{"id":57324,"date":"2025-12-04T06:04:10","date_gmt":"2025-12-04T06:04:10","guid":{"rendered":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/57324\/"},"modified":"2025-12-04T06:04:10","modified_gmt":"2025-12-04T06:04:10","slug":"romania-plateste-pretul-ajutoarelor-de-stat-val-de-falimente-si-restructurari","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/57324\/","title":{"rendered":"Rom\u00e2nia pl\u0103te\u0219te pre\u021bul ajutoarelor de stat: val de falimente \u0219i restructur\u0103ri"},"content":{"rendered":"<p>Dup\u0103 ani de stabilitate artificial\u0103 \u0219i ajutoare de stat, economia rom\u00e2neasc\u0103 prime\u0219te \u201enota de plat\u0103&#8221;. Datele Sierra Quadrant arat\u0103 o cre\u0219tere alarmant\u0103 a num\u0103rului de insolven\u021be \u0219i falimente, marc\u00e2nd sf\u00e2r\u0219itul erei \u201ebanilor ieftini&#8221; \u0219i \u00eenceputul unei perioade dure de consolidare.<\/p>\n<p>\t\t\t<img fetchpriority=\"high\" decoding=\"async\" src=\"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-content\/uploads\/2025\/12\/1764828250_866_index.jpeg\" alt=\"Un antreprenor \u00ee\u0219i \u021bine capul \u00een m\u00e2ini \u00eengrijorat de cifrele afacerii sale\" width=\"1400\" height=\"750\" loading=\"eager\" class=\"svelte-h45upf\"\/><\/p>\n<p>Valul de falimente care &#8222;cur\u0103\u021b\u0103&#8221; economia. Foto arhiv\u0103<\/p>\n<p>Dac\u0103 \u00een 2020 \u0219i 2021, moratoriile \u0219i programele precum IMM Invest au \u021binut \u00een via\u021b\u0103 mii de companii, perioada 2023-2025 a adus o corec\u021bie brutal\u0103. D<a href=\"https:\/\/adevarul.ro\/economie\/zeci-de-mii-de-firme-romanesti-au-deja-probleme-2467548.html\" target=\"_blank\" rel=\"nofollow noopener\">ob\u00e2nzile ridicate, infla\u021bia \u0219i modific\u0103rile fiscale au creat o furtun\u0103 perfect\u0103<\/a> pentru mediul de business autohton.<\/p>\n<p>\t\t\tPeste 8.000 de companii \u00een dificultate major\u0103<\/p>\n<p>Datele agregate de la Oficiul Na\u021bional al Registrului Comer\u021bului (ONRC), analizate de Sierra Quadrant, contureaz\u0103 o traiectorie ascendent\u0103 accelerat\u0103 a e\u0219ecurilor de business.<\/p>\n<p>\u201eUltimii cinci ani au reprezentat un test de stres continuu pentru mediul de afaceri rom\u00e2nesc. Dac\u0103 anul 2020 a fost marcat de un paradox \u2013 un num\u0103r istoric sc\u0103zut de insolven\u021be datorit\u0103 moratoriilor \u0219i injec\u021biilor de capital de stat (ex. IMM Invest) \u2013 perioada 2023-2025 a adus \u201enota de plat\u0103\u201d, arat\u0103 analiza.<\/p>\n<p>Anul 2024 a reprezentat v\u00e2rful presiunii fiscale, duc\u00e2nd num\u0103rul insolven\u021belor la 7274, iar estim\u0103rile pentru finalul anului indic\u0103 posibila dep\u0103\u0219ire a pragului de 8.000 de companii. La nivelul lunii octombrie, statisticile Registrului Comer\u021bului \u00eenregistrau, deja, 5318 de firme \u00een insolven\u021b\u0103.<\/p>\n<p>Spre deosebire de anii trecu\u021bi, fenomenul actual este marcat de o cre\u0219tere a falimentelor directe, \u00een special \u00een r\u00e2ndul micro\u00eentreprinderilor \u0219i al sectorului HoReCa, unde antreprenorii aleg s\u0103 \u00eenchid\u0103 por\u021bile f\u0103r\u0103 a mai \u00eencerca reorganizarea, cople\u0219i\u021bi de datorii.<\/p>\n<p>\t\t\tDe ce mor afacerile rom\u00e2ne\u0219ti? \u201eCocktailul&#8221; toxic din pia\u021b\u0103<\/p>\n<p>Analiza dosarelor de insolven\u021b\u0103 din ultimii trei ani relev\u0103 cinci cauze majore care au \u00eengenuncheat IMM-urile rom\u00e2ne\u0219ti. Nu este vorba doar de un singur factor, ci de o cumulare de \u0219ocuri externe \u0219i vulnerabilit\u0103\u021bi interne.<\/p>\n<p>\u201ePrincipala cauz\u0103 o reprezint\u0103 sc\u0103derea v\u00e2nz\u0103rilor, o problem\u0103 care s-a acentuat semnificativ \u00een acest an. Infla\u021bia de peste 30% cumulat\u0103 \u00een ultimii ani a t\u0103iat drastic din puterea de cump\u0103rare a clien\u021bilor, iar acest fenomen s-a v\u0103zut \u00een declinul v\u00e2nz\u0103rilor, \u00een degradarea condi\u021biilor comerciale\u201d, spun anali\u0219tii Sierra Quadrant.<\/p>\n<p>Pe lista cauzelor se mai afl\u0103 modific\u0103rile impredictibile ale Codului Fiscal \u0219i cre\u0219terea costului muncii. \u00cen plus, accesul prohibitiv la creditare (ROBOR\/IRCC ridicat) a sufocat companiile \u00eendatorate iar accentuarea blocajului financiar a generat o criza acut\u0103 de lichidit\u0103\u021bi \u0219i termenele de plat\u0103 tot mai lungi.<\/p>\n<p>\t\t\tSf\u00e2r\u0219itul \u201ecompaniilor zombie&#8221;<\/p>\n<p>Exper\u021bii de la Sierra Quadrant atrag aten\u021bia c\u0103 valul actual de falimente este, \u00eentr-un fel, o \u00eens\u0103n\u0103to\u0219ire necesar\u0103, de\u0219i dureroas\u0103, a economiei. Companiile care supravie\u021buiau doar datorit\u0103 contextului favorabil sunt acum eliminate de pe pia\u021b\u0103.<\/p>\n<p>\u201eValul de insolven\u021be din 2024 \u0219i 2025 nu este doar despre taxe sau energie. Este despre lipsa de educa\u021bie financiar\u0103. Mul\u021bi antreprenori rom\u00e2ni nu fac diferen\u021ba \u00eentre &#8216;profit&#8217; \u0219i &#8216;cash&#8217;. Ei pot fi profitabili pe h\u00e2rtie, dar intr\u0103 \u00een faliment pentru c\u0103 nu au lichidit\u0103\u021bi s\u0103 pl\u0103teasc\u0103 furnizorii m\u00e2ine,&#8221; afirm\u0103 Ovidiu Neac\u0219u, partener coordonator Sierra Quadrant. \u201eAsist\u0103m o schimbare de paradigm\u0103. Dac\u0103 \u00een 2010 criza a lovit imobiliarele, acum &#8216;pacientul zero&#8217; este comer\u021bul mic \u0219i serviciile. Companiile &#8216;zombie&#8217;, \u021binute \u00een via\u021b\u0103 artificial, \u00ee\u0219i dau acum ob\u0219tescul sf\u00e2r\u0219it\u201d\u00a0estimeaz\u0103 expertul.<\/p>\n<p>\t\t\tCum evi\u021bi colapsul? Sfatul exper\u021bilor: \u201eCash is King&#8221;<\/p>\n<p>Potrivit anali\u0219tilor, monitorizarea datelor financiare trebuie s\u0103 devin\u0103 principala preocupare a antreprenorilor \u00een 2026.<\/p>\n<p>Monitorizarea lichidit\u0103\u021bii, renegocierea contractelor cu furnizorii \u0219i proprietarii de spa\u021bii \u00eenainte de a intra \u00een incapacitate de plat\u0103, reducerea cheltuielilor administrative trebuie s\u0103 se afle \u00een prim-plan.<\/p>\n<p>Speciali\u0219tii insist\u0103, totodat\u0103, pentru diversificarea portofoliului. Dependen\u021ba de 1-2 clien\u021bi mari este fatal\u0103 \u00een 2025.<\/p>\n<p>\u201eRiscul de contagiune este mare. Un client mare intrat \u00een insolven\u021b\u0103 v\u0103 poate trage dup\u0103 el. A\u0219a c\u0103 trebuie s\u0103 fi\u021bi de dou\u0103 ori mai aten\u021bi ca oric\u00e2nd la dinamica lan\u021burilor comerciale. \u00cen plus, este esen\u021bial s\u0103 proteja\u021bi bugetele de marketing \u0219i v\u00e2nz\u0103ri. Pot fi elementele decizive care s\u0103 contribuie la cre\u0219terea veniturilor \u00een 2026\u201d, afirm\u0103 exper\u021bii.<\/p>\n<p>\t\t\tPerspective 2026: Anul marilor consolid\u0103ri<\/p>\n<p>Potrivit analizei Sierra Quadrant, anul 2026 se anun\u021b\u0103 a fi unul al polariz\u0103rii. Juc\u0103torii mari \u0219i stabili vor profita de sl\u0103biciunea competitorilor pentru a face achizi\u021bii (M&amp;A), concentr\u00e2nd pia\u021ba \u00een domenii precum retailul \u0219i serviciile medicale.<\/p>\n<p>\u00cen timp ce construc\u021biile reziden\u021biale \u0219i retailul tradi\u021bional r\u0103m\u00e2n sectoare cu risc ridicat, oportunit\u0103\u021bile se mut\u0103 c\u0103tre agricultura tehnologizat\u0103, energia verde \u0219i serviciile IT.<\/p>\n<p>\u201eConcluzia este clar\u0103: Perioada &#8222;banilor ieftini&#8221; s-a \u00eencheiat. Business-ul rom\u00e2nesc \u00een 2026 va apar\u021bine celor care sunt eficien\u021bi opera\u021bional, digitaliza\u021bi \u0219i capitaliza\u021bi. Falimentul nu mai este doar o consecin\u021b\u0103 a ghinionului, ci o consecin\u021b\u0103 direct\u0103 a lipsei de adaptabilitate\u201d, spun exper\u021bii.<\/p>\n<p>Potrivit analizei, \u00een ciuda piedicilor legislative \u0219i a incertitudinii, companiile rom\u00e2ne\u0219ti intr\u0103 \u00eentr-o faz\u0103 de expansiune sus\u021binut\u0103, bazat\u0103 pe efectele proceselor de restructurare \u0219i pe o mentalitate pro-cre\u0219tere, fiind preg\u0103tite s\u0103 valorifice orice oportunitate economic\u0103.<\/p>\n<p>\u201eAltfel spus, cine investe\u0219te acum \u00een domenii precum zona de logistic\u0103, \u00een noile tehnologii dar \u0219i agricultur\u0103 \u0219i sectorul de prelucrare s-ar putea s\u0103 aib\u0103 un avantaj semnificativ \u00een orizontul urm\u0103torilor 10 ani.<\/p>\n<p>E o oportunitate excelent\u0103 pentru cei care \u00een\u021beleg atuurile investi\u021bionale, dincolo de provoc\u0103rile din prezent. Avem, din fericire, o pozi\u021bie geografic\u0103 strategic\u0103 \u0219i o i<a href=\"https:\/\/adevarul.ro\/economie\/economia-romaneasca-va-intra-intr-o-noua-etapa-in-2481779.html\" target=\"_blank\" rel=\"nofollow noopener\">nfrastructur\u0103 \u00een plin\u0103 modernizare,<\/a> iar cei care \u0219tiu s\u0103 identifice oportunit\u0103\u021bile, de la dezvolt\u0103ri de anvergur\u0103 la proiecte de ni\u0219\u0103 vor avea, cu siguran\u021b\u0103, de c\u00e2\u0219tigat\u201d, afirm\u0103 Ovidiu Neac\u0219u, asociat coordonator Sierra Quadrant.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Dup\u0103 ani de stabilitate artificial\u0103 \u0219i ajutoare de stat, economia rom\u00e2neasc\u0103 prime\u0219te \u201enota de plat\u0103&#8221;. Datele Sierra Quadrant&hellip;\n","protected":false},"author":2,"featured_media":57325,"comment_status":"","ping_status":"","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[5],"tags":[32,33,2770,31,22049,36,37,27,34,35,25,41,40,38,39,22048,26,28,29,30,22050],"class_list":{"0":"post-57324","1":"post","2":"type-post","3":"status-publish","4":"format-standard","5":"has-post-thumbnail","7":"category-titluri","8":"tag-breaking-news","9":"tag-breakingnews","10":"tag-cash","11":"tag-cele-mai-populare-subiecte","12":"tag-falimente","13":"tag-featured-news","14":"tag-featurednews","15":"tag-headlines","16":"tag-latest-news","17":"tag-latestnews","18":"tag-news","19":"tag-ro","20":"tag-romana","21":"tag-romania","22":"tag-romanian","23":"tag-sierra-quadrant","24":"tag-stiri","25":"tag-titluri","26":"tag-top-stories","27":"tag-topstories","28":"tag-zombie"},"share_on_mastodon":{"url":"https:\/\/pubeurope.com\/@ro\/115659791749866877","error":""},"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/57324","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=57324"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/57324\/revisions"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media\/57325"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=57324"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=57324"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.europesays.com\/ro\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=57324"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}