0103 atenueze unele situa\u0163ii nedrepte, el nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care s\u0103 aib\u0103 caracter retroactiv, ci trebuie s\u0103 caute mijloacele adecvate care s\u0103 nu vin\u0103 \u00een contradic\u0163ie cu acest principiu constitu\u0163ional (Decizia nr.9 din 7 martie 1994, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.326 din 25 noiembrie 1994).<\/p>\n<p id=\"p-9\">Totodat\u0103, o lege devine obligatorie numai dup\u0103 publicarea ei \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, ea r\u0103m\u00e2n\u00e2nd \u00een vigoare p\u00e2n\u0103 la apari\u0163ia unei alte legi care o abrog\u0103 \u00een mod explicit sau implicit. Prin urmare, ori de c\u00e2te ori o lege nou\u0103 modific\u0103 starea legal\u0103 anterioar\u0103 cu privire la anumite raporturi, efectele susceptibile s\u0103 se produc\u0103 din raportul anterior, dac\u0103 s-au realizat \u00eenainte de intrarea \u00een vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adopt\u0103rii acestei legi, care trebuie s\u0103 respecte suveranitatea legii anterioare.<\/p>\n<p id=\"p-10\">A decide c\u0103 prin dispozi\u0163iile sale legea nou\u0103 ar putea desfiin\u0163a sau modifica situa\u0163ii juridice anterioare, existente ca o consecin\u0163\u0103 a actelor normative care nu mai sunt \u00een vigoare, ar \u00eensemna s\u0103 se \u00eencalce principiul constitu\u0163ional al neretroactivit\u0103\u0163ii legii civile. \u00cens\u0103 legea nou\u0103 este aplicabil\u0103 de \u00eendat\u0103 tuturor situa\u0163iilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dup\u0103 intrarea ei \u00een vigoare, precum \u015fi tuturor efectelor produse de situa\u0163iile juridice formate dup\u0103 abrogarea legii vechi (Decizia nr.409 din 4 noiembrie 2003, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.848 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr.830 din 8 iulie 2008, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.559 din 24 iulie 2008, Decizia nr.437 din 29 octombrie 2013, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.685 din 7 noiembrie 2013, sau Decizia nr.160 din 14 martie 2017, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.248 din 11 aprilie 2017, paragraful 16).<\/p>\n<p id=\"p-11\">Prin Decizia nr.755 din 16 decembrie 2014, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.101 din 9 februarie 2015, paragraful 19, Curtea a statuat c\u0103 aplicarea legii civile \u00een timp este guvernat\u0103 de principiile neretroactivit\u0103\u0163ii legii civile, principiul aplic\u0103rii imediate a legii noi \u015fi principiul supravie\u0163uirii legii vechi.<\/p>\n<p id=\"p-12\">Principiul neretroactivit\u0103\u0163ii legii civile este de rang constitu\u0163ional \u015fi are o valoare absolut\u0103, \u00een sensul c\u0103 legiuitorul nu poate institui nicio derogare, \u015fi semnific\u0103 faptul c\u0103 legea civil\u0103 se aplic\u0103 tuturor situa\u0163iilor juridice n\u0103scute dup\u0103 intrarea ei \u00een vigoare, iar nu situa\u0163iilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). \u00cen mod corelativ, potrivit principiului aplic\u0103rii imediate a legii noi, de la data intr\u0103rii \u00een vigoare a acesteia, ea se aplic\u0103 tuturor actelor, faptelor \u015fi situa\u0163iilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor \u015fi situa\u0163iilor juridice \u00een curs de constituire, modificare sau stingere \u00eencep\u00e2nd cu aceast\u0103 dat\u0103, precum \u015fi efectelor viitoare ale unor situa\u0163ii juridice anterior n\u0103scute, dar neconsumate la data intr\u0103rii \u00een vigoare a legii noi (facta pendentia).\u00a0Cu alte cuvinte, aplicarea imediat\u0103 a legii noi \u00eenseamn\u0103 c\u0103 o situa\u0163ie juridic\u0103 produce acele efecte juridice care sunt prev\u0103zute de legea \u00een vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum).<\/p>\n<p id=\"p-13\">Prin Decizia nr.56 din 5 februarie 2014, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.179 din 13 martie 2014, Curtea a statuat c\u0103, dup\u0103 consacrarea constitu\u0163ional\u0103 din 1991 a principiului neretroactivit\u0103\u0163ii legii (av\u00e2nd ca justificare esen\u0163ial\u0103 securitatea juridic\u0103), singura excep\u0163ie permis\u0103 de Constitu\u0163ie de la acest principiu o reprezint\u0103 legea penal\u0103 sau contraven\u0163ional\u0103 mai favorabil\u0103. Aplicarea imediat\u0103 a legii civile noi reprezint\u0103 o consecin\u0163\u0103 fireasc\u0103 a principiului neretroactivit\u0103\u0163ii legii.<\/p>\n<p id=\"p-14\">Potrivit doctrinei \u015fi jurispruden\u0163ei Cur\u0163ii Constitu\u0163ionale, legea nou\u0103 se va aplica \u2013 de la intrarea ei \u00een vigoare \u2013 at\u00e2t situa\u0163iilor juridice care se vor na\u015fte, se vor modifica ori stinge dup\u0103 aceast\u0103 dat\u0103, c\u00e2t \u015fi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute (a se vedea, \u00een acest sens, \u0219i Decizia nr.409 din 4 noiembrie 2003, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.848 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr.294 din 6 iulie 2004, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.887 din 29 septembrie 2004, Decizia nr.812 din 9 noiembrie 2006, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.985 din 11 decembrie 2006, \u015fi Decizia nr.201 din 13 martie 2007, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.308 din 9 mai 2007).<\/p>\n<p id=\"p-15\">Curtea observ\u0103 c\u0103 dispozi\u021biile art.15 alin.(2) fac parte din capitolul \u2013 Dispozi\u021bii comune al titlului II \u2013 Drepturile, libert\u0103\u021bile \u0219i \u00eendatoririle fundamentale din Constitu\u021bie, ceea ce \u00eenseamn\u0103 c\u0103 neretroactivitatea este un principiu care orienteaz\u0103 ac\u021biunea statului \u00een raport cu drepturile, libert\u0103\u021bile \u0219i \u00eendatoririle fundamentale. \u00cen acela\u0219i timp, Curtea re\u021bine c\u0103 art.16 alin.(3) teza \u00eent\u00e2i din Constitu\u021bie prevede c\u0103 \u201eFunc\u0163iile \u015fi demnit\u0103\u0163ile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, \u00een condi\u0163iile legii, de persoanele care au cet\u0103\u0163enia rom\u00e2n\u0103 \u015fi domiciliul \u00een \u0163ar\u0103\u201d. Curtea a constatat, de principiu, (Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr.402 din 19 septembrie 2024, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.15 din 10 ianuarie 2025, paragraful 41) c\u0103 dreptul de acces la func\u0163iile publice este unul complex, fiind compus din cel pu\u0163in trei elemente esen\u0163iale, \u015fi anume: accesul\/ocuparea efectiv\u0103; exercitarea acestora \u015fi \u00eencetarea raporturilor de serviciu. Aceste elemente sunt inerente oric\u0103rei func\u0163ii \u0219i demnit\u0103\u021bi publice.<\/p>\n<p id=\"p-16\">Acest text face parte, de asemenea, din capitolul I \u2013 Dispozi\u021bii comune al titlului II \u2013 Drepturile, libert\u0103\u021bile \u0219i \u00eendatoririle fundamentale din Constitu\u021bie, ceea ce \u00eenseamn\u0103 c\u0103 statul are obliga\u021bia constitu\u021bional\u0103 de a reglementa un cadru juridic, pe de o parte, care s\u0103 asigure \u00eencrederea cet\u0103\u021benilor \u00een autorit\u0103\u021bile \u0219i institu\u021biile publice, iar, pe de alt\u0103 parte, care s\u0103 organizeze \u0219i s\u0103 ordoneze ac\u021biunea autorit\u0103\u021bilor \u0219i institu\u021biilor publice \u00eentr-un mod coerent de natur\u0103 s\u0103 protejeze drepturile \u0219i libert\u0103\u021bile fundamentale \u0219i s\u0103 garanteze valorificarea \u00een condi\u021bii optime a acestora.<\/p>\n<p id=\"p-17\">Principiul integrit\u0103\u021bii func\u021biei publice \u0219i garan\u021biile asociate acesteia care \u021bin de corectitudine, impar\u021bialitate, transparen\u021b\u0103, profesionalism, \u00eendeplinirea cu responsabilitate, probitate profesional\u0103, onestitate \u0219i loialitate a func\u021biei publice fac parte din con\u021binutul axiologic al art.16 alin.(1) teza \u00eent\u00e2i din Constitu\u021bie. Curtea a statuat c\u0103 legiuitorul are competen\u0163a de a reglementa situa\u0163iile concrete care afecteaz\u0103 standardul de integritate \u015fi, implicit, imaginea func\u0163iei publice (Decizia nr.88 din 25 februarie 2020, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.483 din 5 iunie 2020, paragraful 22). Ca atare, principiul integrit\u0103\u021bii func\u021biei publice \u0219i garan\u021biile asociate acesteia reprezint\u0103 elemente integrante, substan\u021biale, modelatoare \u0219i directoare ale conceptului de stat de drept, valoare suprem\u0103 a statului rom\u00e2n \u00een sensul art.1 alin.(3) din Constitu\u021bie.<\/p>\n<p id=\"p-18\">Conceptul \u201estat de drept\u201d, consacrat de art.1 alin.(3) din Constitu\u0163ie, presupune capacitatea statului de a asigura cet\u0103\u0163enilor servicii publice de calitate \u015fi de a crea mijloacele pentru a spori \u00eencrederea acestora \u00een institu\u0163iile \u015fi autorit\u0103\u0163ile publice. Aceasta implic\u0103, \u00een mod necesar, obliga\u0163ia statului de a impune standarde etice \u015fi profesionale, \u00een special celor chema\u0163i s\u0103 \u00eendeplineasc\u0103 activit\u0103\u0163i ori servicii de interes public \u015fi, cu at\u00e2t mai mult, celor care \u00eenf\u0103ptuiesc acte de autoritate public\u0103, adic\u0103 pentru acei agen\u0163i publici sau priva\u0163i care sunt \u00eenvesti\u0163i \u015fi au abilitarea de a invoca autoritatea statului \u00een \u00eendeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator s\u0103 creeze toate premisele \u2013 iar cadrul legislativ este una dintre ele \u2013 pentru exercitarea func\u0163iilor sale de c\u0103tre profesioni\u015fti care \u00eendeplinesc criterii profesionale \u015fi de probitate moral\u0103 (Decizia nr.582 din 20 iulie 2016, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.731 din 21 septembrie 2016, paragraful 53, Decizia nr.32 din 23 ianuarie 2018, publicat\u0103 \u00een Monitorul Oficial al Rom\u00e2niei, Partea I, nr.157 din 20 februarie 2018, paragraful 50).<\/p>\n<p id=\"p-19\">Ca atare, dispozi\u021biile art.1 alin.(3) coroborate cu cele ale art.16 alin.(3) teza \u00eent\u00e2i din Constitu\u021bie reprezint\u0103 premisele normative de rang constitu\u021bional care trebuie avute \u00een vedere pentru valorizarea principiului neretroactivit\u0103\u021bii legii. O interpretare sistematic\u0103 a acestor valori \u0219i principii av\u00e2nd, deopotriv\u0103, natur\u0103 constitu\u021bional\u0103 impune considerarea efectelor viitoare ale situa\u021biei juridice n\u0103scute anterior intr\u0103rii \u00een vigoare a noii legi \u00een materia integrit\u0103\u021bii publice ca fiind o situa\u021bie \u00een curs, c\u0103reia i se aplic\u0103 prevederile legii noi [ad similis, a se vedea art.6 alin.(6) din Codul civil]. Ca atare, o situa\u021bie de conflict de interese sau stare de incompatibilitate ale c\u0103rei efecte juridice nu s-au epuizat se proiecteaz\u0103 \u0219i afecteaz\u0103 integritatea func\u021biei, demnit\u0103\u021bii publice ori a mandatului, ceea ce conduce la discreditarea \u00eens\u0103\u0219i a func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului exercitat care se \u00eentinde pe \u00eentregul interval temporal al execut\u0103rii sanc\u021biunii de c\u0103tre titularul func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii publice\/mandatului. <\/p>\n<p id=\"p-20\">O asemenea alterare a autorit\u0103\u021bii \u0219i imaginii func\u021biei publice reprezint\u0103 un efect viitor \u2013 c\u00e2rmuit de legea nou\u0103 \u2013 al situa\u021biei juridice generate de fapta func\u021bionarului\/demnitarului public, fapt\u0103 s\u0103v\u00e2r\u0219it\u0103 sub legea veche. Protejarea integrit\u0103\u021bii \u0219i autorit\u0103\u021bii func\u021biei publice \u00een sine, ca abstractizare juridic\u0103, este un efect consecutiv \u0219i distinct al faptei ilicite a func\u021bionarului\/demnitarului public, efect care trebuie s\u0103 cunoasc\u0103 o reglementare proprie din punct de vedere normativ odat\u0103 ce cu privire la func\u021bionarul\/demnitarul public s-a constatat, \u00een mod definitiv, c\u0103 se afl\u0103 \u00een conflict de interese sau \u00een stare de incompatibilitate, dup\u0103 caz. Practic, norma intertemporal\u0103 nu reglementeaz\u0103 o sanc\u021biune personal\u0103 aplicabil\u0103 titularului func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului, ci \u00eentrerupe\/\u00eenceteaz\u0103 de drept func\u021bia\/demnitatea\/mandatul care a fost viciat\u0103\/ viciat prin fapta titularului s\u0103u. Rezult\u0103 c\u0103, \u00een mod organic, norma intertemporal\u0103 integreaz\u0103 efectele juridice produse de vechea reglementare \u00een noul cadru referen\u021bial al protec\u021biei integrit\u0103\u021bii de drept public a func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului, elimin\u00e2nd riscurile sistemice cu privire at\u00e2t la erodarea protec\u021biei constitu\u021bionale acordate func\u021biei publice prin dispozi\u021biile art.16 alin.(3) teza 62 \u00eent\u00e2i din Constitu\u021bie, c\u00e2t \u0219i la deteriorarea progresiv\u0103 \u0219i profund\u0103 a func\u021biei publice, \u00een m\u0103sura \u00een care aceasta continu\u0103 s\u0103 fie exercitat\u0103 de un titular aflat \u00een executarea unei sanc\u021biuni aplicate la regimul integrit\u0103\u021bii func\u021biei publice \u0219i ale c\u0103rei efecte nu s-au epuizat.<\/p>\n<p id=\"p-21\">Curtea constat\u0103 c\u0103 este necesar\u0103 racordarea integrativ\u0103 a efectelor juridice produse sub vechea reglementare la noua concep\u021bie \u0219i solu\u021bie legislativ\u0103 pentru a asigura coeziunea ac\u021biunii statului \u00een domeniul func\u021biei publice, privite lato senso.<\/p>\n<p id=\"p-22\">Ca atare, dac\u0103 art.II pct.17 [cu referire la art.25 alin.(1) \u0219i (2)] din legea criticat\u0103 normeaz\u0103 \u00een domeniul s\u0103u propriu de reglementare dou\u0103 sanc\u021biuni administrative aplicate titularului func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului, normele intertemporale prev\u0103zute de art.X alin.(1) \u0219i (2) din legea criticat\u0103 recunosc suveranitatea legii vechi cu privire la sanc\u021biunile personale aplicate\/aplicabile titularului func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului.<\/p>\n<p id=\"p-23\">Efectul viitor al acestei situa\u021bii juridice se traduce \u00een existen\u021ba unei func\u021bii\/demnit\u0103\u021bi\/mandat afectate\/afectat din punctul de vedere al integrit\u0103\u021bii, astfel legea nef\u0103c\u00e2nd altceva dec\u00e2t s\u0103 pun\u0103 cap\u0103t alter\u0103rii grave a integrit\u0103\u021bii func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului \u0219i s\u0103 redea credibilitatea \u0219i calit\u0103\u021bile distinctive ale acestora.<\/p>\n<p id=\"p-24\">A interzice legiuitorului s\u0103 protejeze integritatea func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului de drept public c\u00e2nd aceasta a fost esen\u021bialmente afectat\u0103 printr-o ac\u021biune nelegal\u0103 a titularului s\u0103u temporar pe motiv c\u0103 acestuia din urm\u0103 i s-a aplicat o sanc\u021biune echivaleaz\u0103 cu abandonarea standardelor de protec\u021bie asociate func\u021biei publice privite lato sensu \u0219i cu un regres al statului de drept. Prezervarea \u00eencrederii cet\u0103\u021benilor \u00een ac\u021biunea statului presupune nu numai sanc\u021biuni aplicate persoanei aflate \u00een serviciul public, ci \u0219i protejarea autorit\u0103\u021bii, imaginii \u0219i a regimului func\u021biei\/demnit\u0103\u021bii\/mandatului ocupat de acesta.<\/p>\n<p id=\"p-25\">Dispozi\u021biile art.X alin.(1) \u0219i (2) coroborate cu cele ale art.II pct.17 [cu referire la art.25 alin.(1) \u0219i (2)] din legea criticat\u0103 ofer\u0103 pentru viitor o reglementare obiectiv\u0103, complet\u0103 \u0219i unitar\u0103 cu privire la regimul integrit\u0103\u021bii \u00een exercitarea func\u021biei publice, asigur\u00e2nd o protec\u021bie consistent\u0103, identic\u0103 \u0219i principial\u0103 a integrit\u0103\u021bii func\u021biei publice, indiferent de modula\u021biile normative intervenite de-a lungul timpului, precum \u0219i o solu\u021bie juridic\u0103 ra\u021bional\u0103 \u0219i echilibrat\u0103 ce relev\u0103 o congruen\u021b\u0103 axiologic\u0103 \u00een evaluarea \u0219i aplicarea principiului integrit\u0103\u021bii func\u021biei publice reglementat de art.16 alin.(3) teza \u00eent\u00e2i din Constitu\u021bie, cu respectarea deplin\u0103 a principiului neretroactivit\u0103\u021bii legii, prev\u0103zut de art.15 alin.(2) din Constitu\u021bie. 124. Av\u00e2nd \u00een vedere cele expuse, art.X alin.(1) \u0219i (2) din legea criticat\u0103 nu \u00eencalc\u0103 art.15 alin.(2) corelat cu art.1 alin.(3) \u0219i art.16 alin.(3) teza \u00eent\u00e2i din Constitu\u021bie. 125. Pentru considerentele ar\u0103tate, \u00een temeiul art.146 lit.a) \u0219i al art.147 alin.(4) din Constitu\u021bie, precum \u0219i al art.11 alin.(1) lit.A.a), al art.15 alin.(1) \u0219i al art.18 alin.(2) din Legea nr.47\/1992, cu unanimitate de voturi \u00een privin\u021ba punctelor 1 \u0219i 2 din dispozitiv \u0219i cu majoritate de voturi \u00een privin\u021ba punctelor 3 \u0219i 4 din dispozitiv\u201d<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Curtea Constitu\u021bional\u0103 afirm\u0103, \u00een motivarea deciziei prin care a declarat constitu\u021bional \u201eamendamentul Fritz\u201d introdus de PSD \u00een Legea&hellip;\n","protected":false},"author":2,"featured_media":270997,"comment_status":"","ping_status":"","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":"","_share_on_mastodon":"0"},"categories":[5],"tags":[69305,32,33,31,1750,36,37,27,34,35,67306,25,41,40,38,39,26,28,29,30],"class_list":["post-270996","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","category-titluri","tag-amendamentul-fritz","tag-breaking-news","tag-breakingnews","tag-cele-mai-populare-subiecte","tag-curtea-constitutionala","tag-featured-news","tag-featurednews","tag-headlines","tag-latest-news","tag-latestnews","tag-legea-integritatii","tag-news","tag-ro","tag-romana","tag-romania","tag-romanian","tag-stiri","tag-titluri","tag-top-stories","tag-topstories"],"share_on_mastodon":{"url":"https:\/\/pubeurope.com\/@ro\/117134701932725310","error":""},"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/270996","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=270996"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/270996\/revisions"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media\/270997"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=270996"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=270996"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=270996"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}